”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (39)” de Dori Lederer

198
franturi de viata dori lederer leviathan.ro

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roTot drumul spre casă nu scoseseră o vorbă, iar acum, fiecare se refugiase în propria lume, Andrei, la lucru în atelier, Maria, în dormitor cu o carte.

În sufragerie, bradul împodobit stătea singur și stingher, așteptând să treacă Anul nou pentru a merge în cutie să adoarmă din nou.

Un brad de Crăciun într-o casă fără iubire este doar un ornament de conveniență care, în ciuda luminițelor jucăușe, e lipsit de viață. Iar în casa lor, iubirea nu-și mai făcea simțită prezența.

*

Simți o scuturătură în timp ce o voce de femeie, parcă de departe, îl striga:

– Emanuel, trezește-te, arde chilia!

Deschise ochii și încercă să se ridice, dar nu reuși, mâinile și picioarele îi erau paralizate.

În jurul lui, limbi de foc ieșeau din perdeaua de fum apropiindu-se de pat.

– Nu mă pot mișca, apucă să spună și leșină.

Când se trezi, desluși chipul unei femei care-l privea.

– Cine ești tu? Unde sunt și ce s-a întâmplat? o întrebă, încercând să caute prin memorie vreun fir de care să se agațe.

– Chilia ta a ars, te-am scos de acolo azi noapte.

– Cine ești?, repetă tânărul bărbat.

– Iubirea sunt. Trăiește, Emanuel! spuse femeia și se îndepărtă călcând aerul cu tălpile goale.

– Asta îmi sună a ordin, strigă în urma ei contrariat că nu înțelegea nimic din tot ce se petrecea.

– Chiar este, îi răspunse ea întorcând capul după care dispăru pur și simplu.

Se frecă la ochi să se asigure să nu visează, dar în clipa aceea, o usturime îl făcu să sară în picioare și doborî măsuța.

Adormise pe canapeaua din atelier, mâinile îi erau pline de praf și vopsele.

”Ce vis, Doamne, ce vis…” își spuse Andrei cutremurându-se.

*

Se apropie cumpăna dintre ani, moment în care fiecare om speră ca anul cel nou să aducă lucruri mai bune sau cel puțin, să nu fie mai rău decât cel care se duce.

Ioana își dorea să fi existat cu adevărat acea batistă fermecată din povești, care, aruncată peste față, te face să uiți totul. Dar voia înapoi și timpurile în care se simțea iubită, admirată de soțul ei și avea siguranța că ea este motorul vieții lui. Dădu cu lehamite din mână și-și spuse: ”La urma urmei, batista aceea nu este ce-mi trebuie” și se duse la oglindă să probeze rochia cea nouă.

David își dorea ca Ioana să înțeleagă unele lucruri, se voia iubit, admirat, respectat. Cealaltă femeie nu mai exista, renunțase la ea pentru a rămâne cu Ioana. Azi se simțea cel mai singur om de pe pământ…

Maria era mulțumită că avea un fiu și ușurată că Andrei n-o părăsise la aflarea adevărului.

Andrei era în altă lume, o lume în care se împăcase cu viața, cu destinul, cu Dumnezeu. Doar ultimul vis îl tulbura uneori…

George pregătea casa pentru petrecerea de Revelion împreună cu femeia care îl ajuta la curățenie și gândul îi fugea des la Otilia…

*

Cățelul alerga bucuros după băț și se întorcea la Otilia să-și primească porția de alint și laude.

Afară era ger, liniștea parcului pustiu era tulburată doar de ei doi, Miki cu lătratul lui ascuțit, Otilia cu râsul ei…

*

Pe masă, laptopul rămăsese deschis așteptând ca degetele să împletească în continuare la o poveste care se apropia de deznodământ.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.