„Shakespeare, Universalul”, cronică de festival de Mariana Ciolan

92
Festivalul Shakespeare Craiova 2020 home edition

Când pandemia Coronavirus a impus decretarea stării de necesitate  în țara noastră, printre primele instituții care au început adaptarea la situația de izolare generală s-au numărat și teatrele. Trebuie să recunosc, făcându-mi retrospectiv un fel de mea culpa, că m-am plasat categoric pe poziția acelora care au refuzat să accepte că emoția irepetabilă, legătura dintre sufletul treaz de pe scenă și palpitul sufletului viu din sala de spectacol ar putea fi înlocuită de orice altceva. Unii au scris/postat despre asta, iar eu am dat cu toată energia like-uri! Și acum cred cu tărie că nimic nu poate înlocui vraja teatrului pe scenă. Totuși, pentru că nimic nu este doar alb ori doar negru, trebuie să admitem că  transmisia  unor spectacole vii, înregistrate video în pulsația lor cea mai arzătoare, poate fi generatoare de reale, profunde impulsuri emoționale prin filtre culturale și estetice. M-a ajutat să înțeleg mai bine o… lecție. Ea venea chiar de la Shkaespeare’s Globe, prin piesa pieselor, Hamlet, difuzată online din acest lăcaș al scriitorului nepereche, la mijloc de aprilie, într-un program special impus acum de starea  generală a omenirii. Era vorba de o înregistrare cu cea mai recentă montare de aici a acestei tragedii, cu câteva puncte foarte incitante (între care asumarea cu impetuozitate a rolului titular chiar de către tânăra și energica directoare artistică de la Globe, Michelle Terry, într-o distribuție în ansamblul ei coerent provocatoare). N-am rezistat ispitei de a vedea spectacolul, cu atât mai mult cu cât nu mai departe de octombrie trecut pășisem cu sfială copleșitoare „pragul” acestui sanctuar al teatrului cu majusculă.

Cu acest formidabil bagaj de încredere generat de calitatea excepțională a acelei înregistrări-redări, am avut cugetul mai mult decât foarte deschis spre a recepta Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova. Ediția a XII-a, cu genericul Shakespeare, Universalul, programată între 23 aprilie și 3 mai 2020  (ca întotdeauna, sub semnul nașterii și morții lui Shakespeare), a fost amânată pentru 2021, ea devenind, însă, totodată, ca un soi de avanpremieră, primul festival teatral din spațiul cultural românesc care poate să prindă, iată, viață în virtual… O viață de foarte bună calitate, o remarc deja astfel când aștern aceste rânduri, adică la patru zile de festival, adică, de Home edition. O formulă care cred că va îmbrățișa iubitori ai teatrului care nu au cutezat vreodată să spere că ar fi putut să prindă vreun loc de-a lungul anilor de când există festivalul în sălile acestuia, și, de ce nu?, oameni de pe toate continentele, de unde, de altfel, au ajuns mereu la Craiova mesageri ai artelor spectacolului. Home edition este realizată cu profesionalism autentic și la înalte standarde (căci, trebuie să mărturisesc, nu tot ce s-a transmis online ca teatru în aceste săptămâni de restriște a fost la cotele dorite în ce privește calitatea înregistrării/redării imaginii). Dincolo de meritele să zicem vizibile ale acestui act festivalier craiovean, meritorie și, de asemenea, de remarcat în mod deosebit este dimensiunea lui culturală. Sub vegherea constantă a părintelui acestui festival, actorul Emil Boroghină, astăzi octogenar, și a celor doi directori asociați ai domniei sale, Ilarian Ștefănescu și Vlad Drăgulescu, festivalul a fost gândit ca un eveniment complex și… fără complexe în fața acestei inedite înfățișări a lui. „Am încercat să înțelegem cum putem fi împreună și în aceste condiții dificile. Din fericire, tehnologia ne permite să creăm spații virtuale pe care să le împărțim cu ceilalți. Ediția de acasă este o promisiune că acest festival va merge mai departe indiferent de câte obstacole va întâlni”, a declarat actorul Vlad Drăgulescu, directorul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, unde Festivalul Shakespeare s-a născut în anul 1994.

Cel dintâi pertinent  omagiu adus lui Shakespeare în festival este florilegiul de sonete pe care festivalul îl oferă zilnic, adus pe limba lor, în clipuri video, de artiști din peste douăzeci de țări. Este cuprins între două „coperte” excepționale care sunt recitalul inaugural al Festivalului prezentat de Emil Boroghină, cu titlul Recitându-l pe Shakespeare („Cap de afiș”, TVR 3) și, în închiderea ediției, în regim live-streaming, Sonetele lui Shakespeare, în direcția de scenă a lui Robert Wilson, producția Berliner Ensemble din 2009,  pe care am avut privilegiul de a o vedea în festivalul craiovean, în urmă cu mai mulți ani, fără a putea să-i uit universul sonor și spațial, eclerajul rafinat, profunzimea de gândire și simțire care mă învăluie și după atâta vreme.

O axă importantă a Shakespeare Home Edition este valorificarea arhivei ce pune în evidență pilonul shakespearian pe care s-a clădit și festivalul visat și împlinit mereu tot mai cutezător și mai bogat de către Emil Boroghină acompaniat de mica sa echipă, și faima mondială a Naționalului craiovean. La loc de frunte, nu mai puțin de cinci spectacole antologice, datorate  geniului creator al lui Silviu Purcărete, începând cu acele Ubu Rex. Cu scene din Macbeth (1991) și Titus Andronicus (1992), care au deschis  acestui teatru și, prin el, teatrului românesc postdecembrist, porțile marilor festivaluri în lume, până la ultimul său spectacol craiovean, O furtună (2012). Se alătură aici (și este tot un mare câștig că ele pot fi revăzute sau văzute de aceia care nu au ajuns niciodată la festivalul craiovean) alte două spectacolele antologice cu Hamlet, cel realizat pe scena craioveană în 1997 de Tompa Gábor, cu Adrian Pintea în rolul titular, și cel realizat la Teatrul Național din Cluj-Napoca, în direcția de scenă a lui Vlad Mugur, om de teatru a cărui carieră s-a împletit cu benefice acumulări cu destinul Naționalului craiovean, unde, de altfel, sub egida și prin strădanile Festivalului Shakespeare, a și fost înregistrat de TVR acest spectacol testamentar al său. Nu au fost uitate din această selecție încă trei producții craiovene care s-au bucurat îndelung de aprecierea criticii și de admirația publicului: impunătorul spectacol cu Timon din Atena (regia:  Mihai Măniuțiu, 1998), comedia Îmblânzirea scorpiei (regia: Mircea Cornișteanu, 2003) și incitanta montare cu Romeo și Julieta (regia: Yiannis Paraschevopoulos, 2005), dar nici tulbrătorul eseu teatral Apocalipsa după Shakespeare. Macbeth, împlinit cu trupa tânără a  momentului de regizorul polonez  Janusz Wisniewski (2012). Moștenirea Shakespeare prin Festivalul craiovean în „ediția de acasă” ne mai atrage atenția, grație colaborării cu Casa de producție a TVR și TVR 3, asupra altor momente de mare valoare în teatrul românesc prin câteva minidocumentare, prin reluarea unor spectacole de o rară frumusețe estetică și/sau ideatică, așa cum au fost explozia de fantezie și rafinament a execuției din Folia Shakespeare (conceput de Gigi Căciuleanu) sau secvențele dintr-o Gală HOP intitulată Ne-bunia Shakespeare și girată de actorul profesor Miklos Bács. Pe ambele le-am revăzut cu nespusă bucurie. Și festivalul mai prilejuiește desigur și alte surprize pentru minte și inimă. Nu le veți pierde, accesând spre informare site-ul Teatrului Național din Craiova, bine pus la punct în aceste zile.

În sfârșit, dar deloc în ultimul rând, iată că festivalul poate să ne aducă și premiere!  Dacă ne amintim că prima trupă străină care a fost invitată la Craiova pentru cel dintâi festival Shakespeare era „Cheek by Jowl”, trupa lui Declan Donellan (și cine ar putea să uite șocul estetic, resimțit de toți atunci, uluirea acelui incredibil spectacol Cum vă place, declarat de altfel de critica britanică „producția absolută” a acestei piese?), iată că putem constata că și primul spectacol străin invitat special pentru Home Edition vine de la același Declan Donnelan, regizorul onorat în întreaga lume și care a onorat de-a lungul timpului festivalul craiovean cu alte importante prezențe, laureatul celui dintâi trofeu al festivalului, oferit cu prețuire sobră și în același timp afectuoasă de către președintele-fondator Emil Borghină. Acum este vorba tot de o producție „Cheek by Jowl”, în colaborare cu Festivalul Cehov de la  Moscova (unde regizorul britanic a înființat o companie de actori acum două decenii), anume, montarea  din 2016 cu Poveste de iarnă. Oferită festivalului craiovean de însuși regizorul! Este un spectacol realizat cu actori britanici, între care i-am remarcat pe unii cunoscuți și din alte spectacole, așa cum au fost Orlando James (Leontes), Peter Moreton (Antigonus/ciobanul bătrân), Joy Richardson (Paulina), Abubakar Salim (Cornillo) ș.a.

Piesa creată de Shakespeare când viața i se apropia de sfârșit,  scrisă pare-se în același timp cu Furtuna (1610), dar publicată postum, invită nu doar la o meditație asupra unor aspecte ce țin de natura umană (prietenie, iubire, puterea asupra celuilalt etc.), ci și la considerente asupra lucrării și valorii timpului – un personaj este chiar Timpul, iar ultimele două acte au loc la șaisprezece ani distanță față de primele trei. Pentru regizor, care declară că piesa este una dintre preferatele sale din creația marelui Will, problema timpului își găsește pertinente sugestii pe de o parte în valențele cu care este investit și explorat cadrul de joc (scenograf: Nick Omerod), dominat, ca și la Măsură pentru măsură, de unele volume, aici fiind un soi de cutie, ce se oferă uneori și ca un ochean deschis, ca în scena serbării ciobanilor din Bohemia, după cum adusese aproape închisoarea unde era zvârlită Hermiona, soția lui Leontes, regele Sicicliei. Pe de altă  parte, timpul devine element prețios în felul cum regia pune în evidență cele două lumi, din cele două regate, aproape complet diferite, dar aduse sub semnul armoniei sau reflectării reciproce. Seducătoare este viziunea asupra personajului Mamillius, cel dintâi născut al regelui Leontes, acela care înainte de a pieri de dorul mamei renegate, oferă în spectacol, prin violența și gelozia posesivă pe care el însuși o  proiectează asupra mamei ce aștepta un alt copil, imaginea tatălui, a acestui om măcinat, istovit de patima lui, de închipuirea care îl secătuiește de forțe, de bănuiala adulterului soției sale dusă la paroxism, a acestui tată care nu pare a fi altceva, ne spune Donellan, decât un copil care încă nu s-a maturizat. Același Mamillius, adică fantoma lui, reapare în final, ca metaforă tulburătoare, generatoare de  seducătoare ambiguitate, în acel „tablou” al îmbrățișării, imagine a mântuirii sufletului cândva îmbolnăvit, otrăvit al lui Leontes, acum părând purificat prin căință, prin suferința lui și a celorlalți, a fiicei  și a soției regăsite, a prietenului recuperat. Ajunge foarte aproape de noi spectacolul prin unele trimiteri contemporane, vizibile, bunăoară, la un prim nivel, în atitudinea curtenilor ce ni se oferă privirii aidoma personalului domestic din jurul bogaților lumii de azi, cu vigilența și solicitudinea lor de „bodyguarzi”, sau în show-ul oferit de „cerșetor” la stână, copy paste după modelul Jeremy Kyle, dar mai ales datorită cizelării, fineții cu care „spectacolul” paranoiei personajului central, Leontes, are incontestabile reverberații cu lumea noastră ieșită din minți astăzi mai mult ca niciodată parcă. „Shakespeare va fi mereu relevant, remarca însuși Declan Donnelan într-un interviu, pentru că oamenii vor întotdeauna să li se vorbească despre oameni. Or, Shakespare vorbește despre oameni, ne învață despre noi înșine.” Restul este… arta punerii în scenă. Magia actorului. Pe care am trăit-o intens chiar și dincolo de răceala unui ecran prin acest generos cadou al festivalului craiovean…

Arhiva rubricii Cronica de festival

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.