Sâmbătă, 31 august 2019, potrivit Calendarului Hicrî, lumea islamică a marcat sfârșitul anului vechi Zilhicce, care corespundea anului 1440 și începutul unui nou an, ”Anul Nou Hicrî” care a debutat cu luna Muharrem și care corespunde anului 1441. Luna Muharrem, prima lună a Noului An, durează până pe 29 septembrie 2019, perioadă în care musulmanii practică diverse obiceiuri străvechi. Ziua de 9 septembrie 2019 reprezintă cea mai importantă zi a lunii, denumită ”Ziua Âșûre” și care este așteptată cu multă emoție de către credincioșii musulmani.
Luna Muharrem este o lună în care evenimentele importante pot fi considerate puncte de cotitură, de-a lungul istoriei, pentru umanitate, nu doar pentru islamici. Lumea musulmană așteaptă cu nerăbdare și emoție această lună, deoarece este considerată cea mai sfântă, o lună binecuvântată, în care iertarea și binefacerile sunt dăruite cu generozitate credincioșilor. Ei își vor îndeplini postul și închinarea. A zecea zi a lunii Muharrem este cea mai prețioasă și se numește ”Âșûre”. Înainte de islam, unele triburi au acordat acestei zile respect și importanță, considerând-o zi sfântă. În această zi, ei au ținut post. În unele hadisuri se spune: ”Sper ca postul din ziua de Âșûre să însemne ispășirea păcatelor din anul precedent.” (Tirmizî, „Savm”, 48) Se crede că, Atotputernicul Allah a acceptat multe rugăciuni în această zi. Tradiția Âșûre este strâns legată de evenimentele de la Kerbelâ și merge până la momentul Potopului lui Noe. Âșûre este o specialitate culinară care se prepară de doisprezece imami pentru sufletele martirilor de la Kerbelâ (oraș în Irak situat la sud-vest de Bagdad). Potrivit unor surse, spre sfârșitul Potopului lui Noe, nu mai rămăsese nimic de mâncare și fiecare a scos din tolba sa ce avea. Astfel, ei au scos: douăsprezece feluri de alimente, precum: cereale, năut, fasole, ș.a., pe care le-au fiert și le-au consumat ca ciorbă. Această tradiție a dăinuit de la incidentul din Kerbelâ până în zilele noastre. Conform unor alte surse, s-a crezut de asemenea în prima preparare a Âșûrelei în acest context, în urma potopului lui Noe, însă, după acostarea pe vârful muntelui Ararat, arca s-ar fi scuturat și ar fi căzut cereale, năut și fasole, din acestea preparându-se ciorba cu această denumire (Sadri Sema 2008: 311). Credința în sfințenia acestei zile a constituit motivul deschiderii porților Kaabei din Mecca, în această zi, pentru pelerini (Arslan-Erdoğan 2009: 66). Începând cu secolul al zecelea, comunitățile turce au început să accepte islamul și, începând cu primii ani ai secolului al doisprezecelea, majoritatea turcilor a adoptat religia musulmană. Cu toate acestea, în ciuda acceptării religiei islamice, membri comunităților au menținut pentru o lungă perioadă de timp vechi obiceiuri și tradiții, cum ar fi: ceremonia tăierii cozii calului pe care a fost urcat mortul, a da mâncare (gătită), a sacrifica animale, comemorarea a 40 de zile și a unui an ș.a. Astăzi, este foarte posibil să fie găsite urme ale acestor tradiții la populația turkmenă din Anatolia și Balcani. Pe lângă toate acestea, după convertirea la islam, turcii au îndeplinit îndeaproape obiceiurile de rugă și închinare, dând importanța cuvenită zilelor și nopților sfinte, printre acestea fiind și ”Ziua și Noaptea de Âșûre”. A găti Âșûre, chiar și în cantitate mică, însemna deținerea unei sume de bani. Din acest motiv, în perioada otomană, bogații și, în special, slujbașii seraiului au jucat un rol important în păstrarea tradiției. Supa pregătită de bucătari și șefii cămărilor era împărțită, sub supravegherea cofetarului-șef, în vase speciale. Aceste vase erau făcute din porțelan, cu o singură toartă, în formă de ulcică delicată, elegantă. Acestea erau fabricate în Europa și utilizate doar pentru împărțirea âșûrelei. Pregătirea acestei supe începea din dimineața celei de-a noua zile din luna Muharrem, iar în seara acelei zile, care o lega de dimineața celei de a zecea zi a lunii, pe parcursul întregii nopți, vasele de porțelan erau umplute cu această supă. În dimineața celei de a zecea zile a sfintei luni de Muharrem, servitorii împărțeau la primele case apărute în cale. Cel care primea âșûre curăța vasul, punea în el migdale, alune sau fistic și înapoia vasul. Separat, se gătea âșûre în cazane mari și se împărțea mulțimii în piețele mari. Oamenii săraci, care cunoșteau