Credința în deochi și-a făcut loc în societățile din întreaga lume. În lumea islamică, este un fenomen. S-a crezut dintotdeauna în efectele nefaste ale deochiului asupra persoanelor, animalelor și a lucrurilor. În Turcia, practicile cu privire la deochi, în funcție de perioada de aplicare și funcționalitate, cu scopul de ”a proteja împotriva deochiului” și de ”a face să dispară pierderile cauzate după atingere”, e posibil să fie separate în două grupuri: ”a evita” sau ”a preveni” și ”a combate” deochiul și efectele sale, acestea fiind cele mai răspândite practici.
Cei care trăiau în Anatolia puneau la intrare o piatră lucrată cu capul Medusei, având ochi albaștri. Cu timpul, la orașe, construcția de case extinzându-se, au început să pună doar simbolul ochiului albastru în locul capului Medusei. Se credea că, astfel, casa este apărată împotriva relelor. Pe vremea când exista această credință, turcii nu erau musulmani. Aceasta face parte astăzi din patrimoniul cultural, reprezentând o bogăție a culturii turce. Cu toate astea, în popor, încă se păstrează unele practici oculte pentru îndepărtarea deochiului. Un exemplu de descântec al turcilor creștini ar fi următorul:
”Să se ridice Dumnezeu, să se împrăștie dușmanii Lui,
Să fugă dinaintea Lui cei care îl urăsc!
Să îi împrăștie precum fumul care se dispersează,
Ca ceara care se topește în fața focului.
Să piară răii din fața lui Dumnezeu!
Numai drepții să se bucure…”*)
În lume, împotriva forțelor mistice rele, a privirilor malefice, arma de apărare cel mai frecvent conservată este amuleta.
Legat de deochiul asupra lucrurilor, circulă unele povestiri, vizând posibilitatea ca acestea să fie sparte, distruse sau rupte prin puterea privirii rele sau a laudelor excesive. Este și povestea unei mari stânci care nu poate fi făcută bucăți prin mijloace tehnice.
Cineva cu puteri magice aude acest lucru și-și asumă rezolvarea acestei probleme. Împodobește stânca întocmai ca o mireasă, trece în fața ei și începe a-i aduce mari elogii. Nu trece mult timp și roca se sparge. Cei a căror privire deoache în asemenea măsură au fost considerați persoane rele, poporul ferindu-se de privirea lor.
Vă voi relata, stimați cititori, o poveste impresionantă din Azerbaidjan despre o tânără orfană și mama ei vitregă, o femeie cu un suflet negru, plin de invidie pe biata fată. Avea o privire plină de atâta ură, încât era suficient s-o privești în ochi și să te deoache. Era atât de periculoasă, încât și pietrele se fragmentau bucată cu bucată. Disperată și vlăguită, tânăra îl imploră pe Dumnezeu s-o scape de necaz, iar Dumnezeu o transformă într-un trandafir. Văzând toate acestea cu ochii ei, mamei vitrege îi crăpară buzele de invidie și, imediat, rupse trandafirul. În locul fiecărui trandafir rupt, alți cinci trandafiri răsăreau și se răspândeau în lume. Mâhnită, mama vitregă aruncă un buchet de trandafiri în sobă și îl arde, însă fumul trandafirilor îi orbesc ochii. Numele fetei fiind Üzerlik, se dă același nume și trandafirului. Începând de atunci, se știe că ”üzerlik” (trandafirul) este planta care protejează împotriva privirilor rele, malefice. În cultura turcă din Azerbaidjan se încearcă a se asigura că prin arderea trandafirului și spunând cuvinte de vrajă, se elimină suferințele psihice, frica și deochiul. În acest spațiu geografic, cu această fumigație se înconjoară capul copilului și al celui deochiat, în timp ce se spun cuvinte anume în această privință. De asemenea, tot în acest scop, cu cenușa plantei se ung articulațiile: gât, genunchi, între omoplați, coate ș.a.
