„Va urma” (1) de Lică Barbu

17 aprilie 2021

167

Firma

Desigur, vă veţi întreba de ce am trecut ca titlu Va urma. Curioşilor! Acest titlu nu l-am ales la întâmplare. Are şi el chichiţul lui.

La început, a fost dorinţa prin care voiam să dau o nuanţă mai altfel întâmplărilor ce vor urma, iar restul a venit de la sine. Atât eu cât şi personajele din această schiţă umoristică ne-am gândit să lăsăm în mintea curioasă a cititorului misterul acestui „va urma”.

Fiecare personaj luat separat are o problemă pe care încearcă să o rezolve într-un fel, dar întâmplările prin care trec îi plasează într-un şuvoi de „va urma”, de neoprit. Poate doar la final să le găsim o rezolvare potrivită fiecăruia.

Explicaţia mea pare cam subţire şi trasă la temă. Nu acelaşi lucru spun şi personajele care m-au lăsat să fac ce vreau cu ele în această povestire.

Le mulţumesc şi, ca autor, îmi rezerv dreptul de a le divulga numele, locul de desfăşurare a faptelor şi hazul isprăvilor prin care trec.

Stone Dicu – tânăr provincial aflat în contratimp cu mişcările lui anticipate. Ia mereu viteză. Este şofer-distribuitor, formula unu plus unu, adică el şi maşina, la o firmă care comercializează jucării. Se îmbracă ciudat – e strategia firmei unde lucrează. Are cunoştinţe în şi despre Univers. Locuieşte cu chirie.

Copşan Cobe – un tânăr şmecher, pionier în afaceri care de care mai ciudate. Cunoaşte la perfecţie peste 350 de bancuri cărora le-a uitat poanta. Vecin cu Dicu. Pură coincidenţă.

Gilipina Clori e o tinerică, frumuşică foc, ce mai! O veţi întâlni în poveste ziua, când e studentă şi noaptea, când e la studii pentru bărbaţi.

Trină Luţă – patronul unui magazin gen fast-food, pentru cine nu ştie. Pentru noi este un tip meloman care-şi caută melodia-şlagăr prin fluierat de om gospodar. Visul lui a fost să devină compozitor, dar vremurile şi tranziţia i-au rătăcit drumurile. Acuma compune chifteluţe, salate şi alte reţete şlagăro-gastronomice.

Cioculeţ – un gânsac care se încăpăţânează să nu fie descăpăţânat. În dragostea lui de viaţă zoologică ciuguleşte orice, chiar şi epiderma lui Dicu, proprietarul lui involuntar.

Miga sau Cerberul imobilului unde locuiesc Dicu şi Cobe, este o femeie normală ca vârstă, ca minte ne mai gândim. N-a fost căsătorită niciodată, deşi are peste 50 de ani. Îi plac melodiile cu refren şi tinerii, precum Cobe şi/sau Dicu. De aceea se face că se împiedică în faţa lor şi scapă cârpa de praf pe jos.

Virus – un personaj care dă o „pată” de culoare acestei aventuri şi virusează tot, mânca-ţi-aş!

Siloza este un fel de angajată a lui Luţă, dar şi torţionara lui. Pentru noi nu este altceva decât o voce cam ca, pentru comparaţie, aţi auzit desigur zgomotul unui dulap cu farfurii când se răstoarnă. Şi d-asta nu poate Luţă să compună. Îl bruiază.

Ca să fie tot tacâmul, vom avea plăcuta şi interesanta descriere a imobilului unde locuiesc cu chirie Cobe şi Dicu, dar şi „cazemata” doamnei Miga, precum şi camerele acesteia cu tot cu gânsac şi gândaci.

Însă cel mai important loc, vorba vine cel mai important, este restaurantul lui Trină Luţă. Aici e scena tuturor ţopăielilor interumane pe care trebuie să recunosc că nu prea am fost prea inspirat când l-am ales. Sunt sute de povestiri cu o astfel de locaţie. În schimb, personajele scenariului fac din acest loc o scenă cu pretenţii originale, anulând carenţa din inspiraţia mea.

Deci, să vă povestesc!

E dimineaţă. Pe o stradă veche, într-o casă nouă, la numărul opt, locatarii-chiriaşi se trezesc încet-încet, rând pe rând, unul pe altul şi altul deloc. Păsărelele cântă, un câine latră din amintiri, o muscă bâzâie un cazacioc, melancolie matinală descoperită prin cercetări zoologice.

„Ce zi o fi astăzi?”, se întreabă somnoroşii mei locatari. Nu le spunem căci altfel se culcă la loc.

Să intrăm aşadar în această clădire animată încet de fălcile trosnite ale semitreziţilor locatari. Vom urca la etajul II, camera 15.

Va urma

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește