Despre teatrul care se numeşte Malenkii (Mic) a mai fost vorba cândva în însemnările mele. Instituţia aceasta e condusă de Michael Teplitzki şi se încăpăţânează să promoveze artă teatrală de calitate într-un loc în care supravieţuirea unei asemenea instituţii e asigurată de regulă de un repertoriu comercial. Dacă piesa lui Leonid Zorin, Melodie varşoviană corespunde sau nu unei definiţii posibile a teatrului commercial, asta e o întrebare la care nu voi încerca să răspund aici. Fapt e că această piesă a fost jucată pentru prima oară în Rusia undeva prin preajma lui 1966, aşa că se apropie de respectabila vârstă de 50 de ani – jumătate de secol e un timp suficient pentru ca un text să dobândească încetişor reputaţia de text clasic. E un destin deosebit, dacă nu uităm că la data la care făcea cunoscută lumii această recentă scriere a sa, Leonid Zorin ocupa de-acum un loc important în istoria teatrului sovietic.
Cei care luau cunoştinţă de existenţa acestei drame prin mijlocirea spectacolului de la Teatrul Malenkii nu au cum să înţeleagă, fără explicaţii speciale, în ce măsură acest text atacă tema unei drame istorice care s-a petrecut în Uniunea Sovietică pe la începutul anilor ’50 şi a nefericit atunci nu puţine perechi mixte – el sau ea – cetăţean sovietic, iar perechea acestuia – cetăţean al uneia dintre democraţiile socialiste de pe atunci. O lege neaşteptată a oprit în acel moment istoric căsniciile mixte care se anunţau şi a nefericit nu puţine cupluri care s-au trezit cu legile înălţându-se împotriva lor şi a fericirii lor personale.
Piesa lui Leonid Zorin cercetează stingerea unui sentiment, gingaşul sentiment al iubirii.
El nu este ucis dintr-o lovitură, el piere pe nesimţite, lăsând în urma lui amintiri frumoase, nostalgii, regrete, el dispare ca nepreţuita melodie varşoviană care, ea, dă preţul adevărat al lucrurilor în această existenţă terestră.
Piesă în două personaje, admirabil scrisă, nesolicitând efecte scenice deosebite, Melodia varşoviană a lui Zorin a invadat, se poate spune, scenele şi în Rusia, şi în democraţiile populare şi a prilejuit, se poate spune, în egală măsură interpretări memorabile, interpretări de neuitat, cum a fost interpretarea rolului feminin de către Rodica Tapalagă în spectacolul Teatrului „Bulandra” la Bucureşti, a prilejuit şi prea destule interpretări care e preferabil să fie trecute azi sub tăcere, ca şi cum nici n-ar fi fost.
Spectacolul de la Teatrul Malenkii se înscrie printre cele mai reuşite puse cândva cu piesa lui Zorin. Cu o extraordinară simplitate, fără nici un fel de supralicitări dramatice, montarea istoriseşte trista poveste a piesei, urmărind cu delicateţe evoluţia sentimentelor eroilor. Morala fabulei se instituie discret, fără apăsări şi devine, în acest fel, chiar mai tragică decât pare în prima clipă. Jocul simplu şi direct al actorilor, ferit de orice apăsări, e mai adevărat şi mai tulburător decât în spectacolele clădite pe efecte de melodramă şi transmite nemilos tragicul adevăr al vieţii despre uciderea prin lege a sentimentelor în platitudinea dezolantă a cotidianului. Admirabil îndrumaţi de regizorul montării, Michael Teplitzki, Natalia Gantman şi Uri Levanon sunt admirabili în cele două roluri ale lor, în care izbutesc să evite orice insistenţă pe efecte şi să rămână tulburător de fireşti, de „la obiect”, de la începutul şi până la sfârşitul spectacolului. Morala istoriei se instituie „ca de la sine”, şi e cu atât mai tulburătoare şi mai impresionantă. Acţiunea dramei se petrece în cadrul scenografic conceput de Polina Adamov, care pare să nu fi adus în scenă decât strictul necesar pentru a face clară desfăşurarea subiectului piesei, iar Dalia Pen a creat – din existent! – costume sugestive. Intervenţiile muzicale din spectacol sunt semnate, cu adecvare şi bun gust, de Evghenii Levitas.
Pe scurt, Teatrul Malenkii prezintă o versiune consistentă şi emoţionantă a textului, mutându-l în chip fericit din zodia melodramei politice în cea a dramei autentice, din care nu lipseşte nici semnificaţia ei socială, şi nici cea filosofică.
Tel Aviv, Israel
Arhiva rubricii Cronica de teatru
Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală
