„Tradiții, obiceiuri și legende turcești: Epoca Lalelei (Lâle Devri)” de Urfet Șachir

408
Covor de lalele multicolore în Piața Sultanahmet din Istanbul. Sursa foto: TRT Avaz
Covor de lalele multicolore în Piața Sultanahmet din Istanbul. Sursa foto: TRT Avaz

traditiones rubrica leviathan.ro logo„O, inimă!
Arzi cu mireasma care îți inundă sufletul,
Dar fii ca o lalea,

astfel încât doar iubitul să fie conștient de starea ta.”

Mevlâna Celaleddin Rumi

Dintre toate anotimpurile, primăvara ,,este un tandru şi sălbatic mister” (Victor Hugo), iar „florile primăverii sunt visele iernii povestite dimineaţa, la micul dejun al îngerilor” (Khalil Gibran). Culorile florilor înlocuiesc griul sufocant al iernii, iar soarele încălzește ușor-ușor, făcând loc anotimpului cafelei, al înghețatei și al planurilor de vacanță. În fața tuturor acestor lucruri, inima omului este plină de o energie de neoprit. Cel mai bun mod de a profita de această energie este de a călători, atunci când frumusețile primăverii aduc un suflu nou ideilor de vacanță. O destinație poate fi Istanbulul, orașul lalelelor. „Primăvara vine pentru că lalelele înfloresc sau lalelele înfloresc pentru că vine primăvara?!” Iată o întrebare dificilă, la care localnicii orașului de pe Bosfor au răspuns fără echivoc: „Primăvara nu va veni în țara noastră fără a se deschide lalelele”. Și cel mai frumos moment pentru lalele este luna aprilie. În această lună, ca un omagiu adus trecutului, la Istanbul și în alte orașe din Turcia se sărbătorește, în fiecare an, tradiționalul Festival Internațional al Lalelelor. Cu acest prilej, municipalitatea plantează milioane de lalele în multe locuri din Istanbul, în special în Parcurile Gülhane și Göztepe, Emirgan, Yıldız, Beykoz, Çamlıca, Fethipașa și altele. Festivalul nu se limitează însă la plantarea delicatelor flori, ci au loc o serie de manifestări, precum spectacole cu muzică live sau de suflare a sticlei. Se organizează, de asemenea, expoziții de pictură, sculptură și fotografie. În timpul festivalului se pun în vânzare lalele și alte produse având ca tematică laleaua în diverse culori. De asemenea, evenimentele sportive adaugă un plus de emoție festivalului. Anul acesta, este posibil ca unele festivaluri să fi fost amânate sau anulate din cauza perioadei epidemice. În fiecare an, în martie și aprilie, Festivalul Lalelelor (Tulipelor) din Istanbul pregătește orașul pentru primăvară. Frumoasele lalele care decorează parcurile și străzile orașului, oferă o sărbătoare vizuală timp de o lună. Cele mai vizitate locuri pentru Festivalul Lalelelor sunt Emirgan Korusu, Piața Sultanahmet și Parcul Göztepe.

De-a lungul istoriei, lalelele au fost unul dintre simbolurile Istanbulului. Lalele au crescut inițial în stepele asiatice, însă, dacă pornim pe drumurile istoriei, descoperim că laleaua a fost cultivată pentru prima dată de turci încă din anul 1000 d. Hr. Lalelele, împreună cu multe alte flori, au fost cultivate în Esfahan (Iran) și în Bagdad, în grădini tradiționale, cu pereți, numite „pairidaeza”, din care derivă cuvântul „paradis”. O pairidaeza este altfel de grădină, formată din terenuri cultivate într-o incintă. Cunoscută și sub numele de „grădină paradisiacă”, se crede că pairidaeza își are originea în vremea Imperiului Asirian. Construcția sa dreptunghiulară adăpostea o grădină ordonată și frumoasă care contrasta cu sălbăticia naturii. Apa a fost adesea un element important al construcției lor – iazuri, canale sau chiar fântâni curgeau liber în interiorul zidurilor.

