În cadrul parteneriatului media dintre Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan – Engleză (MTTLC), din cadrul Universității București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) și Leviathan (v. articolul din 29 decembrie 2024, click aici), publicăm traduceri ale masteranzilor pe site-ul leviathan.ro și în revista culturală trimestrială „Leviathan”. Textele încredințate de redacția noastră, majoritatea publicate în revista „Leviathan” sau din volume apărute la Editura Leviathan, sunt diverse: poezie, proză, teatru, reportaj, literatură pentru copii, critică muzicală și curiozități din istoria muzicii, istorie, eseuri etc. Pentru că aceste traduceri sunt la rândul lor un act de creație, vom publica în viitor o antologie a acestora la Editura Leviathan.
Mai jos, Poezii de serai (partea a doua) de Urfet Șachir, versiune în limba engleză de Diana Anton. Partea întâi a Poeziilor de serai, click aici.
Grupajele de Poezii de serai cu traducerile în engleză ale Dianei Anton vor putea fi citite integral în numerele viitoare ale revistei „Leviathan”.
Revista trimestrială „Leviathan”, nr. 3 (32), iulie–septembrie 2026, aflată în tipar, are în sumar 15 pagini la rubrica MTTLC: poeme de Valentin Busuioc și Ani Bradea, O aventură sinistră de Costin Tuchilă, Aventura cuvintelor de Pușa Roth, proză de Pompilius Micu – traduceri de Ana-Maria Duță, Andreea Pintilie, Diana Gabriela Radu, Elena-Andreea Udrea, Ruxandra Bujor.
Urfet Şachir
Poezii de serai (2)
Maviș
Voi invoca vântul,
lacrimile de pe obraz să ți le zvânte,
să pună capăt tristeților tale
şi să adie a primăvară.
Ochii tăi, de-a cerului culoare,
să surâdă în cânt de privighetoare.
Glasul tău, ca șoapta de izvor,
să-ngâne trilurile ei în amurg,
când stai gânditoare pe pridvor.
Nici vulpea, venită-n bătătură, pitită după prun,
nu mai îndrăznește să pună ochii pe vreun pui.
Lacrimile tale le-a luat vântul ghiduș
și le-a așezat rouă pe florile sprijinite de un țăruș.
Lacrimile tale, purtate peste vremi,
le port în suflet ca semn că tu mă chemi,
dureri îndepărtate și astăzi sunt la fel.
Furtuni ascunse-n piept de veacuri
se pot trezi oricând, căci ele nu au leacuri
și nu se vor sfârși, nu, defel.
Aș vrea să mă avânt în furtuna din pieptul tău,
să fiu armura durerilor tale,
sărutul meu de iubire să-ți fie poțiune
rănilor ce inima ți-au sfâșiat.
O, Maviș, întruchiparea întinderii albastre și a Zeului-Soare!
Razele tale se scurg ca-n miezul zilei de vară
peste sufletul meu plăpând.
În fața ta, îmi fac mătăniile plângând,
izvorul vieții din tine eu mi-l trag
și voi renaște oricând mă chemi,
căci tu îmi ești în veșnicie chipul cel drag!
Alira, mireasa din serai
Îmi scald ochii
privindu-te pe fereastră, frumoasă Alira!
Sufletu-mi se îmbată în mireasma inimii tale calde,
nesecat izvor din care sorb cu nesaț iubirea ta.
În această zi sper în nemurire! Visez la
clipa când vom frânge gratiile ce ne despart
și ne vom lua zborul din seraiul
unde curg izvoare cu apă cristalină, zburdă căprioare
și, o, mândri păuni, deschizându-și în evantai cozile,
ne vor întâmpina în alai de nuntă,
cerându-și drepturile de amfitrioni regali.
Mangalia, 30 noiembrie 2023
Lacrima furată
O lacrimă furată din ochii tăi plângând
Se prelinge în inima mea,
Curg râuri de dorințe în trupul meu plăpând.
Dă-mi lacrima!, îmi spui cu ochii-n rugăminți.
Dă-mi lacrima furată! N-o las povară asupra ta.
Nu vreau să-ți văd inima brăzdată de ale mele suferinți.
E-a mea acum. N-o dau!
Pe-obrajii tăi, supți de dor, vreau răsărit de soare,
Să-ți fiu eu aurora din ochii-ți izvorând,
Izvorul eu să-ți fiu în care să-ți speli trupul.
Floarea tinereții
Când totul e predestinat, în zadar te încăpățânezi.
Iubește, căci să iubești e cel mai ușor!
Lasă pasărea din tine să se prindă în
capcana ochilor îndrăgostiți!
Într-un cor, importantă e armonia, vocile
nu trebuie să fie la fel.
Norul vine, trece. Lacrima lui rămâne pe
iarbă, pe flori, pe obrajii trandafirii.
