– Nu te încearcă așa, câteodată… un dor de țară? – A, nu! Deloc! Am lăsat definitiv în urmă mizeriile pe care le-am trăit acolo, mai ales în ultimii ani, cu emigrarea. Tare mi-a fost greu la început în Vest, dar înapoi am privit doar cu mânie, ca în ”Look Back in Anger”, însă din alte motive. – Nu ți-ai revenit la sentimente mai… filiale nici după „eliberare”? – Prea puțin. Am revenit rar, pentru părinți. – Eu numai pe locurile natale mă simt bine, în munții mei din Moldova de Nord. Am un vis: la pensie mă voi retrage într-o căsuță din Bucovina. Să miros pădurea și zăpada. Pe mulți am nășit la mine în sat, când la botez, când la cununie. – Bucureșteanco, tu te duci des în țară? – Daaa, la distracții și la obligații, dar nu cred că m-aș restabili acolo. Mentalitățile s-au… bifurcat. [pauză] Mie mi-e bine aici, unde sunt acum: deschid dimineața fereastra, respir adânc, constat că afară sunt toate la locul lor. Dacă e soare, mă bucur de cer, de păsărele, de flori. Dacă e ploaie, mă rog să cadă ploi și în zone deșertificate. Îmi fac succint un plan cum să petrec util ziua de azi. Îi dau bună dimineața primului ieșit în cale! Mă delectez în sfârșit cu cărțile de pe rafturi, pe care am tot amânat să le citesc. Aleg eu să stau pe partea însorită a zilei. Indiferent de conjunctură! Sfințește tu mai întâi locul ăsta pe care trăiești, prin toate lucrurile mărunte pe care le faci cu drag și dedicație și s-or lua și alții după tine! – Merci, Înțelepciunea Pământului, de mâine aplic. Sper să-mi folosească și la 15 grade în casă! Sau la cerebelul meu maltratat de… breaking news! Unde-i fericirea care ni se tot promite de un sfert de mileniu, de la marile revoluții încoace? Nu ne prostește lumea liberă cu o himeră? – Draga mea, să nu te crezi nedreptățită de soartă! Faci o confuzie gravă! Fericirea nu ni se dă, nu ne pică de la naștere în poală. Nu e un drept al omului! Dreptul inalienabil al omului e să și-o formuleze și să și-o caute. După cum și-au dăltuit americanii drepturile în constituție la 1776, ”the pursuit of happiness”, alături de viață, libertate ș.a. [pauză] Iar când ajungi te simți bine pe locul tău, dobândești și fericirea. Ești sigură pe tine, prin asta inspiri siguranță și ai clasă! [pauză] – Eheee, pe vremea bunicilor, în România Mare, curgea lapte și miere. Chiar și sub dictatură, părinții noștri salvau casa, familia, principiile, valorile, ne dădeau speranțe. Știam încotro ne îndreptam. In extremis, ca noi, spre Occident, în lumea liberă, tărâmul împlinirii făgăduințelor de după război… – Ia nu mai glorificați trecutul și Occidentul! Acum cunoaștem toate epocile și toate țările „civilizate”. Le cunoaștem de la istorie, din proprie experiență și din rețea. Știm totul! Știm ce orori s-au petrecut și-n Est și-n Vest! Și ce carențe minează acum omenirea! [pauză] De ce nu punem mâna și mintea la contribuție să le dregem, în loc să ne compătimim? Acum și aici! În locul în care trăim și la ce ne pricepem noi mai bine! E simplu ca bună-ziua! Nu mai e vorba să găsești „pâine”, ci să găsești țara care îți oferă condițiile să-ți realizezi potențialul. – De parcă ei te-așteaptă taman pe tine ca să-ți împlinești tu viața! – Fără un plan nu ajungi departe. Nicăieri. Fă-ți un plan pentru ceea ce știi și poți tu mai bine. Fă-ți și un plan-B, pentru eventualitatea că nu-ți iese din prima și nici din a doua. – Și chiar dacă-ți iese planul cu realizarea profesională, crezi că prin asta ți se vor face plecăciuni de recunoaștere și de recunoștință? Nu-ți fac cei din țara ta, darămite în altă parte! [pauză] – Chiar și-atunci, dă lumii ce ai tu mai bun de dat! – Și dacă lumea n-are nevoie de ce poți să-i dai tu? Și te desconsideră sau te discreditează pe la colțuri, mai rău, te ignoră? – Dă-le oricum ce poți face tu mai bine! Spre împlinirea ta de moment, poate și a lor, mai târziu. O faci pentru binele vostru, nu pentru opinia lor și pentru imaginea ta. [pauză] – Mde, hai să recunoaștem că ne străduim cu toții pentru bunăstare și confort, cel puțin în Vest. Definim potențialul doar prin apanajele lui homo faber. Ca și tine! – Nu mă lua cu vorbe mari, cu homo civicus! Unde mai este cetatea când nu numai națiile, ci și rasa sapiens s-au globalizat? Noi suntem exemplele vivante! [pauză] Oricum, pe tinerii specializați și talentați nu poți să-i condamni că pleacă în lumea largă ca să-și atingă potențialul sau ca să și-l descopere! – În țară se trâmbițează de ani buni politicile de oprire a exodului de creiere. Sau de repatriere a profesioniștilor, ca programul StartUp. Li se fac oferte atrăgătoare. – Știați că feciorii lui Vice s-au stabilit în România? Unul cu start-up în domeniul IT și celălalt ca profesor de germană. Ei spun că s-au plictisit de Germania… – Ha-ha-ha, la 30 și puțini de ani! Născuți în Germania! – Da! Le-au ieșit prin căciulă impozitele, chiriile și ierarhiile umflate. La București se simt foarte bine. Totul le convine. Le place mai ales cum se distrează tinerii! Vezi că nu degeaba i-am învățat românește și să colinde! – Dragilor, dacă ni s-a diluat entuziasmul pentru lumea largă… Hai acasă! De ce să umblăm în patru zări? Ubi bene? Lumea e în ordine acasă. Nu ne trebuie o țară ca afară. Ne trebuie o țară ca o floare de-acasă! Ibi patria! [Ubi bene, ibi patria = patria e acolo unde ți-e bine] Acolo faci pace cu tine, acolo îți este bine! [pauză] – Nu prea cred. Parcă ești corul UTC-iștilor de odinioară, îmi sună patriotard. – Nu mai credem noi în cuvânt! Fiindcă suntem generația omului nou, globalizat și dezrădăcinat, care acceptă toate opiniile și nu mai are coloana lui vertebrală! [pauză] – Paradoxal, dar am impresia că ucrainenii se simt cel mai bine ca popor, că stau cel mai bine cu mândria națională. Se ridică dârji de sub tancul putinist, după ce au fost striviți de bocancul țarist, leninist, stalinist… – Cinste lor! Popor decimat de multe ori, sărmanii! Se ridică de sub dărâmături și din cenușă. Aleșii lor îi reprezintă impecabil: președintele, ministrul de externe, primarii, ambasadorii… – Dar și ofițerii, ostașii de rând. Toți sunt devotați cauzei, hotărâți. Degajă încredere în unitatea de monolit a națiunii. Jos pălăria! Acum, în plin globalism, când occidentalii se rușinează să vorbească de patriotism, de iubirea pentru poporul tău. Îl confundă cu naționalismul, cu sau cu ura față de alte popoare, și de-aici fac doar un pas publicistic și te acuză de vina capitală, de nazism. [pauză] – Știți care sunt cele mai fericite popoare? [pauză] – Eschimoșii? Aborigenii? Cumva cei departe de stat și aproape de familie? – Ești pe-aproape: popoarele Scandinaviei, de ani buni, cu toată clima lor aspră. Primii sunt finlandezii. – De-nțeles, au sistemul statal transparent, care nu lasă loc corupției. – Exact! Oamenii au încredere în ajutorul primit de la comunitatea imediată, familie, sat, oraș. Au încredere în instituții și în funcționarii lor, ca și în guvernul ales de ei, pe care îl percep ca fiind în slujba poporului.