Lalea („Lâle” sau „Lâleh”) este un nume mistic din Orientul Mijlociu. Când este scrisă cu caractere arabe, „lâleh” are aceleași litere ca și Allah, motiv pentru care floarea a devenit un simbol sfânt. Etimologic, cuvântul francez „tulipe” provine din termenul turcesc „tülbent care derivă din cuvântul persan „terbend” și înseamnă, conform Dicționarului Turc, Türk Dil Kurumu Sözlükleri (TDK), „pânză de bumbac subțire țesută, ușoară și moale. Această pânză era purtată de orientali înfășurată pe cap, sub formă de turban, cu formă asemănătoare cu cea a lalelei. Unele povești spun că vechii turci adorau să poarte ca ornament la turbane lalele tăiate. Se spune că ambasadorul austriac Busbeck a confundat numele florii cu această pânză și a introdus-o în Europa cu acest nume – „tulipe”. Frumoasa lalea a devenit un simbol al abundenței și al prestigiului în cea mai frumoasă și prosperă perioadă a Imperiului Otoman, cunoscută sub denumirea de „Epoca Lalelei”. O perioadă scurtă, dar intensă, de reînnoire a Imperiului Otoman după războaie lungi și traumatizante, între 1718 și 1730, perioadă în care a domnit Sultanul Ahmed al III-lea (1703–1718), avându-l ca mare vizir pe Damat İbrahim Pașa din Nevșehir. În cronicile otomane din secolul al XVIII-lea nu există o definiție a unei perioade sub numele de „Epoca lalelei”. Yahya Kemal Beyatlı a folosit pentru prima dată termenul de epocă a lalelei, deoarece lalelele au fost crescute într-o mare măsură, în special în Cornul de Aur și Bosfor, în perioada lungă de pace care a început după Tratatul de la Pasarofça semnat cu Austria și aliatul său, Veneția, în 1718. Acest nume care a fost folosit în titlul articololelor din ziarul „Ikdam”, în 1913, de către istoricul Ahmed Refik Altınay și în cartea publicată doi ani mai târziu, s-a răspândit în literatura otomană și a fost înțeles ca începutul erei plăcerii, al divertismentului, păcii, inovării și reformei civile în istoria otomană. Această perioadă, care a inclus anii lungi de loialitate a lui Nevșehirli Damad İbrâhim Pașa și s-a încheiat cu Rebeliunea Patrona Halil în 1730, se referă la etapa în care au fost dezvoltate relațiile politice, economice și culturale cu Occidentul. Ambasadorilor trimiși la Paris, Viena și Moscova li s-a cerut nu numai să semneze tratate diplomatice și comerciale, ci să și afle detalii despre diplomația europeană și puterea militară. În viața de zi cu zi, în artele plastice și în domeniile științei și tehnicii, Epoca lalelei are, de asemenea, efecte în literatura de specialitate. Multe dintre lucrările poeților perioadei atrag atenția asupra relației dintre viața socială și poezia de divan, aflată la cel mai înalt nivel în comparație cu secolele trecute. Pe de o parte, viața socială s-a schimbat punându-se accent pe lângă obiceiuri, pe divertisment, pe jocuri complexe de mazmun, fapt ce a făcut ca poezia să fie compusă și citită între diversele straturi populare, în viața de zi cu zi, mai mult decât în orice altă perioadă. În această interacțiune, interesul populației pentru artă și literatură este, de asemenea, important. Poezia de dragoste a membrilor palatului și a populației din Istanbul pentru viața de divertisment a fost, de asemenea, menționată ca o filosofie de viață. Chiar și după această perioadă, laleaua a fost subiect pentru multe opere literare. Nedim este unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai literaturii de divan care, datorită inovațiilor pe care le-a adus poeziei de divan, dar și stilului său unic, este considerat ca cel mai mare poet al literaturii turce și al cântecului din perioada lalelei, de la curtea otomană a secolului al XVIII-lea. Versurile: „Să ne facem pofta-n lume, să râdem, să ne distrăm,/ Hai, pe jos în Sadabad, cu revani să ne-nfruptăm” au reprezentat o formulă care rezumă această filosofie de viață. În Epoca Lalelei, poezia turcească a fost scoasă de sub influența tradiției iraniene, lăsând la o parte subiectele mesnevi (în arabă: mes̱nevī) clasice, originare din Iran. În plus, în locul vechilor cântece, au fost scrise mesnevi (versuri, poeme) inspirate din viața oamenilor obișnuiți sau din tasavvuf (sufism). Însă primul care a adus laleaua în poeziile sale a fost Mevlana Celaleddin Rumi. Laleaua din rubayatul lui reprezintă dragostea de pământ și unicitatea lui Allah în știința sufismului. Se crede că petalele de lalea prind contur precum mâinile care se deschid de parcă s-ar ruga, ceea ce adâncește dimensiunea credinței în lalea. În literatura de divan, laleaua  are sensul de „pahar de vin” dar și de „rană pe pieptul iubitului”. În Imperiul Otoman, decorațiunile și elementele arhitecturale cărora li s-a aplicat motivul lalelei s-au înscris în „stilul lalelelor”. Pe hainele sultanilor, dar și pe pantofii lor se foloseau motive ce reprezentau lalelele. Aceste flori au fost atât de apreciate în perioada otomană, încât s-au produs sute de soiuri care au primit nume glorioase, cum ar fi: „lumina de rubin”, „lumina albă”, „fața iubitului”, „dimineața de primăvară”, „săgeata grădinii de trandafiri”. De fapt, bulbul de lalele, cunoscut sub numele de „Duhteri” sau „Kızlık” , adus din Iran a valorat o mie de monede de aur. A fost înființată chiar și o academie numită Çiçek Endümen-i Daniș.

