Etichetă: Dobrogea
„Românii și islamul: perspective istorice, culturale și sociale” de Cristi Rusin
Islamul reprezintă, alături de creștinism, una dintre marile religii ale lumii, exercitând de-a lungul istoriei o influență profundă asupra evoluției politice, culturale și spirituale...
„Geamiile-monument din Dobrogea” de Cristi Rusin
Regiunea Dobrogea, corespunzătoare actualelor județe Constanța și Tulcea din sud-estul României, a adăpostit, în perioada dominației otomane (cca. 1420-1878), sute de moschei sau geamii....
„Alte obiceiuri și datini turcești” de Urfet Șachir
Tradițiile și obiceiurile nescrise, dar tratate de fiecare parte a unei națiuni, sunt, de asemenea, obiceiuri transmise din generație în generație. Desigur, este posibil să...
„Tablouri din călătoriile lui Iosif Iser, expuse pentru prima oară” de...
La Muzeul Național de Artă al României, până la 29 august 2021, puteţi admira lucrări ale pictorului român Iosif Iser (1881–1958), în cadrul expoziţiei...
”Gânduri dintr-o iarnă deocheată” de Florentina Loredana Dalian
Zic ”iarnă deocheată” pentru că numai iarnă nu era. Un soare de toamnă blândă ne-a însoţit tot drumul, până s-a lăsat înserarea. Deşi am...
”Dintr-o primăvară târzie” de Florentina Loredana Dalian
N-am chef să scriu unde-am fost, ce-am văzut... Se zvoneşte că lenea n-a omorât pe nimeni. Doar aşa, câteva impresii, flash-uri de memorie, întru...
”Privire de ansamblu asupra credințelor vechilor turci (2)” de Urfet Șachir
Unele tradiții din credința șamană practicate și astăzi
Unele obiceiuri din tradiția șamană au supraviețuit până în ziua de azi și se practică chiar fără...
Mărturii otomane pe pământ românesc: Geamia ”Esmahan Sultan” (1) de Urfet...
Printre lăcaşurile de cult turceşti de pe teritoriul României, cu cea mai mare vechime atestată arheologic, este geamia sau moscheea otomană ”Esmahan Sultan”, situată...
”Bucureştii sub ocupaţie (1916–1918)” de Cezar Petre Buiumaci
Un proiect expoziţional despre cum se trăia într-un oraş aflat sub ocupaţie străină, în imagini şi mărturisiri
Inaugurarea expoziţiei ”Bucureştii sub ocupaţie (1916–1918)” este programată...
”Tabăra de creație și documentare de la Topalu, județul Constanța” de...
Anul acesta, 2017, Primăria din Topalu a reînviat tradiția, întreruptă din 1972, a organizării taberelor de creație și documentare din această frumoasă zonă dobrogeană.
În...
”Dobrogea cosmopolită sau Raiul intercultural” de Urfet Şachir
Aşezată la răspântia a două drumuri şi cu o soartă zbuciumată, Dobrogea, conform atestărilor arheologice, este o regiune locuită din cele mai vechi timpuri,...
























