„Instrucțiuni”, poeme de Daniel Ioniță

82
Coperta volum Instructiuni_Daniel Ionita

logo carte rubrica leviathan.roLa Editura ROCART a apărut în luna decembrie 2020, volumul de poezie Instrucțiuni de Daniel Ioniță, al patrulea său volum de autor, după Agățat între stele/Hanging Between the Stars (București, Editura Minerva, 2013), ContraDicție/ContraDiction (Iași, Editura PIM, 2016) și Insula cuvintelor de acasă (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2017).

Daniel Ioniță, născut la București în 1960 și emigrat la antipozi în 1980, predă Organisational Improvement la Universitatea Tehnologică din Sydney, Australia. A realizat traduceri și ample antologii de poezie românească: Testament – Anthology of Romanian Verse, American Edition (coordonator, volum în limba engleză, alături de Eva Foster, Daniel Reynaud şi Rochelle Bews, Sydney, Australian-Romanian Academy Publishing, 2017); The Bessarabia of My Soul/Basarabia Sufletului Meu, colecţie de poezie din Republica Moldova (coordonator, ediție bilingvă, realizată împreună cu Măria Tonu, Eva Foster, Daniel Reynaud şi Rochelle Bews, Toronto, Editura MediaTon, 2018); Testament – 400 de ani de poezie românească/400 Years of Romanian Poetry (coordonator, volum bilingv, alături de Daniel Reynaud, Adriana Paul, Eva Foster, Bucureşti, Editura Minerva, 2019), carte-tezaur, distinsă cu Premiul „Antoaneta Ralian” al Târgului de Carte Gaudeamus pentru traducere din limba română într-o limbă străină. Volumul Testament – 400 de ani de poezie românească a fost publicat și în afara României sub titlul Romanian Poetry from its Origins to the Present/Poezia românească de la Origini și până în prezent  de către Australian-Romanian Publishing în 2020. În 2016 şi 2018, Editura Puncher & Wattmann (Sydney, Australia), specializată în publicarea de poezie contemporană australiană, i-a inclus câte două poeme în antologia poeţilor contemporani australieni, editată la fiecare doi ani.

Daniel Ioniță
Daniel Ioniță

Premiul de poezie 2018 conferit de revista Literatura şi Arta, Chişinău.

În postfața volumului de poezie Instrucțiuni, intitulată N-am nicio carte, dar citește-o, dacă vrei”, poetul și publicistul Lucian Vasilescu face următoare reflecție, ce este de fapt un portret liric al autorului:

„[…] Și tot citind, și tot antologând și tot traducând poezie românească, autorul volumului de față a ajuns, în sfârșit. Unde a ajuns?A ajuns la el însuși, adică la poetul Daniel Ioniță.

Iar acesta a început să scrie «cu bucurie», așa cum remarca criticul Alex. Ștefănescu în prefața întâiului său volum de versuri, iar poezia a devenit, pentru el, un fel de a fi, complementar unui fel de a scrie.

Dovada cea mai bună a afirmației de mai înainte sunt prezentele Instrucțiuni.

Așa cum îmi par și apar, acestea sunt un fel de «prospect» însoțitor al unui «produs». Atâta doar că «prospectul» cu pricina nu a fost livrat odată cu „produsul», ci la multă vreme după ce acesta din urmă a tot fost întrebuințat. Atunci, la ce mai e bun «prospectul», dacă tot a venit (prea) târziu? Este foarte bun bun de transmis celorlalți, fiindcă și ei au  primit, la rândul lor, același «produs», dar tot fără «prospect», tot fără… instrucțiuni… Pentru ca măcar ei să știe (dacă vor să ia aminte) cam cum ar trebui întrebuințată viața asta, fiindcă ea este «produsul» despre care vorbeam – și pe care nu-l putem trimite înapoi dacă nu ne place.

Am găsit, în Instrucțiuni, un poem al cărui titlu reia numele volumului publicat de autor în 2017 – Insula cuvintelor de acasă. Și este bine că Daniel Ioniță reia acest poem, fiindcă este, cred eu, ancora artei poetice a autorului, matricea sa fecundă, născătoare de Poezie: «Am plecat de acasă demult,/ de pe vremea când aducerile aminte erau mult prea/ fragede/și se sfărâmau ușor,/ așa că s-au pierdut repede printre firele de nisip ale/ timpului […]».

La o vreme, însă, autorul a prins de veste cum «din mijlocul tuturor acelor mări/ a început să se ridice o insulă,/ mică la început, așa că nu i-am dat importanță […]».

Și: «Dar din când în când am început să aud dinspre ea,/ seara târziu, după ce soția, copiii, nepoții, adormeau –/ mai întâi încetișor ca un susur –/ cuvinte stranii, singuratice și sfâșietoare –/ „mamă”, „tată”, „durere”, „bucurie”, „iubire”, „inimă” […].»

 Sau, în doar trei litere – Dor.

Cuvânt care, ca și Poezia, este generator și păstrător de identitate.

Identitate pe care poetul Daniel Ioniță și-a afirmat-o încă de la primul său volum de autor – acum câțiva ani – și pe care, acum, o confirmă.”

Din volumul Instrucțiuni am ales câteva poeme pentru a exemplifica acest „îndreptar artistic” al creației acestui poet sensibil care, deși scrie cu aceeași ușurință și în engleză, sufletul lui vibrează la poemele în limba română, limba primelor iubiri.