Laleaua este un simbol atât al frumuseții interioare, cât și al celei exterioare. Este întâlnirea credinței și a iubirii într-un singur corp. Este expresia unei străluciri perfecte. Semnificația florii de lalea este aceea de dragoste, noblețe și eleganță. Văzută doar primăvara, laleaua este cunoscută ca o floare mândră. Ea oferă oamenilor liniște sufletească. În perioada otomană, lalelei i s-a dat nume diferite. Unii i-au spus„cea care arde inima” („gönül yakan”), alții au numit-o „lumina bucuriei” („sevinç ışığı”). Multitudinea culorilor sale i-a diferențiat și sporit semnificația. Fiecare culoare exprimă o emoție diferită. Astfel, laleaua roșie este reflectarea expresiei „te iubesc”. Ea ocupă un loc important în iubirea legendară a lui Ferhat și a lui Șirin. Ferhat este un artist tânăr și talentat. El se îndrăgostește de o sultană tânără, de o frumusețe rară. Sora mai mare a sultanei tânjește însă și ea la tânărul artist, așa că nu poate îndura și nu permite această dragoste care se înfiripă între sora ei și Ferhat. Șirin se ofilește pe zi ce trece și arde pentru dragostea ei. Ea se gândește la un mod de a uita această dragoste și îi cere lui Ferhat să găsească o soluție iar el, disperat, merge în spatele munților de dragul marii sale iubiri. Era atât de ambițios încât aproape că a reușit să străpungă muntele, dar sora lui Șirin, Mehmene Banu, le pune un alt obstacol în față. Îi trimite un mesaj lui Ferhat și îi spune că Șirin este moartă. Ferhat începe să plângă cu lacrimi de sânge, plânge pretutindeni și fiecare picătură pe care o varsă pentru iubirea sa, se transformă într-o floare roșie, de sânge. Din aceste lacrimi ies lalele. De aceea, laleaua roșie exprimă dragoste și afecțiune veșnică. Roșul este culoarea pasiunii și a iubirii perfecte. Deci, trimiterea lalelelor roșii unui membru al familiei sau unui prieten ar putea fi înțeleasă greșit.

Laleaua albă exprimă puritatea și sentimentele curate datorită culorii și frumuseții sale. O iubire inocentă pentru o persoană este exprimată prin limbajul celor mai frumoase lalele albe. Laleaua albă înseamnă și „a cere iertare”. Din acest motiv, laleaua albă este deseori preferată ca floare a scuzelor.