obiceiul și locația, stăteau la rând încă de la primele ore ale dimineții cu vasele în mână. Aceste vase erau uneori, ca volum, cât o găleată de apă sau cât o canistră de gaz. Se făcea o rugă, mulțimea spunea câte un ”Âmin!” și începea împărțeala. Împărțirea a zece tone de âșûre nu era ceva neobișnuit. Anatolienii continuă, cu emoție, acest obicei de împărțire a âșûrelei, întru bucuria, pacea sufletească și alinarea tristeții. În toate rețetele de âșûre, primul ingredient, sau ingredientul-mamă, este grâul; în al doilea rând, sunt fasolea uscată și năutul. În afara acestora, se pot adăuga: porumb, linte verde, orez (puțin fiert) și bulgur nefiert. Alte ingrediente utilizate sunt: fructe (precum: gutui, mere), fructe uscate (caise, stafide, smochine, coacăze, fistic, alune, nuci, migdale), fructe confiate, condimente (chimen, piper, busuioc, cuișoare, scorțișoară), apă sfințită și șerbet (Kılıç ve ark. 2003: 391-393). Această rețetă de bază a rămas neschimbată de-a lungul a cinci secole. Supa preparată în seraiuri, fiind naturală, este cea preferată. Spre exemplu, la Palatul Topkapı, se preparau trei feluri de âșûre în bucătării separate, împărțite astfel: pentru ulemale și cei din interiorul palatului, pentru angajații de stat din exteriorul palatului și mulțime și pentru sultan și harem. Pentru sultan și haremul imperial s-a gătit, în bucătăria imperială, âșûre cu mosc filtrat. În societatea noastră, sunt practici diferite de preparare a âșûrelei. Principalele componente sunt: apă, cuișoare, rodie, năut, semințe de susan, bob, fasole uscată, grâu (arpacaș), stafide, fistic, orez, nuci, zahăr, smochine, alune. Acestea sunt preparate după obiceiul locului, după credință sau după climă. La modul general, âșûre se prepară după cum urmează: arpacașul și orezul se aleg, se spală și se pun într-o oală. Se adaugă apă cât să treacă trei-patru degete deasupra, se pune pe foc fără capac și se amestecă. Se lasă să fiarbă cinci minute și se dă deoparte. Se acoperă cu un capac și se lasă așa peste noapte. Fasolea și năutul se aleg, se spală, se opăresc și se lasă să se înmoaie. A doua zi, orezul și arpacașul, înmuiate peste noapte, se pun din nou pe foc cu puțină apă caldă și se fierb fără capac. Se amestecă, din când în când, cu o lingură, pentru a nu se prinde. După un timp, se adaugă fasolea și năutul înmuiate și se fierb la foc mic. Se adaugă apoi zahărul (după gust) și, înainte de a lua oala de pe foc, se adaugă coajă rasă de lămâie și se mai fierbe un pic, cât două clocote. Se pune fierbinte în boluri. Înainte de servire, se decorează cu alune și fistic prăjite puțin și coacăze. Desigur, aceasta este doar o varietate, existând multe altele, în funcție de preferințe. Luna Muharrem, postul și prepararea âșûrelei ocupă un loc foarte important pentru musulmani. Acest lucru se datorează iubirii față de Profetul Hüseyin, devenit martir la Kerbelâ. De aceea, Hz. Hüseyin este primul exemplu și primul arhetip oprimat pentru societate, toate practicile din cursul acestei luni având o importanță simbolică.
În literatura turcă, martiriul profetului Hüseyin a constituit un motiv important, scriindu-se pe acest subiect elegii și proză. În cele ce urmează, vă prezint, stimați cititori, un episod din viața profetului Hüseyin.
”Într-o zi călduroasă, Profetul Hüseyin, mergând la propria sa livadă de curmali, a văzut în grădina de curmali a vecinului un muncitor. Felul cum muncea, cu toată ființa lui, i-a atras atenția profetului. S-a așezat la umbră și i-a urmărit efortul armonios. Timpul a trecut și muncitorul nostru și-a șters sudoarea de pe frunte, s-a spălat pe mâini și pe față, apoi a scos o bucată de pâine de orz din bocceluța pe care o agățase de trunchiul unui copac. În acest timp, a apărut un câine. El a înțeles că era flămând și că își cere porția de pâine. Sclavul negru a rupt pâinea în două și, înainte de a lăsa o bucată chiar în fața câinelui, a renunțat. Profetul urmărea curios și atent această întâmplare. Sclavul negru a mărunțit bucata de pâine din cealaltă mână și i-a dat-o câinelui. El a mâncat bucata rămasă, înmuind-o în apă. Cum s-a terminat pauza de masă, profetul a venit lângă sclav. După cuvintele de salut și de binețe, între ei a avut loc următoarea conversație:
– Te priveam! Eu cunosc proprietarii acestei grădini de curmali. Ce noroc pe ei să fie posesorii unui sclav așa de harnic ca tine!
