”Trei luni sfinte (1)” de Urfet Șachir

963
Ruga este darul Înălțării
Ruga este darul Înălțării

traditiones rubrica leviathan.ro logoPe data de 19 martie 2018 a început cea mai importantă perioadă pentru musulmani, cea a sfintelor luni (trei la număr), denumite üç aylar (trei luni). Din punct de vedere spiritual, ele au o foarte mare importanță încă de la începuturile  islamului. Este o perioadă de milă, iertare și binecuvântare, fericire și prosperitate, care se încheie cu luna Ramazan. Conform calendarului lunar, aceste luni sunt: Recep, Şaban și Ramazan. În aceste luni, credincioșii vor simți mai profund speranța acceptării rugăciunilor și a pocăinței. Este important ca aceste trei luni, care încep cu luna Recep (Regep), se continuă cu luna Șaban și se încheie cu luna Ramazan, să fie petrecute în rugăciuni. Unele dintre obiceiurile de cult din aceste trei luni sunt: citirea Coranului, ascultarea celor care citesc Coranul, ”Cine sunt eu?”, ”De unde am venit?”, ”Unde merg?”, ”Ce dorește Dumnezeu de la mine?”. Astfel de chestiuni pe probleme vitale ar trebui să intre în gândirea profundă, să fie împăcați cei certați, a mulțumi inimile, a înveseli fețele posomorâte, a cere cu sinceritate iertare și pocăință, să fie vizitați cei orfani, săraci, fără adăpost, bolnavi, infirmi, bătrâni, cei care nu mai au pe nimeni și să li se aducă dragoste și alinare, compasiune, respect, cadouri și danii pentru a-i face fericiți, să fie vizitate mormintele celor apropiați, rude decedate, ale prietenilor și celor mai mari decât ei și să îndeplinească loialitatea de credință și de fraternitate prin rugăciuni, pomenindu-le numele fiecăruia.

Ruga lunii, Recep
Ruga lunii, Recep
  1. Luna Recep (Regep) cuprinde Nopțile Sfinte Regâip și Miraç. În momentul în care a început luna Recep, profetul Muhammed a spus, rugându-se:

”Doamne, binecuvântează-ne nouă lunile Recep și Șaban și binecuvântează-ne să ne regăsim în luna Ramazan.” (Ahmed b. Hanbel, el-Müsned, 1/259)

Conform calendarului lunar, prima noapte de vineri (adică noaptea de joi spre vineri sau noaptea care leagă joia de vineri) lumea musulmană o sărbătorește ca Noaptea Sfântă de Regâip. În această noapte este prăznuită zămislirea profetului religiei islamice, noaptea în care mama profetului Muhammed, Amine Hatun, rămâne însărcinată. În dicționar, termenul de regâip se utilizează în sensul de ”a prefera un lucru pentru sine”, ”donație generoasă și valoroasă”, iar în literatura religioasă, cu sensul de ”faptă bună și răsplată”, ”practică virtuoasă”.

Este noaptea în care Dumnezeu Atotputernicul (Allah’u Teâlâ) iartă cu multă generozitate credincioșii aflați în rugăciuni de iertare și anunță nopțile sfinte de Regâip, Miraç (Miraci), Berat, luna Ramazan, noaptea sfântă de Kadir, Sărbătorile Ramazan (Post) și Kurban (Sacrificiu). Rugăciunile și implorările de iertare din această noapte către Mărețul Allah nutresc mila, nădejdea și prosperitatea. Profetul Muhammed și-a petrecut această lună în multe rugăciuni, prosternări, post și făcând tot felul de binefaceri, fiind atent la oferirea de danii. Este un prilej de purificare prin lepădarea de rele sentimente și gânduri care întunecă sufletul, de ură, invidie, dușmănie care întinează viața fericită, să fie eliminate ostilitățile și resentimentele care îi înconjoară pe oameni, să se apropie între ei cu dragoste și respect. Fie noaptea sfântă un prilej de binecuvântări divine pentru popor și țară!

Mirâç Kandili – este una dintre cele cinci nopți sfinte. Mirâç (Mireaci) este un cuvânt arab și are sensul de ”scară”, ”înălțare”, ”a urca”, iar ca termen islamic, desemnează aducerea Profetului Muhammed, prin lumina divină, de la Mecca la Ierusalim, înălțarea la cer și acceptarea lui în preajma lui Dumnezeu, accesul la nivelurile superioare. A douăzecișișaptea noapte (adică, 26 spre 27) a lunii Recep dintre lunile hicrî (hegira – calendarul musulman) este noaptea de Mirâç, a Înălțării și este celebrată prin rugi și citirea Coranului. Această noapte, considerată cea mai sfântă după noaptea sfântă de Kadir și valorificată prin rugăciuni, a rămas ca o frumoasă tradiție.

Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.