”Maurice Maeterlinck sau Pasărea albastră a modernismului” de Pușa Roth și Costin Tuchilă

750
Pușa Roth Costin Tuchilă Maurice Materlinck Pelleas et Melisande

fila de calendar rubrica leviathan.roLaureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1911*), Maurice Maeterlinck (29 august 1862, Gand, Belgia – 6 mai 1949, Nisa, Franța), singuraticul de la Vila Albinelor, a dat marea lecţie dramaturgilor moderni. Poet încă disputat, autorul lui ”Pelléas şi Mélisande” (1893) îşi revendică pe bună dreptate crearea dramei simboliste. Neglijarea voită a caracterelor şi a acţiunii, lipsa de individualizare a personajelor, imprecizia psihologică, libertatea expresiei poematice, susţinută în dauna construcţiei dramatice, sunt trăsături moderne pe care Maeterlinck, creatorul ”Păsării albastre” (1909), este primul care le pune în pagină. Scriitorul flamand integrat culturii franceze a realizat o mutaţie esenţială în teatru, definitorie pentru arta dramatică a secolului al XX-lea.

Maurice Maeterlinck, înainte de 1905
Maurice Maeterlinck, înainte de 1905

Teatrul poetic, dar şi teatrul absurdului, libertăţile de gândire, reveria adusă pe scenă, teatrul cu virtuţi simbolice îşi au originea în opera lui Maeterlinck. Poeţii dramatici, spunea Maeterlinck, sunt cei care au voinţa şi forţa de a transcende realul. Daca teatrul simbolist în ansamblul lui s-ar fi coagulat în jurul unei idei fundamentale, plecând de la ”Irodiada” lui Mallarmé până la ”Ubu rege” de Jarry, creaţia lui Maeterlinck ar reprezenta punctul de sprijin. Ideea de teatru nu i-a fost străină lui Mallarmé. Orice carte, credea autorul ”După-amiezei unui faun”, implică în sens ideal un element teatral. În studiul introductiv la ”Pelléas şi Mélisande”**) Pierre Citti remarca pertinent legătura dintre Mallarmé şi Maeterlinck: ”Aştept un lucru necunoscut – în acest fel, sau aproape în acest fel, se termina scena lui Mallarmé. Acolo începe piesa lui Maeterlinck”.

Importanța creaţiei lui Maeterlinck pentru evoluţia teatrului în secolul al XX-lea a fost principalul motiv al includerii sale în seria ”Clasicii dramaturgiei universale”, difuzată la Radio România Cultural în 27 februarie 2005.cd coperta indragostiti in teatrul lumii

Pe lângă comentarii şi fragmente din ”Monna Vanna” şi ”Pasărea albastră” (o excelentă versiune din 1985 a regizorului Cristian Munteanu), emisiunea ”Maurice Maeterlinck sau Pasărea albastră a modernismului”, a cuprins două scene din ”Pelléas şi Mélisande”, în traducerea Puşei Roth. La data premierei (27 februarie 2005), aceste fragmente au fost difuzate în premieră la radio, în interpretarea Deliei Nartea şi a lui Andrei Barbu, care au găsit tonul cel mai potrivit pentru valorile poetice şi atmosfera teatrului lui Maeterlinck. Avându-l ca partener pe Cristian Iacob, Delia Nartea, actriţă a Teatrului de Comedie din Bucureşti, a interpretat rolul Mélisande şi în recitalul ”Îndrăgostiţi în teatrul lumii. Interpretează: Delia Nartea și Cristian Iacob”, în regia lui Cristian Munteanu (29 mai 2005), recital care a mai cuprins fragmente din ”Ciuta” de Victor Ion Popa, ”Bărbierul din Sevilla” de Beaumarchais, ”Domnişoara Iulia” de Strindberg, ”Romeo şi Julieta” de Shakespeare.

O listă a cărților lui Maeterlinck, pe Wikipedia, click aici.

Citate din opera lui Maeterlinck, click aici.

”Pasărea albastră” de Maurice Maeterlinck. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Alexandrina Halic, Jeanine Stavarache, Gina Patrichi, Boris Petrof, Rodica Tapalagă, Jorj Voicu, Dana Dogaru, Marina Velcescu, Adrian Georgescu, Ştefan Hagimă, Adela Mărculescu, Corado Negreanu, Matei Gheorghiu, Valentin Teodosiu, Dumitru Chesa, Sorin Gheorghiu, Catiţa Ispas, Victor Ştrengaru, Gheorghe Oprina, Lucia Mureşan, Ruxandra Sireteanu, Daniela Anencov, Vasile Niţulescu, Valeria Ogăşanu, Mariana Buruiană, Adrian Pintea, Tatiana Iekel, Nicolae Iliescu, Telly Barbu, Nicolae Luchian Botez. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1985 – fragment