– Vă mulțumesc, domnule! Eu doar îmi fac datoria.
– Bun! Mă întrebam de ce ai întins bucata de pâine câinelui, apoi ai renunțat și i-ai tăiat bucata din cealaltă mână?
– Domnule, prima bucată pe care am vrut să i-o dau era mai mică decât cealaltă. Am observat asta chiar când să i-o dau. Mi-a fost rușine să fac o nedreptate câinelui și i-am tăiat lui partea mai mare.
Ochii profetului s-au umplut de lacrimi. Și-a pus mâna pe umărul sclavului și l-a întrebat:
– Dacă iau această grădină de curmali de la stăpânul tău, vei lucra cu mine?
– Treaba mea, asta este, domnule! Dacă găsiți potrivit, voi lucra.
Profetul Hüseyin a plecat în oraș, l-a convins pe proprietarul grădinii de curmali, a cumpărat și grădina, și pe sclav și s-a întors. Sclavul muncea dezinteresat și cu zel. Profetul l-a salutat.
– Frate, am cumpărat această grădină de curmali!
Sclavul, văzându-și mai departe de treabă, i-a răspuns:
– Să vă fie cu noroc, domnule!
– De acum încolo, și tu vei lucra cu mine.
– Mulțumesc, domnule, să fie cu noroc!
În timpul acestor discuții, sclavul era preocupat în continuare de treaba lui. Profetul Hüseyin i-a prins mâna și l-a privit în ochi.
– Uite, fratele meu frumos! Eu te eliberez și-ți dăruiesc această grădină de curmali.
Un zâmbet a apărut pe chipul sclavului și ochii i-au sclipit. Apoi, cuvinte au curs din gura lui unul câte unul:
– O, nepot al Profetului îndurării pentru lume! Dumnezeu să primească! Iar eu voi face din această grădină o fundație și voi fi în slujba ei toată viața.
Profetul, cu ochii în lacrimi șiroind ca ploaia, s-a îndepărtat…
Le-a povestit oamenilor din gospodăria sa de atitudinea nobilă a acestui om. Ani la rând, mulți oameni au beneficiat de această faptă caritabilă.” (1)
________
(1) http://www.turkmeclisi.org/?Sayfa=Temel-Bilgiler&Git=Bilgi-Goster&Baslik=turk-islam-geleneginde-10-muharrem-asura-gunu&Bil=418 (OĞUZ ÇETİNOĞLU`NUN BİLGEOĞUZ KİTABEVİ TARAFINDAN YAYINLANAN 4 CİLTTE 3.750 SAYFALIK AÇIKLAMALI-YORUMLU KRONOLOJİK KÜLTÜR-SANAT VE TARİH ANSİKLOPEDİSİ İSİMLİ ESERİNDEN ALINTIDIR.) Traducere de Urfet Șachir.
Bibliografie
- Prof. Dr. Zeynel Özlü, ”Osmanlı sarayında Âşûre geleneği uygulamasına dair”, Millî Folklor, 2014, Yıl 26, Sayı 101 /On The Aşure Tradition in Ottoman Palace
- Yrd. Doç. Dr. Erdal Yıldırım, ”Tunceli yöresi alevilerinde Muharrem ayının önemi ve Âşûre geleneği”, F.Ü. ilahiyat Fakültesi Dergisi 16:1 {2011) / Aşure Tradition in Tunceli Alevis
- http://www.turkmeclisi.org/?Sayfa=Temel-Bilgiler&Git=Bilgi-Goster&Baslik=turk-islam-geleneginde-10-muharrem-asura-gunu&Bil=418 (OĞUZ ÇETİNOĞLU`NUN BİLGEOĞUZ KİTABEVİ TARAFINDAN YAYINLANAN 4 CİLTTE 3.750 SAYFALIK AÇIKLAMALI-YORUMLU KRONOLOJİK KÜLTÜR-SANAT VE TARİH ANSİKLOPEDİSİ İSİMLİ ESERİNDEN ALINTIDIR.)
Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir
