La Editura Ars Longa din Iași a apărut un volum cu valoare de unicat: And the memories shall kill you (Și amintirile te vor ucide), poem de George Grigore tradus în 26 de limbi străine. Prefață de Pușa Roth.
Limbile în care a fost tradus textul și traducătorii: albaneză: Baki Ymeri; arabă: George Grigore; armeană: Arsen Arzumanyan; bengali: Shahidul KK Shuvra; bulgară: Tsvetomira Pashova; catalană: Christian Tămaș; chineză: Yusuf Lin; cehă: Klára Našincová; engleză: Gabriel Bițună; franceză: Gabriel Fornica Livada; germană: Mihaela Zaharia; ebraică: Odelia Miriam Drugu; maghiară: Gyöngyösi Csilla; italiană: Letizia Cerqueglini; kurdă (kurmangi): Ali Kerim; latină: Marioara Preutu; persană: Sholeh Paknejad; portugheză: Ana Vrăjitoru; rromani: Gheorghe Sarău; rusă: Yulia Petrova; sârbă: Dragana Đorđević; somali: Abdurahman Mohamed Artan; spaniolă: Christian Tămaș; turcă: Esra Kanbur; ucraineană: Ivan Sivkov; urdu: Fahim Ul Din.
„Tulburătoarea sintagmă Și amintirile te vor ucide, ce dă titlul poemului semnat de scriitorul, traducătorul, profesorul universitar George Grigore, ne pune în fața dilemei existențiale de «a fi, sau a nu fi», pentru că omul este depozitarul propriilor sale trăiri, emoții, sentimente, fapte, care devin amintiri odată cu trecerea timpului măsurat în secunde pe cadranul ceasornicului vieții. Amintirea este singura dovadă a existenței noastre prin timp, este singurul mod prin care oprim timpul, dar și singurul răspuns pe care-l dă timpul modului în care noi ne trăim viața.
«Dacă ai trăi/ Mii de ani/ Ce-ai face?/ Te-ai învârti/ Ca acele ceasornicului/Indicând/ Orele/ Zilele/ Anii/ Secolele/ Mileniile…»
Și dacă timpul lui «dacă» este al probabilității lumii, timpul personal este oare timpul nimănui? Filosofic vorbind, ne punem omeneștile întrebări: Cât din noi este timp și cât din noi este amintire? Ce se întâmplă cu timpul pierdut dincolo de amintiri? În ce mod reacționează timpul asupra amintirii, care este, până la urmă, singura dovada a existenței noastre prin viață, iar în absența ei, nu avem nici o altă dovadă în acest sens.
«Aceleaşi cuvinte/ O singură rotire este destul/ Pe cadranul timpului/ La a doua te va călca pe picioare/ Năluca a ceea ce ai fost/ La a treia se va mai ivi una…».
Timpul ucide sau amintirile ucid? Cum am căpăta altă identitate, goliți de amintirile noastre, ADN-ul unei vieți, dacă am crede în reîncarnare, dacă am trăi alte vieți în alte vieți? Întreabă dervișul! De ce? Dervișul este personificarea timpului, umanitatea transfigurată în timp, prin dansul său ca acele ceasornicului pe cadranul poemului lumii. El este omul-timp.
«Şi într-o zi/ Vei muri sufocat de atâta înghesuială/ Îmi spuse dervişul/ Învârtindu-se învârtindu-se.»
Omul cât trăiește moare, trăiește murind puțin, odată cu secundele pe cadranul timpului, ducând cu sine și pentru sine amintirile care îi legitimează rotirea pe axa vieții.
«Dacă» se deschide cutia Pandorei, păstrătoare, în acest caz, a amintirilor, mult prea multe pentru o singură viață, se deschide poarta vieții spre moarte, sau spre o altă viață, pentru că ea, viața, este cercul virtuos al existenței pământene. Poem filosofic construit pe suportul fragil al ideii că și dacă am avea mai multe vieți, așa cum găsim în alte credințe, va fi necesar ca la reîncarnare să ni se șteargă amintirile care pot ucide prin greutatea informațiilor lor. Viața, în viziunea poetului este o rotire pe cadranul timpului, în contratimp, poate, cu dansul dervișului care este atemporal.
Acest poem despre viața lumii redesenată pe harta amintirilor reprezintă punctul de plecare al unui proiect inedit, un volum în 26 de limbi, ce apare sub egida Editurii Ars Longa din Iași. Cred că este al doilea de acest fel în România, cel puțin, (este vorba de poemul Către cititori de Lucian Blaga, tradus în 18 limbi și apărut în volumul cu același titlu la Editura Ars Longa, 2006) fiind, în egală măsură, un document, dar și un exercițiu cultural deosebit. Traducerile sunt aranjate în pagină conform alfabetului limbii engleze. Un poem va parcurge lumea prin multitudinea de limbi în care apare, iar dacă ne referim la faptul că prin traducere creezi sau recreezi o operă, în cazul acesta un poem, am putea să ne permitem luxul de a spune că a apărut o carte cu 27 de poeme, incluzând limba română. Sigur, e aproape un joc de imagine, dar putem spune că astfel recuperăm timpul pierdut printre amintiri, căci amintirea, așa cum am mai spus, este dovada existenței noastre. Traducând poezia, traduci timpul amintirilor, timpul personal așezat în timpul acelor de ceasornic, indiferent de limba în care a apărut.” – Pușa Roth, Amintirea, singura dovadă a existenței noastre, prefață (în limba engleză în volum).
George Grigore este profesor univ. dr. la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Catedra de Limbi şi Literaturi Orientale, Secţia Arabă – Universitatea din Bucureşti, scriitor și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ambasador al Alianţei Civilizaţiilor (organism ONU) pentru România (din 2008). A publicat volume de poezie, studii și traduceri din arabă (Coranul, literatură clasică și modernă) în română și din română în arabă. A început prin a scrie poezii în arabă la Bagdad și în același an, 1989, în română la București. În 1991 a publicat primul său volum de versuri, Primăvară la Bagdad (Editura Iacobi, București).
Articole, poezii, traduceri din arabă în română și din română în arabă în revista culturală „Leviathan”, nr. 1, ianuarie–martie 2019, nr. 2, aprilie–iunie 2019, nr. 3, iulie–septembrie 2019, nr. 4, octombrie-decembrie 2019, nr. 1, ianuarie–martie 2020, nr. 2 (7), aprilie–iunie 2020.