Lalelele galbene, florile cărora li s-au dedicat cântece, sunt printre cele mai căutate. Ele semnifică dragoste, căldură și toleranță. Cine dorește să transmită căldura inimii unei persoane și să-i spună sincer că o place, ar trebui să cumpere o lalea galbenă. De asemenea, laleaua galbenă este un simbol al iubirii fără speranță. Cumpărarea unei lalele galbene pentru cineva înseamnă că iubești acea persoană, chiar dacă nu îți este împărtășită iubirea.

Laleaua roz reprezintă compasiune, loialitate, pace și liniște. Prin urmare, toate nuanțele de roz sunt printre cele mai preferate culori. Lalelele roz oferă oamenilor un sentiment de confort, toleranță și căldură. Numite și flori mândre, vor fi o alegere bună pentru aniversări, nunți, urări de bine și noroc, prietenilor și membrilor familiei.

Tipul de lalea cunoscut sub numele de laleaua otomană este ușor diferit de floarea clasică. Aceste lalele create prin hibridizare sunt mai mult în formă de migdale și de cupă, cele pe care le cunoaștem astăzi. O altă poveste emoționantă este cea a lalelei inverse, cunoscută și sub numele de floare glazurată. Laleaua inversă, unică în lume, este una dintre cele mai prețioase flori din lume. Are trei culori diferite, galben, roșu deschis și roșu închis.

Laleaua inversă, cu aspectul său natural diferit, este mai spectaculoasă decât alte lalele, fiind considerată o minune a naturii. Laleaua inversă, care crește în patria sa, Hakkari („Orașul Munților”), și în vecinătatea acestei regiuni, este de fapt o floare specială. Localnicii se referă la ea ca la Mireasa plângăcioasă. Pentru că este la fel de frumoasă ca o mireasă, dar extrem de tristă, cu gâtul plecat. La acea vreme, asirienii care locuiau în regiunea Hakkari au numit-o Laleaua care plânge, deoarece împrăștia apă din „burtă” în fiecare dimineață. Din acest motiv, ei o considerau sacră. Poate din acest motiv, laleaua inversă este și astăzi extrem de valoroasă și protejată. Numele florii are o bază religioasă. Mai mult, nu doar o singură religie. Prima poveste despre această floare se referă la creștinism. Conform celor spuse în această poveste, în drumul lui Iisus spre răstignire, toate florile din drum se aplecau cu respect și durere, numai laleaua inversă nu s-a aplecat și a rămas mândră. Profund afectată de privirea lui Iisus și de răstignirea sa, ea și-a aplecat gâtul de tristețe și de rușine și a început să plângă. Într-o altă narațiune, se spune că această floare a început să crească acolo unde au căzut lacrimile Fecioarei Maria (Meryem Ana). Ca urmare a acestei povești, această floare a fost considerată sacră în lumea creștină. O altă poveste a florii este spusă de musulmani. Conform acesteia, laleaua inversă crește în memoria profeților Hasan și Hüseyin și reprezintă tristețea acestora cât timp au trăit în ținuturile anatoliene.

Frumusețea acestei flori a făcut subiectul multor poezii și cântece populare. Rapsodul Așık Veysel a inclus și un cântec al miresei plângăcioase:

„Laleua spune: O, Doamne, de ce îmi este gâtul strâmb?
Sunt o floare diferită, e vreo alta mai bălțată decât mine?”

Povestea lalelelor în mitologia persană este următoarea: Fulgerul lovește un mic bob de rouă care se afla pe o frunză. Bobul de rouă și frunza iau foc, apoi îngheață și iau forma florii de lalea. Se spune că și culoarea închisă din mijlocul lalelei este urmarea acestei arsuri.

