La ”Nino Nino” râsul este rege

92
Lică Barbu și grupul artistic ”Nino Nino”, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, Brăila
Lică Barbu și grupul artistic ”Nino Nino”, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati”, Brăila

logo zambetul uneste articoleData stelară… adică datele stelare, căci au fost două întâlniri ale grupului ”Nino Nino”.

Când? Pe 11 iulie şi 12 iulie 2019.

Unde? Ei na! Parcă nu ştiţi! La Biblioteca Judeţeană ”Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă.logo bibl jud braila

Aşa, şi? Sunteţi culmea! Dar întrebaţi aşa, ca să păreţi interesanţi de ce şi cum s-a inventat ”Nino Nino”. Păi nu vorbim mereu aceeaşi placă la fiecare relatare despre toate întâlnirile cu grupul artistic?

Bine! Fie. Deci, e ultima oară când repet ce se întâmplă la Brăila sub unduirile vesele ale Dunării. Pentru că ea, Dunărea, ştie. Voi, nu. Nu vreţi să reţineţi că Asociaţia Culturală Leviathan a lansat prin reprezentantul său, prozatorul brăilean Lică Barbu, un proiect artistic pentru copii în iniţierea unui grup artistic cu de toate. Nu mai dau expicaţii. Urmăriţi activitatea grupului ”Nino Nino” şi mai vorbim.

În prima zi, pe 11 iulie 2019, s-au distribuit rolurile pentru momentul muzical ”Măi Oameni mari!”. N-au fost discuţii. Doar Anastasia Moroianu a scâncit un pic ca un moft de timiditate. Lică Barbu a lămurit-o că e doar o joacă şi dacă nu are forţa de a cânta, să danseze pe ritm de hip-hop ca figuraţie în scenariu. La fix. Anastasia s-a pornit a ţopăi de ne-a uimit pe toţi.

Citirea textului a fost o joacă De-a Baba Oarba. Unul citea, altul râdea, iar altul repeta ce-a mai spus odată. Tămbălău ca la o repetiţie fără scenariu. Atmosferă copilărească în care Lică Barbu era departe de a controla activitatea. Şi a cerut ajutor. Cui? Tot lor, copiilor. Incredibil de minunat. Copiii au înţeles şi s-au dirijat singuri. Victorieee!

Sara-Maria Toader, 7 ani,.Liceul de arte ”Hariclea Darclée”, Brăila
Sara-Maria Toader, 7 ani, Liceul de arte ”Hariclea Darclée”, Brăila

Se cuvenea să încep a vă prezenta un nou membru înscris în grup, dar o fac acum şi sper ca Sara-Maria Toader de 7 ani, de la Liceul de Arte ”Hariclea Darclée”, să nu se supere. O fetiţă gingaşă, un pic timidă, dar nici nu bănuim ce mocneşte-n ea.

Pantomima ce a urmat, ca test de interpretare, a fost centrul râsului la tot grupul în frunte cu îmbârligăciosul de Lică Barbu care-şi pregătise o listă de subiecte, dar nu o mai găsea. Aşa că fiecare copil a intepretat comicării cum l-a dus imaginaţia sau cum i-au sugerat ceilalţi. Nu chiar fiecare copil, căci unii erau aşa de entuziasmaţi şi plini de idei, încât scena provizorie devenise loc de ”bătălie” care să joace mai mult.

Lică Barbu a avut grijă să treacă toţi prin testul propus. Cu mici eforturi, dar nu se pune.

Şi ca premii pentru prestaţia lor, Lică Barbu le-a dăruit desene umoristice proprii pe care le păstrase de la ultima sa expoziţie umoristică. Un gest simplu pe care copiii l-au adorat.

Nici nu au trecut bine 24 de ore şi pe străzile Chirei copiii de ”Nino Nino” se îndreptau glonţ la întâlnirea de a doua zi, adică pe 12 iulie 2019. Zi plină de umor. Să detaliem.

Primul ”glonţ” a venit de la Lică Barbu care a ţinut morţiş ca fiecare membru al grupului să primească botezul unei porecle. Şi a specificat că activitatea grupului nu merge mai departe fără porecle. La întrebarea ”De ce?”, răspunsul a venit clar: ”De chi-chi”. Răspunsul era ca un ordin şi nu exista că nu vreau, că nu-mi place, că nu mi se potriveşte. Toţi au votat în unanimitate la propunerea lui Lică Barbu, cât şi la sugestia celor invidioşi următoarele porecle, drăguţe de altfel: Greieraşul, Sahara, Roboţica, Zburli, Cip-cirip, Licurici, Titirez, Perluţa, Pastelata, Eminescu, Pisicuţa, Mingiuţă, Sfioasa şi alte câteva pe care din motive de absenţe motivate nu le mai pomenim. Şi nici cui sunt atribuite poreclele. De ce? De chi-chi, nu v-am spus?

S-a continuat repetiţia la momentul muzical ”Măi Oameni mari!”, mai ales la începutul intrării în scenă unde Briana-Maria Băjenaru şi Daniel Dan au un mic conflict de dialog.

Am râs de Daniel de ne-am prăpădit. S-a repetat cam de cinci ori şi de cinci ori Daniel a interpretat altfel. Bineînţeles, comic. Atât de comic încât până şi rafturile bibliotecii se scuturau de râs. Chiar erau vreo două cărţi pe jos tăvălite de râs.

Aşa cum s-a precizat în proiect, membrii grupului artistic ”Nino Nino” nu participă doar la interpretare scenică. Câţiva din copiii participanţi au şi altfel de talente.

A fost de ajuns ca Anastasia Moroianu să ne prezinte o mapă cu desene, de fiecare dată vine cu alte desene, unele dintre ele vi le-am prezentat, şi ceilalalţi copii au năvălit cu creaţiile lor. Atât desene, picturi, cât şi creaţii literare. Multe din ele le puteţi vedea pe pagina de Facebook a grupului, ”Zâmbetul uneşte”.

Ne-au surprins plăcut cu desene şi creaţii literare următorii copii: Robert Cioarec, Briana-Maria Băjenaru, Cristina-Eutalia Mincu, Andreea-Rocsana Scară, Emma-Miruna Buţia, Miruna-Gabriela Matei şi nu cred că lista s-ar opri aici atâta timp cât pofta de artă vine instant atunci când există loc de apreciere şi desfăşurare. Scânteia s-a aprins în inocenţa lor şi au mereu ceva de spus depre frumos.

Peste Brăila au trecut câţiva nori rebeli. Zâmbetul şi voia bună de la ”Nino Nino” i-a împins spre alte zări, lăsând soarele să poată surâde minunaţilor copii din oraşul cu salcâmi.

Vezi: La Brăila, ”Zâmbetul unește”

Primii pași în arta interpretării scenice

”Nino Nino” uneşte zâmbete

Știri: ”Nino Nino” trece la treabă (15 iunie 2019, Brăila)

”Nino Nino”, grup artistic din ce în ce mai mare

Bine aţi venit la ”Nino Nino”!

”Nino Nino”, din nou la treabă

”Nino Nino” – De-a interviul

Povestiri la Grupul artistic ”Nino Nino” (5 iulie 2019, Brăila)

La ”Nino Nino” avem poveşti

La ”Nino Nino” se pregăteşte ceva (11, 12 iulie 2019, Brăila)

Pagina Zâmbetul unește

Pagina de facebook a proiectului.

Vezi și: arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Arhiva rubricii Proză scurtă

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.