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă

Remember: emisiunea ”Clasicii dramaturgiei universale”

”Clasicul – scrie Albert Camus în ”Carnete” este un ”învingător neegalat”. Învingător pentru că, indiferentă la trecerea vremii, creaţia lui îşi păstrează actualitatea. Neegalat pentru că fiecare dintre autorii care merită acest râvnit adjectiv rămâne unicat. Comparaţia între valori sensibil egale, la nivelul cel mai înalt, este inutilă. Oricum, nerelevantă.
Ne întoarcem mereu la scriitorii clasicizaţi cu o obişnuinţă care, nu o dată, se transformă în curiozitate şi satisfacţie. Curiozitatea de a-i redescoperi, de a afla ceea ce, chiar dacă s-a spus de-a lungul timpului, îşi conservă interesul. Satisfacţie – pentru această, întotdeauna tainică, victorie a spiritului.

Dacă formula lansată de Jan Kott într-o celebră carte despre Shakespeare, publicată în 1965, nu ar avea deja acel surplus de uzanţă datorat consacrării, am fi alăturat lângă termenul ”clasic” sintagma ”contemporanul nostru”. Ideea răzbate, credem, din seria de emisiuni ”Clasicii dramaturgiei universale”. Modernii de ieri sunt clasicii de astăzi iar afirmaţia rămâne valabilă pentru orice epocă de creaţie.costin tuchila pusa roth clasic-dramaturgie-universala-istorie-teatru-academia-romana

Privirea critică este o privire neconvenţională. Sau ar trebui să fie, pornită fiind de la un cititor specializat care, în momentul contactului cu opera, are îndemânarea de a-şi abandona toate prejudecăţile. A face dintr-un autor clasicizat contemporanul nostru, a reliefa acele adevăruri exprimate în opera sa, care, nu numai că sunt universal valabile dar au un plus de însemnătate pentru omul contemporan, înseamnă în primul rând a elimina prejudecăţi. Iar dacă teatrul, după cum credea Novalis, este ”reflecţia activă a omului despre el însuşi”, lui i se datorează şi prilejul celei mai directe actualităţi.

În 23 noiembrie 1997, Radio România Cultural transmitea prima emisiune din această serie: ”De la Cehov la Cehov” (realizatori: Puşa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta). Nu bănuiam atunci că emisiunea, ajunsă la aproape 100 de ediţii, va fi o preocupare statornică mai bine de un deceniu. Ecourile pe care le-au avut de-a lungul timpului aceste emisiuni au fost principalele motive care i-au făcut pe realizatori să nu abandoneze proiectul.

Seria de emisiuni scenarizate ”Clasicii dramaturgiei universale” oferă studii de profil asupra dramaturgilor consideraţi valori clasicizate, din Antichitate până la mijlocul secolului al XX-lea, incluzând desigur şi marii dramaturgi români. Caracterul sintetic al fiecărei emisiuni conduce finalmente la realizarea unei istorii a dramaturgiei universale, într-un limbaj accesibil şi foarte utilă unui număr mare de ascultători interesaţi de fenomenul dramatic, în primul rând studenţilor şi elevilor care găsesc datele şi comentariile necesare înţelegerii operelor marilor dramaturgi, dar şi specialiştilor. Începând din decembrie 2002, după 50 de emisiuni, realizatorii au abordat dramaturgia secolului al XX-lea, considerând că, odată cu intrarea în mileniul al treilea, perspectiva timpului oferă posibilitatea de a-i considera pe modernii de ieri clasicii de astăzi.

Fiecare emisiune cuprinde o succintă biografie a scriitorului respectiv, biografia operei, comentarii referitoare la piesele cele mai importante, la teme, motive, personaje, stil, reflecţii asupra epocii şi a receptării în timp, fragmente semnificative din piese aflate în Fonoteca SRR. Pe lângă consideraţiile proprii, sunt inserate fragmente de texte critice în lectura unor actori. Unele dintre fragmentele de piese au fost traduse pentru prima dată în limba română şi difuzate în premieră absolută la Radio: ”Pelléas şi Mélisande” de Maurice Maeterlinck, ”Condurul de atlaz” de Paul Claudel, ”Cavalerii Mesei rotunde” de Jean Cocteau, ”Oraşul al cărui prinţ este un copil” de Henry de Montherlant, ”Medeea” şi ”Antigona” de Jean Anouilh ş.a. Exemple de fragmente de piese prezentate în premieră la Radio, folosind traducerile existente: ”Tamerlan cel Mare” de Christopher Marlowe, ”Constructorul Solness” de Henrik Ibsen, ”Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, ”Improvizaţia de la Paris” de Jean Giraudoux, ”Cu uşile închise” de Jean-Paul Sartre, ”Stare de asediu” de Albert Camus, ”Maestrul Ordinului Santiago” de Henry de Montherlant.

