Joi, 13 decembrie 2018, Teatrul de Comedie din București a sărbătorit Centenarul Radu Beligan (14 decembrie 1918, Filipești, jud. Bacău – 20 iulie 2016, București), în semn de prețuire pentru primul director al acestei instituții, prin vernisajul expoziției ”Radu Beligan – Gânduri în oglindă”, semnată de artistul plastic Oana Maria Cajal.

Au fost prezenți membrii familiei, Anamaria, Lamia și Alexandru Beligan, precum și o seamă de invitați speciali, prieteni, parteneri de scenă și discipoli.
Teatrul de Comedie, de asemenea, a fost onorat de prezența Secretarului de Stat în Ministerul Culturii, Gheorghe Popa.
”Când am venit director la Comedie, am vrut să fac un gest de iubire. Am numit sala mare a teatrului, Sala Radu Beligan. Aș fi vrut că tot teatrul să se numească așa. Mi s-a spus că nu se poate. Deocamdată… Iubirea a fost reciprocă. Domnul Beligan a spus că îmi predă mie ștafeta de director” – a declarat, pentru catalogul expoziției, directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiță.
Evenimentul a fost prezentat de Anamaria Beligan, care a numit această întâlnire ”o șezătoare”, iar cei prezenți au acceptat pe loc invitația de a depăna amintiri despre cel care a pus temelia Teatrului de Comedie, despre cel care a format cea dintâi echipă a acestei instituții, rămasă în conștiința celor de astăzi, pe drept cuvânt, ”generația de aur a teatrului românesc”.
Printre cei care au evocat întâlnirea cu ”meșterul” Radu Beligan și cum le-a influențat această întâlnire viața, atât pe plan personal cât și profesional, s-au numărat actorii Sanda Toma, Oana Pellea, Ion Chelaru, Candid Stoica, omul de teatru și televiziune Sanda Vișan și criticul de film Irina Margareta Nistor.
Seara s-a încheiat cu inaugurarea Premiului Radu Beligan pentru excelență în teatru, decernat actriței Cristina Cassian.
Expoziția ”Radu Beligan – Gânduri în oglindă” va putea fi vizitată, în foaierul Teatrului de Comedie și în luna ianuarie 2019.
Acest eveniment a fost organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie și de Asociația „Radu Beligan”.
Comunicat al Teatrului de Comedie din București
Vezi arhiva Radu Beligan:





















