– Trebuie să-ți spun că a ieșit totul impecabil! Masa aia de oameni care ascultau captivați ca la un science-fiction de acum 3500 de ani! Tu ai fost suverană la deschidere. Publicul entuziasmat la final… – Stop, stop! Proful, da, a perorat aulic, însă eu cu suveranitatea în germană… – Cu atât mai mult că e limbă străină pentru tine, ai vorbit liber, ai și făcut haz de cuvintele interminabile germane pe care le-ai simplificat. Și pe mine mă ghicesc nemții că vin din altă parte, deși vorbesc germana din familie. – Ești tu prietenă bună și mă consolezi după atâta snopeală să adun 100 de oameni la o conferință aridă; la sport i-am pus flyer-ul în mână unui coleg și i-am spus „E o descoperire nouă, de pe vremea Troiei, însă de 3 ori mai mare – e Troia Carpaților”, iar el zice „Înțeleg, pietre vechi”. Ce-ar fi fost să-i mai spun că vede doar lemne și lut? – Nu te lua după niște troglodiți! Și pe mine voia să mă convingă unul că nu-i mare lucru, pentru că nu a văzut el „obiecte” acolo. Dar ne-a explicat proful clar și concis și ne-a arătat fiecare pas al descoperirii, imensitatea aia de cetate, care doarme de mii de ani sub lanuri. Va ieși la suprafață cu timpul. Nu doar învârți bagheta în aer și gata, ți se înfățișează palatul cu coloane antice! – Îmi dai curaj cu convingerea ta. – Dar am vorbit în foaier cu un istoric german și cu o fată de la voi, care a făcut 2-3 ani de arheologie în țară, însă aici a făcut o reconversie. Erau pătrunși de ce au aflat: tehnica nouă ne deschide alte perspective de înțelegere a preistoriei. – Merci, draga mea! Sper că ați ajuns cu bine acasă la Wiesbaden. – Ba deloc, am avut un incident, pe cât de bine-dispusă eram după prelegere și după vinul de Târnave. – ??? – Nu știu de ce a mers frate-meu cu carosa mare. Mai întâi, de-abia am găsit un loc de parcare în care să intre, înghesuind un VOW mai jerpelit, poate al unui student. Când ne-am întors la mașină, VOW-ul nu mai era acolo, în schimb șoferul acela… – Sau poate altul? – Ce interes ar fi avut altul, noaptea, pe lângă un campus studențesc, să taie cu cuțitul cauciucul mașinii? – Nu se poate! Nu ați venit cumva cu cauciucul tăiat și n-ați observat? – Nici vorbă, era o tăietură laterală pe o treime din roată! – Și ce-ați făcut? – Am sunat la ADAC și ne-au spus că vin peste 2 ore. L-am sunat pe bărbatu-meu să nu se neliniștească. Am sunat la Crucea Roșie să se ducă la el acasă și să-l ajute să se culce, pentru că nu mai poate singur… – Dumnezeule, n-aveați roată de schimb? – Ba da, dar frate-meu nu a schimbat niciodată o roată. În disperarea mea că se panichează bărbatu-meu acasă, am rugat pe un trecător mai tânăr să ne ajute. – Poate era chiar „studentul” vostru care vă urmărea din umbră. – Chiar era student, foarte amabil și priceput pe deasupra. – Și n-avea altceva de făcut sâmbătă noaptea decât să schimbe roata la niște Ausländer-i [străini] cu carosă lată? – A fost foarte politicos și a refuzat categoric să primească bani, însă a găsit frate-meu la shop o sticlă de soi pentru el. – Tot studentul v-a salvat! – Așa e! A fost o seară intensă care ne-a scos din tropăială de zi cu zi.
Hi, girls! [fetelor] Cu multă voluptate mi-a povestit una dintre voi, premiată cu eșarfă de cordon-bleu, cum, după conferința de înalt nivel academic a charismaticului paleoarheolog, care v-a solicitat la maximum concentrarea științifică, deci cum în acest context de epuizare intelectuală ați căzut împreună în extaz. Nu la conferință, ci în foaier: ați savurat creația gourmet care ne-a venit în dar de la capitală, din Wiesbaden. Mult distinsa gastronoamă a insistat să îmi relateaze amănunțit despre simfonia gustativă și olfactivă, de mi-a lăsat gura apă. Am rămas cu regrete incomensurabile că nu am prins nicio frimitură din delicioasa prăjitură. Generoasa creatoare de la capitală ne promite că ne-o aduce cadou din nou la următoarea întâlnire și vă trimite aici rețeta. Bon appétit!
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