– E Europa noastră o iluzie? E o melancolie a ceea ce ne-am dori noi să fie Europa? [pauză] – Este Europa unor gânditori, a unor artiști, a unor capodopere. Este creația spirituală din spațiul european, care s-a ridicat deasupra faliei dintre regate, religii și ideologii… Astea tot creații ale oamenilor sunt, dar din cele care au împins popoarele să se măcelărească în războaie ce nu mai contenesc. Din păcate, există o sciziune abisală între arta și cultura Europei, cu care se împăunează intelectualii, și acțiunea socială, pe care ar trebui să o aplice politicienii spre binele populațiilor sărace, cu banul sau cu duhul. – Just, de la Renaștere încoace Europa abundă în lozinci umanitare mărețe, deraiate de la o axă comună, care nu există în realitate! Europa e pepiniera politicienilor. Poate nordicii sunt o excepție. Cum de nu reușesc nordicii prin exemplul lor să-i învețe pe meridionali nițică ordine, disciplină și spirit comunitar? Altfel, Europa rămâne un vis. – Nu chiar! Bruxelles-ul se străduiește, prin hârtoape birocratice și naționale, să ajungă la acea acțiune concertată care să întrupeze visul european. Fac pași mărunți… – Nu-i sesizez! Și tu și eu suntem captive în vis, Europa e în capul nostru, într-un spațiu mental. Nefiind delimitată geografic de oceane, îi fixăm noi granițele la Est, când mai încolo, când mai încoace. E sentimentul intelectualilor și al politicienilor că aparțin la aceeași istorie și cultură. Mai nou este și sentimentul migranților că li se cuvine sistemul social permeabil și permisiv de aici! Mde! Visul european rămâne deocamdată o uriașă încleștare politică. – Așa a început și visul american acum un sfert de mileniu! Când am aterizat noi în Vest visul european era spart, despicat în două de cortina de fier și de războiul rece. De atunci multe s-au schimbat, profund și vertiginos, cu salturi mortale spre unitate, determinate de crize. [pauză] Diferența e că America se proslăvește singură în școli, în familii, în biserică, în lume, de un sfert de mileniu, în timp ce Europa este în capul aleșilor ei de… un sfert de veac. – Ha-ha-ha, „experții europeni” comentează că visul american s-a visat în SUA, în vreme ce the Chinese dream este mai viu ca oricând în dictatura lui Xi, pe care chinezii o laudă drept democrație în stil chinezesc. Ce socotește partidul că-i bine pentru colectiv se aplică cu tăvălugul peste individ. De exemplu, toleranța zero la Covid: bagă cu brutalitate în lockdown orașe de 10 milioane de oameni. Câțiva dintre ei pot să moară liniștiți de foame sau dintr-o urgență medicală. Protecția datelor personale este o necunoscută acolo, unde PCC controlează prin funcționarii lui până la ultimul individ sau firmuliță, captivi în sistemul politico-digital ca în pânza unui uriaș păianjen antropofag. – Păi, ce pot să facă ei, experții europeni? Cu principiile lor democratice complicate, europenii sunt numai buni de manipulat de ruși și de chinezi, care se conduc după un singur principiu: loialitatea față de statul-dictatură! La care europenii răspund cu dezbateri, voturi și para-voturi democratice, sistem care-i va pierde, fiindcă se mișcă cu încetinitorul!
