Teatrul Cameri prezintă, așadar, în premieră o nouă piesă a lui Gur Koren, actorul devenit autor dramatic (și secretar literar al Teatrului Cameri), o personalitate despre care a mai fost vorba recent, în însemnările mele. Piesa se numeșe Doi oameni în noapte și subiectul ei e următorul: un bărbat de 52 de ani (informația asta în privința vârstei lui o căpătăm în cursul piesei), eminent economist, recent divorțat, e foarte dornic de o sesiune de sex. Un frate foarte săritor îi vine în ajutor și, în numele preopinentului, convoacă la locuința acestuia, pentru o anumită oră de seară, o profesionistă – tânără – a îndeletnicirii respective. Eroul nostru e foarte emoționat, fiindcă nu are deprinderea unor asemenea întâlniri. Piesa este lungul dialog (spectacolul durează exact o oră) între cele două personaje, care parvin să se cunoască un pic și abandonează treptat stilul convenabil unei conversații menite să însoțească o partidă de sex remunerat, pentru a deveni dialogul a „doi oameni în noapte”, capabili să se înțeleagă reciproc, fiecare cu necazurile și apăsările lui, ba chiar să încerce să se ajute unul pe celălalt, omenește. Eroina istoriei se dovedește astfel a fi studentă la medicină, în pragul unui examen pentru care n-a apucat să se pregătească așa cum ar fi trebuit. Iar eroul istoriei, stârnit de partenera lui, îi telefonează soției de care s-a despărțit, și stabilește cu ea o întâlnire, în cursul căreia urmează să-i dezvăluie că e grav bolnav. De cancer.
Asta e o situație care, după cum am mai remarcat o dată, nu demult, revine ca un clișeu în dramaturgia israeliană modernă, vehiculat de autori care, bănuiesc eu, n-au avut pe nimeni apropiat suferind de această îngrozitoare boală și prin urmare nu cunosc cumplitele implicații psihologice ale ei, atât pentru cei condamnați, cât și pentru cei dimprejurul lor.
Dar, una peste alta, piesa într-un act a lui Gur Koren este scrisă cu talent și cu pricepere și cu un auz atent pentru cum se vorbește în zilele noastre. Vreau să sper că sunt bine înțeles: nu o prezint, nici nu o recomand nimănui în locul dramaturgiei lui Shakespeare, nici în locul celei a lui Cehov, nici în locul celei a lui Pirandello, nici în locul celei a lui Tennessee Williams. Ea se urmărește însă ca un divertisment din care nu lipsesc nici adevărul omenesc și nici umorul trebuincios pentru a face nespus de amuzantă o situație penibilă.
Doi oameni în noapte se joacă într-una din sălile mici ale Teatrului Cameri. Locurile spectatorilor se află pe niște gradene dispuse în forma unui U cu baza foarte lată. În centru, pe un podium nu foarte înalt, scenograful Eran Atzmon a instalat un „sejur” dominat de o imensă canapea roșie de piele; canapeaua e prelungită, într-o parte, printr-un pat care se desface din șirul de fotolii ce alcătuiesc canapeaua. În fața canapelei e o cochetă masă joasă de salon. În spatele acestui sejur se găsește, lungă cât tot fundalul scenei, bucătăria apartamentului, prevăzută cu tot ce ține de o bucătărie – în cursul acțiunii acolo se prepară mai întâi o cafea, apoi o cacao; acolo se află și o sticlă cu vin și niște pahare.
Nici „programul de sală” și nici Internet-ul nu-l menționează pe creatorul costumelor, deși deux-pièces-ul negru al actriței, super-sexy dar, chipurile, întru totul decent, merită o mențiune specială, oricine l-ar fi conceput.
Piesa, pusă în scenă de Noah Wagner – un american, pe câte înțeleg – se joacă în două distribuții diferite. Într-una dintre ele rolul masculin este interpretat de însuși autorul piesei, puțintel mai tânăr decât personajul; partenera lui este Yarden Nickphama. În cealaltă distribuție, cea pe care am urmărit-o eu, rolul bărbătesc e jucat de Ohad Shahar. Sunt ani de când nu l-am mai văzut pe scenă. A fost și a rămas un actor extraordinar. E fascinant să vezi, și încă de aproape, cu ce naturalețe trece de la o nuanță la alta fără să iasă din „starea” personajului, totul cu un haz din cel mai fin și cu un farmec irezistibil. Partenera lui este în spectacol Anastasia Fein. Actrița e în egală măsură cuceritoare și atunci când nu părăsește manierele caracteristice profesiunii pe care o practică personajul, și atunci când acesta își mărturisește visurile (e studentă la medicină) sau când îi împărtășește partenerului ei prin ce greutăți trebuie să treacă pentru ca să-și realizeze nobilele proiecte de viață.
Picanta situație de la care pleacă piesa se transformă încetișor și prin text dar și prin jocul admirabil al celor doi interpreți, în povestea nașterii unei frumoase relații prietenești. Am petrecut la Teatrul Cameri o seară dintre cele mai plăcute și mai cu miez pe care teatrul tel-avivez mi le-a oferit vreodată.
Tel Aviv, Israel
Arhiva rubricii Cronica de teatru
Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală
