”Iulie de septembrie și regina de șerbet” de Pușa Roth

109
pusa roth pamflet leviathan.ro

Acum câteva seri stăteam la taifas cu o bună prietenă, nu dau nume, că s-ar putea să fiu cam ”acidă” și nu vreau să amestec ”merele cu perele”, stăteam la taifas vorbind despre vreme, despre vara de iulie pe care nu o mai recunoaștem nici eu, nici ea. Cum poate să fie iulie, luna lui cuptor, ca un septembrie pe sfârșite? Locuim în orașe diferite, dar subiectul ne sâcâia pe amândouă, fiindcă eu reclamam răcoarea de afară, iar ea susținea că și-a pus ținută de toamnă. Ei, atât a fost, să se pronunțe cuvântul ținută, că o întreb sau, mai bine spus, îi cer părerea asupra ținutelor unei doamne din ”societatea politică”, spunându-i că acea doamnă, prima la catalogul politic, are haine elegante, asortate cu câte o broșă de calitate. Prietena mea îmi spune scurt: ”N-am observat”. Eu, mirată: ”Imposibil. Toată lumea a observat”. Am înțeles că persoana în cauză nu prea poate intra pe lista preferințelor prietenei mele, deși eu mă refeream doar la ținute. Atunci ea mă întreabă curioasă: ”Dar ce părere ai despre ținutele reginei X?”. Nu am stat pe gânduri și i-am spus scurt: ”Doamna regină parcă e o figurină de șerbet.” Prietena mea stă o clipă – o și văd cum se luminează a râs (îmi imaginez, na!) –  și-mi spune cu glas de clopoțel: ”Vai de mine, că bine zici, hainele ei îmi amintesc de șerbetul din copilărie!”. Acum prind ocazia și-i repet: ”Vezi că tot hainele doamnei din catalogul politic sunt mai diferite, felurite?”. Ea se face că nu mă aude și continuă: ”Doamne, ce culori aveau șerbeturile copilăriei mele, exact ca hainele regale!”.tort pălărie

Dau repede căutare pe calculator, găsesc cu ușurință poze și îmi imaginez cum ar sta regina de șerbet într-o vitrină? O figurină dulce, cu același zâmbet, neschimbat de decenii bune (multe), cu pălăria numai bună de ronțăit, la un ceai de la ora cinci. Dar ”viermele” curiozității nu se lasă și îmi imaginez cum ar sta doamna din catalogul politic, cu ochi neexpresivi, lângă regina de șerbet? Îi comunic prietenei mele această așa-zisă situație, iar ea îmi spune că șerbetul este slăbiciunea ei. Să rămân cu ”broșa”? Păi, ce să fac cu ea, că la mine nu are loc. Mă gândesc să-i fac o propunere ”grasă” prietenei mele și-i zic mieros:” Draga mea, uite, eu mai dau ceva, dacă accepți că broșa e elegantă!” N-o las să răspundă, fiindcă știu că n-am sorți de izbândă și plusez: ”Uite, ți-l ofer și pe Logo (personaj important!) cu oala de sarmale cu tot. E un schimb profitabil. Ce zici?” Doamna mea tace, apoi mă atacă precum mitraliera pe câmpul de luptă. ”Adică îmi dai de lucru? Tu nu îți imaginezi că «Omul cu oala» trebuie mereu hrănit? Adică îl alungi pe Logo?” M-a prins. Logo e  prețios, chiar dacă are pasiunea mâncării. El poate fi convins să ascundă oala cu bunătăți, măcar o zi-două, că în rest e ocupat cu științele. Fiindcă e un adevărat om de știință. M-am rușinat, dar trebuia să fac ceva cu ”broșa”. Îi spun: ”Doamna mea, mă gândesc să ne bucurăm, de iulie de septembrie, nu e primul, dar nici ultimul, și să ne gândim fiecare la șerbetul copilăriei noastre. Ai dreptate, ne putem înțepa cu broșa, așa că eu zic că e mai bine s-o lăsăm pe seama altora, mai ales că moda e trecătoare. Dar fiindcă șerbetul e de neatins, ne bucurăm de iulie de septembrie care se pare (unii spun că e sigur!) că își va veni în fire. Așa cred și eu că prea s-au trezit țânțarii!

16 iulie 2019

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.