”Clasicii dramaturgiei universale” evidenţiază atât modul de receptare a autorilor şi operelor respective de-a lungul timpului, cât şi percepţia lor actuală. Reamintim o parte dintre titlurile acestor emisiuni: ”Eschil – originea lucrurilor”, ”De la Sofocle la Oedip”, ”Aristofan – parodie în agora”, ”Plaut: cum vă place”, ”Christopher Marlowe şi abisul tragic”, ”Shakespeare – replici”, ”Lope de Vega – «poetica invizibilă»”, ”Molière – fiziologia râsului”, ”Goldoni sau replica realităţii”, ”Schiller: ispita romantică”, ”Goethe: înger şi demon”, ”Victor Hugo. Mărturia unui veac”, ”Revizorul Gogol”, ”Vasile Alecsandri: nume şi caractere”, ”Caragiale şi moftul român”, ”Ibsen – nostalgia nordului”, ”August Strindberg: alchimia visului”, ”Maurice Maeterlinck sau Pasărea albastră a modernismului”, ”Luigi Pirandello: doar două personaje în căutarea unui autor”, ”Paul Claudel – poemul condiţiei umane”, ”Eugene O’Neill: omul diferit”, ”Un teatru numit dorinţă: Tennessee Williams”, ”Camil Petrescu şi «drama absolutului»”, ”Un om poate fi egal cu un om: Bertolt Brecht”, ”Pentru unii prolog, pentru alţii epilog: Mihail Bulgakov”, ”Jean Anouilh şi teatrul vârstelor”, ”Eduardo de Filippo şi dialectul universal”, ”Henry de Montherlant – portret în clarobscur”, ”Eugen Ionescu – ieri şi azi”, ”Samuel Beckett – aşteptarea tragică”.

În timp, structura emisiunii s-a diversificat, urmărind fie să evidenţieze o formulă de teatru care apare frecvent la un autor, ca în ”Molière şi farsa” (2008), fie să se înscrie în cadrul cercetării de literatură comparată: ”Cu mască şi fără mască în commedia dell’arte” (iunie 2010), ”Lope de Vega – baroc şi spirit popular” (iulie 2010), ”Mitul lui Don Juan” (august 2010).

La realizarea acestor emisiuni au colaborat permanent Vasile Manta, Cătălin Rusu, Mihnea Chelaru, Mircea Constantinescu.

Emisiunea (90 de minute) s-a difuzat la Radio România Cultural, în ultima duminică a lunii și a stat la baza studiului ”Clasicii dramaturgiei universale” de Costin Tuchilă și Pușa Roth, vol. I, București, Editura Academiei Române, 2010. (Prezentare de Pușa Roth și Costin Tuchilă pe site-ul Teatrul Național Radiofonic).

Claude Debussy
Claude Debussy
Doi eroi: Maurice Maeterlinck și Claude Debussy

Trecuseră aproape nouă ani de la premiera piesei lui Maurice Maeterlinck, ”Pelléas şi Mélisande” (17 mai 1893, Théâtre des Bouffes-Parisiens, în regia lui Aurélien Lugné-Poe). În sfârşit, Debussy terminase a doua versiune a operei ”Pelléas şi Mélisande”. Era mulţumit şi spera că dramaturgul, care i se păruse un om fermecător dar ignorant în privinţa muzicii, îi va împărtăşi satisfacţia. În fond, nu toată lumea trebuie să se priceapă la muzică şi Debussy îi relatase unui prieten, într-o scrisoare, cu câtă emoţie îl primise Maeterlinck pentru a discuta libretul. E adevărat, nota Debussy, ”când vorbeşte despre o simfonie de Beethoven, parcă ar fi un orb într-un muzeu.”

Pagină din partitura operei ”Pelléas și Mélisande” de Claude Debussy
Pagină din partitura operei ”Pelléas și Mélisande” de Claude Debussy

Acum, foarte încântat de sine, maestrul îi cânta dramaturgului partitura. Instalat în fotoliu, Maeterlinck se străduia să reziste, zgâlţâit din când în când, ca să nu adoarmă de-a binelea, de doamna Maeterlinck, actriţa Georgette Leblanc. Pe chipul lui se citea o plictiseală enormă. Doar zâmbetele amabile ale doamnei Georgette reuşeau să salveze aparenţele. În fine, după ce maestrul termină de cântat, gazdele avansară o propunere: anume, ca rolul Mélisande să fie interpretat de Georgette Leblanc, care, pe lângă darurile actoriceşti, avea şi o voce foarte frumoasă. Zis şi făcut. La puţin timp, domnul Claude Debussy începu să repete rolul cu doamna Georgette Leblanc, spre marea bucurie a soţului. După câteva repetiţii, se aşternu tăcerea. Desigur, urma ca doamna să fie chemată oficial la Opera Comică din Paris.