– Gata, fiule, reorientează-te! Ți-ai trăit traiul dur american și ți-ai visat visul US avântat! – De data asta ai dreptate. Mi-am umplut rezervoarele -ismelor în State. – Aha? Ale democratismelor? – Nu! Individualismul, liberalismul, idealismul și materialismul se îngemănează aici inextricabil. [pauză] Aș putea acum să văd lumea și să aflu unde-i mai bine. Să produc idei și să fac ceva și pentru alții. – Vino acasă, fiule! Sau așază-te undeva la tine acasă! Take a girl, settle down, if you want you can marry [Song Cat Stevens, 1970: ia o fată și așează-te la casa ta, însoară-te dacă vrei]. DON’T look at me! [NU te lua după mine.]
– Sper să-și găsească feciorii mei câte-o fetiță cochetă și iubitoare în București. – Ce cochete, dragă? „Triviale” vrei să spui, fardate din gros și înveșmântate cât mai sumar și mai ațâțător! – Vorbești tu ca o soacră cârcotașă. Când ies pe stradă arată ca niște păpușele, nu te mai saturi să te uiți la ele! – Da’ la ele acasă sunt niște îngălate, poate dau cu aspiratorul de Paști, de ochii mamii, care vine să le facă curat. În apartamentul pe care l-am închiriat la două demoazele, au îngrămădit în jurul closetului doișpe detergenți. Doar că flacoanele sunt pline de praf, cu mănușile de menaj la fel de prăfuite peste ele, și closetul împuțit alături. – Ce-i drept însă, la serviciu se duc ca la parada modei! Ce-or fi lucrând acolo? Aud că la stat e trai bun. – Sigur, luni îți revii din distracțiile de peste weekend, pe care le povestești colegilor. Marți și miercuri lucrezi ceva, că e bine să ai în CV că ești activă profesional. Joi îți faci planuri de weekend cu amicii, cine ce provizii sau ce muzică aduce, și seara acasă îți faci bagajul, iar vineri pleci la prânz direct de la serviciu în trei zile de refacere binemeritată după munca de o săptămână. – Păi, așa e și la francezi în marile întreprinderi. O fi o trăsătură meridională. Știți voi cum e la italieni, greci și spanioli? [pauză] – Plutește în aer reîntoarcerea? – Pourquoi pas? [de ce nu?] În orașele mari din lume populațiile sunt eterogene și se amestecă vârtos până la pierderea fizionomiei locale. – Eheee! Unde mai găsim noi peisajul uman liniștitor, monoton dacă vreți, din Bucureștii anilor ’70? – Visuri! În curând, dacă ar fi să te orientezi numai după oameni și după limba lor, lumea devenind din ce în ce mai pestriță, nu vei mai ști dacă te afli în Vancouver, Hong Kong, Londra sau Paris. – Atunci speri să te regăsești și să te liniștești într-un oraș ca București? – Pourquoi pas?
– Sejurul meu la București a fost… aventuros. – Aoleu! [pauză] În sensul păgubos sau în cel frumos? – N-ai să crezi ce bine m-au tratat cei de la Urgența Floreasca după un colaps de epuizare! – Aoleu! Iar te-ai dat peste cap cu mama și cu treburile? – Cam așa. Dar totul s-a remediat la spitalul de urgență, unde s-au ocupat imediat de mine. – Ce spui? Aici stai cinci ore la urgență până se uită la tine, dacă nu ai murit între timp. – În cinci ore mie mi-au făcut toate controalele și m-au găsit ca o floare! [pauză] Mai ești pe fir? – Am amuțit. – Nici mie nu-mi venea să-mi cred ochilor cât de profesional și de prietenos s-au purtat cu mine! – Și cât ai plătit? – Aici uluiala a fost totală: ni-mic! Au zis că așa e la urgență, gratis. Mi-au înregistrat doar datele de pe pașaportul german. Nici cardul de sănătate german nu l-au vrut. Nici măcar o sumă simbolică, oficială, pentru casa lor de cafea și biscuiți. Nu primesc și pace. Și am plecat cu sentimentul că se bucurau că nu au găsit nimic serios la mine! După cinci ore! – Păi, să mă duc și eu la vară la Urgență la Floreasca și să mimez un colaps ca să-mi fac un control temeinic într-o singură zi. În loc să umblu aici după medici luni de zile până primesc o programare, iar apoi să mă supra-trateze de ce nu am, ca să scoată bănet de la asigurări! – Mi-au pus în mână toate rezultatele cu scrisoare de evaluare în engleză pentru medicul de casă din Germania. [pauză] – Nu crezi că turnau un film cu camera ascunsă, ca să-și facă reclamă? – Nu fi suspicioasă! Am trăit pe viu ce-ți spun. Am trăit viitorul strălucit european la spitalul Floreasca! – Trebuie să-mi povestești de-a fir a păr, ca să pot trage concluziile corecte. – Păi, du-te cu avionul în urgență la Floreasca!
