Precizare referitoare la accesul publicului la concertele din cadrul Festivalului „Enescu”

47
2021 George Enescu International Festival

logo George Enescu International Festival 2021Accesul la concertele Festivalului „Enescu” nu este afectat de intrarea în vigoare a noilor reguli de protecție sanitară în București.

Biletele la concertele de la Ateneul Român și la Auditorium au fost vândute pentru un grad maxim de ocupare a sălii de 70%, iar la Sala Palatului și la Sala Radio – de 50%. La Auditorium și la Sala Radio, au fost vândute cu mult sub aceste limite. La Sala Radio, a fost acceptată o singură excepție, pe fondul cererii foarte mari de bilete, și au fost vândute locuri în limita a maxim 70% din sală doar la concertul lui Avishai Cohen de duminică, 19 septembrie 2021.

Deci toți spectatorii care au cumpărat bilete vor intra la concerte, câtă vreme sunt în vigoare actualele reglementări legale.

Facem această precizare în condițiile în care, în urma unei erori de redactare a unei adrese din partea ARTEXIM, Prefectura Capitalei a comunicat astăzi într-o conferință de presă că organizatorul Festivalului Enescu trebuie să reducă cu 5% gradul de ocupare de la Ateneu. Am transmis o erată autorităților competente și ne cerem scuze tuturor pentru această eroare.

Comunicat al Biroului de Presă al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”

*

logo asociatia culturala leviathanAsociația Culturală Leviathan, editor al publicațiilor Leviathan.ro și revista culturală trimestrială „Leviathan”, este partener media al Festivalului Internațional „George Enescu” 2021.

Pe acest portal veți găsi toate informațiile necesare, programul zilnic al Festivalului, prezentarea muzicienilor invitați, date despre lucrările din programe, relatări, cronici, fotografii. În revista „Leviathan” nr. 3, iulie–septembrie 2021, pp. 47–49 puteți citi un amplu articol de prezentare a ediției 2021 a Festivalului iar în nr. 4, octombrie–decembrie 2021 vom publica o sinteză a Festivalului și cronici ale concertelor.

leviathan partener media festivalul george enescu

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2021

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2020/2021

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018

Arhiva rubricii Cronica muzicală

Arhiva rubricii Musica 

 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.