Trecură câteva săptămâni bune. Nu era însă motiv de îngrijorare şi doamna Georgette continua să înveţe partitura. Dar într-o zi, un prieten veni în grabă şi le arătă soţilor Maeterlinck un ziar în care scria, negru pe alb, că Opera Comică din Paris pregăteşte premiera cu ”Pelléas şi Mélisande” de Debussy, cu soprana Mary Garden în rolul Mélisande. Mary Garden, cum e cu putinţă? După momentul de furie, Maeterlinck încercă să oprească repetiţiile. Directorul Operei, André Carré, era însă ferm. Alergă la maestru. Maestrul îi spuse că nu a promis niciodată că îi va încredinţa rolul Georgettei Leblanc. Trânti uşa şi alergă la tribunal. Acest nemernic trebuie pedepsit! Mai repede decât s-ar putea crede, Tribunalul îi dădu dreptate compozitorului şi îl înştiinţă pe reclamant, care, în plină criză de nervi, îşi pierdu cumpătul şi făcu gestul suprem de a sări pe fereastră. Din fericire, locuia la parter. Nu mai era timp de pierdut şi, hotărât să lupte până la capăt, se duse la Debussy, pregătit, fireşte, pentru luptă. În faţa furiei oarbe a scriitorului, maestrul – relatează Harold C. Schonberg***) – adoptă o atitudine eroică: ”…s-a prăbuşit într-un fotoliu, în vreme ce soţia lui îi dădea să inspire săruri parfumate. Maeterlinck a plecat năucit spunând: «Muzicienii ăştia sunt nebuni de legat.» S-a vorbit despre un duel între Maeterlinck şi Debussy, sau Carré şi Maeterlinck. Dar n-a avut loc nici un duel. În schimb, Maeterlinck s-a dus la o ghicitoare. Aceasta i-a dat un răspuns pe cinste: «Forţele naturii sunt bine echilibrate. În conformitate cu logica umană, este imposibil să se prevadă rezultatul.»”

Scrisoarea deschisă publicată de Maeterlinck în ziarul ”Le Figaro”, în care îl acuza pe Debussy că i-a măcelărit piesa şi că opera se va juca împotriva voinţei sale, nu avu nici un efect. În finalul textului, dramaturgul îi dorea compozitorului ”un eşec imediat şi definitiv”. E drept, ”Pelléas şi Mélisande” a fost un eşec la premiera din 30 aprilie 1902. Desigur, fără nici o legătură cu interpretarea sopranei Mary Garden. La replica blondei Mélisande, ”Je ne suis pas heureuse” („Eu nu sunt fericită”), publicul a adăugat fără pic de graţie: ”Nous non plus” („Nici noi”). La sfârşitul reprezentaţiei, s-a fluierat teribil, încât a fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru a calma spiritele. Dirijorul André Messager a izbucnit în lacrimi iar maestrul s-a baricadat în biroul directorului Operei. ”Această muzică nu va supravieţui pentru că e lipsită de formă”, a prezis Vincent d’Indy, înşelându-se amarnic. Nu numai că a supravieţuit: ”Pelléas şi Mélisande” de Claude Debussy a intrat de mult în galeria capodoperelor teatrului liric.

Costin Tuchilă

________

*) Motivația juriului Premiului Nobel: ”Drept apreciere pentru multilateralele sale actvități literare și îndeosebi pentru operele de dramaturgie, care se disting prin bogăția imaginației și fantezia poetică și dezvăluie, uneori deghizate în basm, o profundă inspirație – adresându-se în același timp, într-un mod misterios, sentimentelor cititorilor și stimulându-le închipuirea.” Olistă a cărților lui Maeterlinck, pe WIkipdia, click aici

**) Ediţie din Livre de Poche, 1989.

***) ”Vieţile marilor compozitori”, București, Editura Lider, 2008.

”Pelléas şi Mélisande”, actul I, scena 1 (O pădure) – George London (Golaud), L’Orchestre de la Suisse Romande, dirijor: Ernest Ansermet

”Pelléas et Mélisande”, actul I, scena 1 (continuare) – George London (Golaud), Erna Spoorenberg (Mélisande), L’Orchestre de la Suisse Romande, dirijor: Ernest Ansermet

”Pelléas et Mélisande”, actul III, scena 1 – Thomas Allen (Pelléas), Ann Howells (Mélisande), dirijor: Sir Colin Davis, Covent Garden, 17 iulie 1978

Vezi Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.