”Regele Mathias I” de Janusz Korczak la Ansamblul Itim – cronică de teatru de Gheorghe Miletineanu

55
Janusz Korczak
Janusz Korczak

cronica de teatru logo leviathanJanusz Korczak, pseudonimul de scriitor al lui Henryk Goldszmit, celebru pedagog polonez născut în 1878 sau 1879, căruia i se spunea, ca pedagog, Pan Doktor sau Stary Doktor (Bătrânul Doctor), a condus ani îndelungați un orfelinat din Varșovia. Atunci când, în 1942, toți copiii din orfelinat și toți angajații acestuia au fost trimiși de naziști din ghetto-ul varșovian în lagărul de concentrare de la Treblinka, Korczak a refuzat să se salveze, deși i s-a propus asta, și nu o singură dată; el a refuzat să-și abandoneze copiii și i-a însoțit pînă în camera de gazare – o faptă de omenie, un gest de demnitate umană cum foarte puține de asemenea ținută se pot cita de-a lungul vremurilor.

Principiul pedagogic director în relația lui Korczak cu copiii a fost acela potrivit căruia copilul, deși nu dispune de puterea de a judeca și de a lua hotărâri a unui adult, trebuie tratat cu același respect cu care se cer tratați adulții.

Ca scriitor, Janusz Korczak a lăsat în urma lui, printre mai multe scrieri beletristice, două cărți încântătoare, Regele Mathias I și Regele Mathias pe o insulă pustie (1923), despre un copil care, fiu de rege și orfan de la vârsta de zece ani, se vede în situația de a conduce un stat și încearcă să-l reîntocmească în așa fel încât acel stat să slujească în primul rând interesele copiilor. Mathias e un personaj la fel de popular în Polonia ca Peter Pan în țările unde se vorbește limba engleză.

Ansamblul Itim (Ansamblul Anotimpurilor, într-o traducere aproximativă) a fost întemeiat în 1989 de către regizoarea Rina Yerushalmi și de către regretatul scenograf Moshe Sternfeld cu scopul de a cerceta esența artei teatrului, și de a-i dezvălui funcția în actualitate, printre schimbările sociale și culturale ale epocii noastre. Actorii Ansamblului iau parte la procesul de creație, în colaborare cu regizoarea și cu ceilalți creatori ai spectacolului. Rina Yerushalmi a montat cu ansamblul întemeiat de ea, și cu actori formați de ea în spiritul esteticii pe care o cultiva, câteva proiecte regizorale de amploare, printre care două inspirate de texte din Vechea Scriptură, și un număr de piese clasice importante, printre care Elektra, Hamlet, Hedda Gabler, Scaunele și altele. Ansamblul își desfășoară activitatea în colaborare cu Teatrul Cameri.

N-am fost un admirator necondiționat al Ansamblului Itim, în producțiile căruia am găsit mereu aspecte ”ifosative”, dar e sigur că, așa cum e, Ansamblul e unul dintre colectivele de teatru cele mai importante ale Israelului și spectacolele lui trebuie urmărite ca atare. Așa încât, descoperind că el prezintă, în cadrul prestigiosului Festival Israel, premiera spectacolului Mathias după Janusz Korczak, mi-am procurat un bilet și m-am angajat în ceea ce pentru mine reprezintă o veritabilă aventură – o călătorie la Ierusalim.

Spectacolul a fost conceput de către regizorul Zvi Sahar, care este actualmente directorul artistic al Ansamblului – Rina Yerushalmi, născută în 1939, a încetinit nițel ritmul ei de muncă. Spectacolul Mathias este anunțat ca slujindu-se de tehnicile a ceea ce se numește Puppet Cinema, fără să fie teatru de păpuși propriu-zis.

Când intri în sala Rebecca Krown de la Teatrul Ierusalim din Capitală te întâmpină scena pustie; pe podea e întins un patrulater alb; ca fundal se vede un alt patrulater alb, în chip de ecran; de jur împrejur sunt culisele negre ale scenei și multe reflectoare.