Interesantă este povestea anemonei, numită și „laleaua de munte”, poveste care se găsește și în mitologia greacă. Se spune că anemonele s-au ivit din lacrimile vărsate de Afrodita pentru Adonis. Afrodita, înamorată de Adonis, l-a ținut pe acesta în preajma sa mai mult decât a îngăduit Zeus. Când Afrodita îl vede, decide imediat că Adonis ar trebui să fie al ei, așa că îl duce în subteran, la Persefona, ca să aibă grijă de el. Însă Persefona, zeița lumii de dincolo, se îndrăgostește și ea de frumosul Adonis, lucru pe care Afrodita nu-l putea prevedea. Când Afrodita vrea să-l ia, Persefona nu vrea să i-l dea, astfel că incidentul ajunge la Zeus. Zeus decide ca Adonis să petreacă jumătate de an cu Persefona și cealaltă jumătate cu Afrodita. Adonis, care își petrecea lunile de toamnă și de iarnă sub pământ, primăvara și vara pe pământ, a fost atacat de un mistreț în timp ce rătăcea singur prin pădure. O altă variantă spune că frumosul tânăr ar fi fost ucis de gelosul zeu al războiului, Ares. Când Afrodita aude asta, se duce imediat la el, dar e prea târziu. Ea începe să plângă și să citească poezii, dar Adonis nu o mai poate auzi. În timp ce își jelea iubitul, Afrodita a jurat că el va trăi veșnic, din lacrimile ei născându-se floarea de anemonă. Într-o altă variantă, anemonele ar fi apărut din picăturile de sânge căzute din trupul sfârtecat al lui Adonis. În Palestina se credea că anemonele au apărut întâia oară sub crucea lui Iisus, din sângele vărsat. De altfel, în Europa, anemona este numită „floarea pascală” sau „floarea Paștelui”, întrucât ea răsare, de obicei, în perioada marii sărbători creștine. La curtea regelui Edward I al Angliei, anemonele făceau parte dintre plantele utilizate pentru vopsirea ouălor de Paști. Poveștile sunt, însă, nesfârșite.

„Mi se spune: «Khayyam, nu mai bea!»
Eu răspund: «Când beau, aud ceea ce spun
trandafirii, lalelele şi iasomiile.
Aud chiar ceea ce nu-mi poate spune iubita!»

…………………………………………………..

„Voi, fetelor frumoase cu-obraji de catifea,
E mai. Vom face un lucru oprit de Sfânta Carte.
Vom vărsa în iarbă vin roz până departe
Și vom schimba grădina în câmpuri de lalea.”

                       Catrene de Omar Khayyam      

Lalele

De pe podele urcă valuri moi
De umbră și pe masă se întind
Oglinda-și limpezește iazul mort
Într-un izvor cu seară cristalin.

Lumina zboară vie peste geam,
Amurgul din afară le-a uitat
Lalele ce galbene mai ard
În sfeșnicul subțirelui pahar.

Potirul nou al florilor e pumn
Închis ușor pe câte-un licurici.
Potirul lor de porțelan acum
Își strânge-n umbre focul licărit.

Lalele stinse din odaie fug,
Oglinda-n apa morților le ia,
Năluca lor, în vis, rămâne fum.
Așa doresc și sufletu-mi să stea.”

                                 Ion Pillat

 

Surse bibliografice:

Prof. Dr. İlyas Gökhan, Dr. Öğr. Üyesi Hüseyin Saraç, Dr. A. Gökçe Özcan,  Lale Devri’nde Osmanlı Devleti ve Nevșehiri, Kömen Yayınları: 198 I. Baskı Kasım, 2018

Feridun M. Emecen, Matruşka’nın Küçük Parçası: Nevşehirli Damat İbrahim Paşa Dönemi ve „Lale Devri” Meselesi Üzerine Bir Değerlendirme

İslâm Ansiklopedisi 27. Cilt

https://islamansiklopedisi.org.tr/lale-devri#2-edebiyat

https://www.hurriyet.com.tr/gundem/lale-devri-nedir-lale-devri-padisahi-kimdir-lale-devri-islahatlari-yenilikleri-nedenleri-ve-sonuclari-41484909

https://www.addisonjeans.com.au/boqeg/lale-devri318.php

https://blog.ciceksepeti.com/nice-asiklara-simge-oldun-sen-lale/

https://www.kutubaligi.com/istanbul-lale-festivali-ne-zaman-nerede/

https://dergipark.org.tr/tr/pub/oa/issue/47405/592155

https://www.milliyet.com.tr/tatil/2021-yilinda-mutlaka-katilmaniz-gereken-yerel-festivaller-6451969

https://www.nefisyemektarifleri.com/blog/anemon-cicegi/

https://wannart.com/icerik/8995-ask-kayiplar-ve-sonsuz-hayat-yunan-mitolojisindeki-uc-onemli-cicek

Vezi: Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.