Instrucțiuni

Voi fi sau nu acasă, când vei reveni.
Supa e-n frigiderul gol – pune-o pe foc.
Un duh de ceapă, hrean şi nişte păpădii –
destul ca să te saturi; sau poate deloc.

Iar tusea… n-ai ce să-i mai faci, dacă persistă;
n-am nicio carte, dar citeşte-o, dacă vrei –
mai ales paginile lipsă, ale lui sau ale ei –
şi aşteaptă-mă-n sufragerie, dacă mai există.

Scrum de stele

Din vehiculul Său interstelar
Dumnezeu îmi zice „fii atent
că într-o zi toate stelele astea
pe care le-ai adunat cu atâta efort
cu atâta grijă şi sacrificiu
vor arde – se vor face scrum”.
Nu L-am crezut, n-am vrut să-L cred.
Dar acum mie-mi ard stelele, au ajuns chiar aşa…
aproape scrum. Toate deodată.
Au stat ce-au stat, au aşteptat,
le-am tot dus cu vorba –
dar azi mi-au zis că s-au săturat
şi că se vor aprinde.
Nimic nu le-a convins să mai aştepte.
Mi-am recunoscut vina, nici nu se putea altfel,
le-am promis marea cu sarea,
le-am rugat cu pământul (că cerul le aparţinea deja),
dar nu le-am putut convinge cu nimic.
Acum strâng cenuşa după ele
ca s-o pun într-o urnăde cristal.
Sunt maestru de pompe funebre
pentru propriile mele stele.

Maria – What’s in a Name?

Iubeam o fată, Maria, zveltă, sânii mici, brunetă,
ochii verzi.
Dar, Doamne! – după o săptămână, ce să vezi?!
Când i-am citit biografia
am sesizat
că era Alexandra, nu Maria…
Maria se ascunsese-n şifonier
şi se iubea acolo cu-n bancher.

Iubeam o fată, Maria.
Cu mijloc strâns şi şolduri de sirenă.
Dar, bulversant! – când a avut migrenă
mi-a făcut o scenă…
s-a dat de gol,
că era, de fapt, Magdalena, nu Maria.
Maria a gândit oportunist
şi m-a lăsat pentru un baschetbalist
sau fotbalist, mă rog, ecologist
taximetrist recidivist
balkanturist.

Iubeam o fată, Maria,
cu buze fragede şi voce de soprană.
Dar vacs… picasem iar într-o capcană
căci ea urla profund „eu cred că-s lesbiană;
şi-apoi în buletin îmi zice Coca, nu Maria”.
Ce naiba… eu iubeam
toate Mariile mai vechi, mai noi…
şi tot speram… credeam… că sunteţi voi.
Într-un final, după un car de ani,
vâslind spre libertate,
m-am deşteptat la o realitate
cu basme de doi bani!
Şi am descoperit…
acum admit… că mai degrabă
voi sunteţi doar erzaţuri pentru mine
– trei la doi lei în piaţă, pe tarabă – mam’selle cu
apucături spre rău, spre bine,
spre mine uneori, sau spre oricine.
Şi că vă cheamă, aşa, de-a valma:
Gianine, Beatrise, Augustine,
Betine, Caroline, Clementine,
Codruţe, Flavii, Dane şi Georgete,
Elvire, Genoveve, Antoanete,
Iolande, Laurenţii, Isabele,
Letiţii, Luciane, Mirabele,
Elene, Delii, Doine şi Diane,
Melisse, Melanii şi Loredane,
Emilii, Laurenţii sau Felicii.
Olimpii, Pauline şi Patricii,
Aline, Angeline sau Simine,
Zerline, Marceline, Mădăline,
Larise şi Clarisse, Sânziene,
Măline, Melidonii şi Marilene,
Victorii sau Zamfire sau Amalii,
Otilii sau Ozane sau Rozalii.

Dar până la urmă voi închide ochii,
voi apuca o mână, un călcâi sau tivul unei rochii,
iar tu, cea apucată, mai mult ca sigur că vei fi
Georgeta,
sau Frederica,
sau Florica…
de ce nu, Julieta?!
Şi când te voi căra pe braţe peste prag şi zăplaz,
mugind adânc, sărind din stări civile spre extaz,
nu te speria… dacă din când în când te voi striga
…Maria
căci sigur nu-ţi voi mai citi, atent sau neatent,
biografia.

Poeme de Daniel Ioniță, în română și engleză, în revista „Leviathan”, anul III, nr. 2 (7), aprilie–iunie 2020, p. 40, click aici.

Poeți de la antipozi (Australia, Noua Zeelandă), traduceri în același număr al revistei, p. 34.

Dialog la antipozi: Patrick White, scriitor australian, Premiul Nobel pentru literatură, 1973, în revista „Leviathan”, anul III, nr. 3 (8), iulie–septembrie 2020, p. 69, click aici.

Podul dinspre Babel, articol teoretic despre tehnica traducerii, în revista „Leviathan”, anul III, nr. 4 (9), octombrie–decembrie 2020, p. 25, click aici.

Dialog la antipozi: Din lirica Insulelor Pacificului (I, Polinezia), prezentare și traducere, în același număr, p. 92.

În numărul 1 (10), ianuarie–martie 2021, al revistei, în curs de apariție: Din lirica Insulelor Pacificului (II, Fiji, Vanuatu, Papua Noua Guinee).

Arhiva rubricii Carte 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.