Încă din vechime, oamenii au crezut în efectul nefast al privirilor rele asupra ființelor și lucrurilor bune și au căutat mereu cele mai bune mijloace de protecție împotriva acestora. Vechii turci au atârnat talismane în jurul gâtului calului, au împodobit șeile cu pietre speciale, prețioase, au pus amulete de protecție deasupra sangeacurilor. Utilizând, în timp, o mare varietate de mascote în acest scop, această obișnuință a devenit tradiție. Chiar și azi, credința în deochi există pe scară largă în provincia centrală Kahramanmaraș și la sate, dar și în alte zone, precum și în Dobrogea. Se crede că cei frumoși, generoși, capabili, competenți, cei puternici fizic pot fi afectați de privirile rele, cu alte cuvinte, deocheați. Unii oameni se tem în special de cei cu ochii de culoarea cerului. Sunt tot felul de zvonuri pe tema aceasta. În popor se spune că există unii oameni cu privire rea care pot opri un cal din galop și să-l facă să crape. Cei cărora le merg bine afacerile, copiii frumoși și robuști, animalele fastuoase se pot îmbolnăvi și chiar muri în urma unui de deochi puternic. Această credință este atât de mare, încât se poartă felurite amulete și mascote pentru o protecție cât mai bună, chiar și pentru lucruri. Acestea se pot sparge, rupe sau crăpa în urma unei rele priviri. Deochiul poate atinge grădini, vii, căruțe, boi și vaci ș.a. Printre amulete, ochiul sau mărgeaua (cu ochi) albastră este cea mai utilizată. Alte amulete mai pot fi: sămânța de măslin sălbatic, alaunul, osul de șarpe, cochilia unei broaște țestoase mici, un briceag mic, foarfeca, boul, calul, cornul de animal, potcoava, cranii de animale, cum ar fi cerbul etc. Acestea fiind de dimensiuni mici, pot fi agățate de umerii bebelușilor și de leagănele lor.
Pentru a desface deochiul, se fac următoarele trei lucruri: se merge la un hoge pentru a-i face rugăciuni speciale celui atins de privirea rea; se aruncă în foc ”üzerlik” (trandafiri), iar fumul trebuie adus către cel deochiat; se numără cărbuni.
Credința în deochi s-a menținut între generații, în diferite culturi. Frederick Thomas Elworthy arată, în cercetările sale asupra deochiului, existența simbolului pentru deochi la greci și în poveștile irlandeze. De asemenea, remarcă locul pe care îl ocupă deochiul în contextul cărților religioase, precum Biblia și Coranul.
În secolul I, filosoful grec Plutarh (Plutarkhos) aduce o explicație cu privire la deochi. Potrivit opiniei sale, s-a observat că, uneori, ochiul uman emite un fascicul invizibil, capabil de a ucide copii mici sau animale. Deochiul celor care trăiau la sud de Marea Neagră era și mai puternic. Cel mai mult se credea că oamenii cu ochi albaștri deoache, aceasta atribuindu-se faptului că în Marea Mediterană, la o privire generală, cei cu ochii albaștri erau rari. Convingerea că privirea rea era capabilă să aducă atâta blestem, era atât de răspândită, încât civilizațiile antice, în urma cercetărilor, au pus mărgica de deochi pe ordinea de zi ca mijloc în încercarea de a proteja împotriva privirilor rele.
________
*) http://www.hristiyanforum.com/forum/showthread.php?t=348623. Traducere de Urfet Șachir.
Bibliografie:
http://yasarkalafat.info/?p=1423
https://www.kadinlarkulubu.com/forum/threads/kahramanmaras-yoresel-orf-ve-adetleri.738088/
https://serkansorguc.wordpress.com/2013/07/16/nazar-enerjisinden-kolayca-nasil-kurtuluruz/
Vezi: ”Tradiții din credința șamană practicate și astăzi: Deochiul (1)” de Urfet Șachir
”Tradiții din credința șamană practicate și astăzi: Deochiul (2)” de Urfet Șachir
Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir
