”Promisiunea de joi (5)” de Gina Zaharia

414
Gina Zaharia roman politist serial Leviathan.ro

rubrica roman foileton leviathan.roDacă altădată, de cum pătrundeai în casa din oraş a lui Tudor Cristache, te întâmpina mireasma trandafirilor şi a sute de petunii, simţindu-te răsfăţat, acum aveai senzaţia că eşti într-un tablou împietrit, într-o clipă nefastă, absurdă. Uşa era descuiată, semn că pictorul ieşise în grabă. Solicitată fiind, Maria însoţea, aproape mecanic, echipa de criminalişti. Avea senzaţia că a nimerit într-un coşmar de care trebuia să se descotorosească rapid.

– Întâi rotiţi-vă privirile peste tot, domnişoară Cristache, poate ne veţi deschide o pistă. Cunoaşteţi bine tabieturile bunicului dumneavoastră. Crezi că e ceva interesant care trebuie punctat? ceru comisarul Simionescu.

Tânăra deschise uşile în grabă, de parcă ar fi putut surprinde într-un colţ al durerii un intrus gata să-şi continue fărădelegile. Pe masa din sufragerie era ceasul de mână al lui Tudor.

Gina Zaharia
Gina Zaharia

– Priviţi, exclamă Maria, e ceasul bunicului! O amintire dragă de care Tudor nu se despărţea niciodată. Aseară l-a avut la el, ştiu sigur asta. Am putea urmări fotografiile făcute de o ziaristă.

– Bună idee, aprobă comisarul, imaginile de la acel eveniment ne vor fi de folos. Asta înseamnă că Tudor Cristache a stat pe acasă doar cât să-şi lase ceasul de la mână. Aşadar nu mai mult de câteva minute.

– Da, începea să se facă lejer scoţându-și acest obiect valoros. Şi nu spun asta referindu-mă la marcă, ci la faptul că i-a fost dăruit de o femeie la care ţinea tare mult, o prietenă dintotdeauna aş putea spune: actriţa Valeria Stoicescu. Locuieşte în Belgia de foarte mulţi ani. Între ei era o legătură specială, însă Tudor a fost rezervat în ceea ce priveşte relaţia lor. Se întâlneau când femeia venea în ţară, dar niciodată aici. În urmă cu câţiva ani au fost la Zăvoaia, cu alţi prieteni. Valeria îi vindea tablourile, iar bunicul avea mare încredere în ea. Îi depunea banii astfel obţinuţi într-un cont, acolo. Nu ştiu ce sumă deţine.

Gândul comisarului fugi spre biografia pictorului.

– Perfect! pronunţă, pe un ton apăsat, comisarul. Ai numărul de telefon al scriitorului?

– Da.

– Cu siguranţă vom afla amănunte din manuscrisul acestuia. Depinde pe ce aspecte s-a bazat mai mult.

În curând apăru menajera. Și ea fusese trecută printre martorii sau suspecţii din dosarul abia început. Când dădu cu ochii de poliţişti, îşi trecu iute mâna peste frunte. Părea că un funigel sâcâitor poposise pe chipul ei şi încerca să-l alunge. Îşi așeză o șuviță desprinsă din părul strâns la spate. Avea privirea speriată, clipea, masându-şi bărbia apăsat. Își pregătea parcă răspunsurile, temându-se că va greşi.

– Ce ştiţi despre moartea lui Tudor Cristache? o întrebă direct comisarul.

– Nimic, domnule comisar, sunt nevinovată!

– Dar nu v-a acuzat nimeni, doamna Toma! E doar una dintre întrebările la care vă vom ruga să ne răspundeţi. Când l-aţi văzut ultima oară pe pictor?

– Aseară, înainte de eveniment.

– Cam la ce oră?

– Să fi fost cinci, nu sunt sigură… Menajera strângea pumnii, privind în gol, încercând parcă să-şi amintească. Oricum, după ce domnul Tudor a vorbit la telefon cu doctorul, continuă aceasta.

– Care doctor?

– Bogdan… Bogdan şi nu-ştiu-cum… I-a zis de câteva ori pe nume, dar proasta de mine am uitat!

– Davidescu?

– Parcă.

– Aţi auzit ce vorbeau?

– Da. Spuneau ceva despre un tratament nou, despre faptul că doctorul Bogdan îi va supraveghea îndeaproape sănătatea… Domnul Tudor era încântat. Aminteau şi numele nepoatei sale, domnişoara Maria, mai adăugă menajera şi aruncă o privire caldă spre tânăra care se așezase, vlăguită, pe canapeaua de pe terasă.

– În ultimul timp aţi observat ceva schimbat în comportamentul său?

– Nu. Părea mulţumit. Spunea că şi-a trăit viaţa frumos, ca în desenele sale.

– Despre Petre Stoica, ce știți? Am vrea să vorbim și cu el.

– Cred că va veni astăzi. Îl chem eu, dacă doriți. Acum.

– Vă rog!

Menajera îl anunță pe Stoica Petre că este așteptat acasă la Tudor Cristache. Nu-i spusese motivul, deşi nu-i ceruse nimeni să nu-l spună. Surprins de invitaţie, grădinarul ceru lămuriri.

– Te așteaptă niște domni de la poliţie, i-a precizat femeia. Vor să vorbească cu tine.

(Va urma)

Vezi episoadele anterioare: ”Promisiunea de joi (1)”

”Promisiunea de joi (2)”

”Promisiunea de joi (3)”

”Promisiunea de joi” (4)

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.