Două orchestre celebre, Academy of St Martin in the Fields și Orchestra Filarmonicii din München, pe afișul de astăzi, 7 septembrie 2021 al Festivalului Internațional „George Enescu”
Ora 16.30, Ateneul Român: concertul orchestrei de cameră Academy of St Martin in the Fields din Londra, dirijor și solist: Nikolaj Znaider. În program: Felix Mendelssohn-Bartholdy, Uvertura la „Visul unei nopți de vară”, Georges Bizet, Simfonia în Do major, Max Bruch, Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră, op. 26.
Academy of St Martin in the Fields, detalii aici.
De la ora 19.30 la Sala Palatului, al doilea concert al Orchestrei Filarmonicii din München, dirijată de Valery Gergiev, având în program: Suita nr. 2 în Do major pentru orchestră, op. 20 de George Enescu, Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru violoncel și orchestră, op. 107 de Dmitri Șostakovici – solist: Gautier Capuçon, Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68 de Johannes Brahms.
Valery Gergiev, click aici.
Gautier Capuçon, click aici.
Orchestra Filarmonicii din München, click aici.
Tot astăzi, la ora 18.00 la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța, va avea loc recitalul lui Ghiorghiță Tănase (care cântă pe un violoncel Stradivarius-Montagnana din 1723) și al Andreei Bratu (pian). În program: Brahms, Sonata nr. 1 în mi minor pentru violoncel și pian, op. 38, Enescu, Sonata nr. 2 în Do major pentru violoncel și pian, op. 26.
La concertul de la Ateneu accesul este permis cu prezentarea certificatului verde Covid. La Sala Palatului, nu este necesar certificatul verde.
Concertele de la Ateneu și Sala Palatului vor fi transmise gratuit pe site-ul Festivalului
și vor rămâne online timp de 12 ore, pentru a fi văzute și de pe alte meridiane orare. Fiecare concert are pagina sa de eveniment, la care se ajunge pentru a-l asculta din pagina Program.
Concertele de la Ateneu și Sala Palatului vor fi transmise în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural.
*
Asociația Culturală Leviathan, editor al publicațiilor Leviathan.ro și revista culturală trimestrială „Leviathan”, este partener media al Festivalului Internațional „George Enescu” 2021.
Pe acest portal veți găsi toate informațiile necesare, programul zilnic al Festivalului, prezentarea muzicienilor invitați, date despre lucrările din programe, relatări, cronici, fotografii. În revista „Leviathan” nr. 3, iulie–septembrie 2021, pp. 47–49 puteți citi un amplu articol de prezentare a ediției 2021 a Festivalului iar în nr. 4, octombrie–decembrie 2021 vom publica o sinteză a Festivalului și cronici ale concertelor.
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2021
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017
Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2020/2021
Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018