Când începe spectacolul, în scenă intră un actor, îmbrăcat în alb din cap până-n picioare, ducând o lădiță din șipci de lemn, asemănătoare cu cele în care se transportă
de-obicei fructe; actorul se pune în genunchi pe podea, într-un colț îndepărtat al scenei, începe să scoată din lădiță niște pătrate de placaj și să le aranjeze pe suprafața albă a podelei. Celui dintâi actor apărut i se alătură curând, unul câte unul, încă niște bărbați și o femeie tânără, toți înveșmântați în alb din creștet pînă-n tălpi (Ynon Cohen, Zvi Sahar, Yuval Fingerman, Aia Tzeiger, Omri Rave, Guy Scharf); toți vin cu lădițe și toți se așază pe podea, scot din lădițe nu numai pătrate de placaj, ci fel de fel de piese din lemn natur – cuburi, cilindri etc., etc. – și încep să le aranjeze pe scenă, pe toată suprafața acesteia; încetul cu încetul, din acest Baukasten se alcătuiește un veritabil burg, o cetate în toată puterea cuvântului, cu castele, cu poduri, cu turnuri, cu scări, cu zone verzi… Clădirilor li se adaugă copăcei. Când și când apare – pe video – profilul nostim al lui Mathias însuși, în chip de păpușă (construcția păpușilor: Nili Olmer, Yana Malishev, Kaylie Clement). Cercetând informațiile din caietul-program, înțelegi că această minune de spectacol a fost creată, împreună, de toți realizatorii lui; cei care apar pe scenă au creat și decorul, și costumele, și muzica, și filmările video – absolut tot.

Printre piesele de lemn sunt instalate niște minuscule reflectoare pe stative – e posibil să fie printre ele și niște mini-aparate de proiecție; interpreții mânuiesc aceste mici reflectoare; ele luminează construcțiile mititele de pe podea, și spectatorii le pot vedea proiectate, mari de tot, pe imensul ecran din spate. Pe un fond muzical foarte gingaș (muzica: Guy Scharf), unul dintre actori începe să istorisească povestea regelui Mathias; unul după altul ceilalți interpreți continuă povestirea, trecându-și unul altuia ștafeta narațiunii. Proza lui Janusz Korczak este decupată și concentrată inteligent –
dramaturgia: Dani Levi.

Publicul se trezește deodată sub efectul unei veritabile magii – acești adulți care se joacă, de-a bușilea pe podeaua scenei și construiesc acolo, cu deplină seriozitate, un oraș în miniatură… Interpreții încep să circule pe toată suprafața scenei și, în paralel, continuă să povestească viața lui Mathias. Vor continua în acest fel până la sfârșitul tragic al acestei scurte vieți de copil. Năzuința lui Matthias de a conduce o republică democratică a copiilor nu izutește să se înfăptuiască, dar ea va fi prilejuit o experiență frumoasă, din care pot trage multe și frumoase învățăminte și copiii, și cei mari. Spectacolul durează, totu-n tot, aproximativ 70 de minute, dar e mai consistent și mai intens decât multe montări de lung-metraj.

Mathias e un spectacol poetic și filozofic; e tulburător, e mișcător și e și foarte comunicativ. Și-atunci de ce nu mă dezlănțui în elogii? De afurisit ce sunt? Nu, nu de asta. Ci pentru că, din motive pe care nu le pot ști, spectacolul, care – asta se vede cu ochiul liber – nu e deloc simplu din punct de vedere tehnic, pare să nu fi fost cizelat până la capăt, ceea ce pentru mine e frustrant.

Vorbirea actorilor nu e destul de îngrijită pentru misiunea pe care și-au asumat-o, aparatura de amplificare a vocilor nu asigură un sunet suficient de curat, iar muzica, deosebit de frumoasă, acoperă adeseori vocile. Ritmic, spectacolul nu e perfect
echilibrat – el trenează nițeluș în partea a doua, când publicul s-a obișnuit deja cu modalitatea montării, iar actorii nu parvin întotdeauna să spargă o anumită monotonie a zicerii textului.

Mi-a părut rău că Mathias nu și-a dus chiar până la capăt propria propunere. Spectatorii l-au primit cu multă căldură, dar după ce actorii au răspuns la aplauze și au părăsit scena, priveliștea regatului lui Mathias întins pe toată scena mi-a produs o strângere de inimă. A fost nespus de frumos, dar ar fi putut să fie, sunt sigur, încă mai frumos.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Arhiva rubricii Cronica muzicală

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.