– Pe când așteptam cu înfrigurare pașaportul de emigrant, visam că venise sorella cu pachebotul personal pe canalul fluvial Rin–Dunăre–Dâmbovița și că ancorase în poarta blocului meu din București. Mă va lua cu ea în Germania, care se află la mii de leghe depărtare peste mări și oceane, pe un tărâm mirific, bogat, exotic. De la ultimul etaj unde locuiesc, văd jos pachebotul ca de pe terasa unui zgârie-nori newyorkez. Pachebotul uriaș ocupă de-a latul întreg bulevardul. Negri supli înfășurați doar în jurul șoldurilor, parcă ieșiți din basorielefurile templelor egiptene, cară pe cap baloturile mele peste un podeț ce leagă intrarea blocului de cea a pachebotului. Jubilez. Mă îmbrac elegant și trec puntea mână-n mână cu sorella. Servim dineul în salonul somptuos ca acela de pe Titanic, așa cum am citit într-un reportaj din Reader’s Digest primit în pachetul de la sorella. Suntem înveșmântate ca în Gepardul lui Visconti, văzut cu ani în urmă. Cu cupele de șampanie în mână ne îndreptăm una spre cealaltă la mijlocul mesei. Ciocnim în clinchetul de cristal. Brusc mă holbez la lichidul fără bule, ca uleiul, imobil. Tresar: pachebotul stă pe loc. Șampania pare solidificată…” – Ce se întâmplă, sorella? Doar am plecat de mult. – A, nu-ți face griji. Vasul e atât de mare și de perfecționat tehnic, încât nici valurile seismice nu-l clintesc.” Nu mă convinge. Mă arunc pe ușă, apoi pe o scară de metal și ies pe punte. Sunt pe pista de portavion văzută în filmul Tora-Tora. Traversez pista alergând spre parapet. Aici mă uit în jos și văd cala pachebotului modelată ca o cocă după forma lacului Cișmigiu, pe care l-a dislocat complet. Insulița Monte Carlo i se înfige în coastă. Dincolo de pajiște se înalță silueta inconfundabilă a Sfatului Popular. Suntem cuprinși în ligheanul Cișmigiu. [pauză] – Hmmm, ce prevestire obscură, că nu vei putea pleca… definitiv. – La scurt timp mi-a ieșit pașaportul și am ridicat ancora. [pauză] În momentul de față nu-mi dau seama pe ce valuri plutește lumea liberă. Și eu cu ea. În ape tulburi. – Soluția ar fi să ne găsim o insulă călduță în Pacific, să o curățăm, să o cultivăm, să o populăm. O insulă care să nu fie prădată de turci sau de migratori ca Rodos, Cipru, Samos sau Lampedusa! – Ha-ha-ha, în speranța că nu te-alungă și de-acolo valurile vieții? Ce valuri zic eu? Printre talazuri trebuie să facem slalom! Iar dacă ne urmărește ghinionul și se prăvălește un tsunami peste noi, degeaba ne-am antrenat la slalom. Mai bine căutăm împreună cu Elon o planetă nouă, ca Micul Prinț al lui Exupéry! Și o împânzim cu flori, pisici, cafenele, biciclete, serenade, rebusuri și acuarele.
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère