Știri: Concurs de creaţie literară online, cu tema „Timpul”, dedicat seniorilor bucureșteni (1 aprilie–30 septembrie 2021)

258
Afiș-Concurs-de-creație-literară-

Biblioteca Metropolitană Bucureşti și Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB) organizează în perioada 1 aprilie–30 septembrie 2021, Concurs de creaţie literară online, cu tema „Timpul”, dedicat seniorilor. Lucrările sunt primite până la 31 iulie 2021, în format electronic, pe adresa de e-mail: literaturapentruseniori@cs-mb.ro.

Concursul de creație literară „Timpul” este menit să îi descopere pe cei mai talentați seniori ai Capitalei, prozatori și poeți, care au posibilitatea să se afirme și să depășească astfel inconvenientele generate de situația pandemică actuală – izolare, lipsă de comunicare.

Creațiile artistice (texte literare, poezii) se vor încadra în următoarele categorii:
Non-ficțiune (eseu): cel puțin un text de maximum 4 pagini;
Ficțiune (nuvelă): cel puțin un text de maximum 6 pagini;
Poezie: 3–10 poezii;
Text de graniță (memorii, amintiri): cel puțin un text de maximum 10 pagini.

Câştigătorii vor fi anunţaţi pe site-urile şi pe paginile oficiale de Facebook şi Instagram ale Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti şi ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Cele mai valoroase lucrări vor fi publicate în volumul „Antologie de creaţii literare”, din seria „Literatura fără vârstă”, tipărită sub egida Editurii Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.