Nimeni nu știe, nimeni nu știe când vine și
când trece.
Ramurile tremură pe munte, inima ta,
candidă, tânjește după muguri de trandafiri.
Ia-ți sazul, omule, și cântă, cântă pe
notele inimii!
Noaptea își va lăsa roua pe floarea tinereții!
Mangalia, 19 iulie 2019
Cântecul ploii
Cineva care murmură cântecul ploii
În luminișul cu ape curgătoare
Își lasă inima în cleștarul zilei
Pentru un amurg încețoșat.
Casa e pustie fără iubit
Iubita cu inima frântă stă deznădăjduită
Stă cu ochii pierduți și gândul gol
După iubitul înșelat de o inimă de piatră
Iubirea cere sacrificiu adevărat, nu actorie
Iubitul trezit din somnul minciunii
A realizat cum jocurile iubirii l-au ademenit
Și l-au făcut să-și piardă iubirea adevărată.
Cântecul ploii se aude ca un ecou în depărtări.
Ultima corabie
Fiindcă te-am iubit,
am lăsat fulgii de nea
să-mi acopere inima.
Farul de pe dig s-a stins.
Cine știe dacă se va mai aprinde?!
Odată cu ultima corabie,
s-a dus și ultima emoție.
O ceață densă a învăluit marea…
Doar cântecul vreunei sirene
mai răzbate tânjind cu dor
la lună.
Mangalia, 1 noiembrie 2022
Morți fără a fi murit
Dacă luna mi te-ar recomanda,
mă întreb ce mi-ar spune despre tine?!
Dar dacă luna, ție, m-ar recomanda,
oare ce ți-ar spune despre mine?!
Suntem prizonieri în cușca numită lume,
unii își rup lanțurile, visând eliberarea.
Cei care rămân în urmă își varsă lacrimile în vânt,
își ferecă suferința în piept, sunt captivi
ai tristeților și ai nefericirii.
Ei nu își mai pot trăi primăvara vieții,
sunt morți fără a fi murit.
Mangalia, 13 august 2019
Spune-i, tu, Bosforule!
O, zână din povești! Mi-ai legat inima și regret că nu știi
Cât îmi sângerează sufletul de nu te văd măcar o zi.
Ah, cum m-au ars ochii tăi negri, iubirea mea,
Mi-au înfipt hangerul drept în inima grea!
Dacă aș striga de-a lungul Bosforului că te iubesc,
Poate că Bosforul ar înțelege cât de mult te doresc!
Sentimentele mele plutesc ca niște nori, îndelung,
Dac-aș fi ploaie, aș ploua peste părul tău mătăsos și lung.
Copacii din codru își înfloresc o nouă primăvară,
Inima mea poartă aceeași dulce și amară povară.
Eu m-am uscat ca frunza pe-o creangă și-am căzut
Fără să te mai pot zări la fereastră. Iubito, te-am pierdut!
Spune-i, tu, Bosforule, că am trăit doar s-o iubesc!
Șoptește-i lin în somn, înainte să mă prăpădesc!
Nu mă omoară ploaia de săgeți și sulițe otrăvite,
Ci hangerul din inimă, de iubirile-mi neîmplinite.
Mangalia, 7 septembrie 2023
De ce strigi, privighetoare nebună?
Privighetoarea își strigă de sus amarul…
În grădinile cu pomi înfloriți odată,
furtuna a măturat ultima frunză uitată pe ram,
luând cu ea și sufletul care o hrănea.
De ce strigi, privighetoare nebună?
Inima mea e arsă în seraiul de cleștar,
dar un licăr în noapte tot zăresc.
Nu plânge, să nu îți uzi penele!
Voi fi eu trandafirul în grădinile raiului
peste care să-ți reverși trilurile uimitoare.
Merită să devii cenușă pentru mine?
Nu mai striga, privighetoare nebună!
Sunt prinsă-n ghearele sorții…
Oriunde m-aș întoarce, oriunde aș privi,
mă caut de zor, dar nu mă pot (re)găsi.
Privighetoare nebună,
inima mea țipă mai tare ca tine,
dar nu poate să se facă auzită!
Mangalia, 22 ianuarie 2024
Ayyüzlü [1]
Ți-am cules buchete de trandafiri roșii
și ți le-am trimis cu poștalionul de aseară
sunt semn de prevestire, nu de iubire
nori negri se-adună din depărtări
trăznete și fulgere se-apropie de serai
vin cete de câini și falși împărați
negri corbi dau târcoale în toată împrejurarea
adulmecând stârvuri de prinți încoronați
deodată, o boare spulberă totul în cale
ca picăturile de ploaie pe-obrazul brăzdat
năpasta a rămas prin pustiile din sat.
Mangalia, 21 mai 2024
Flacăra inimii
Dacă, acolo unde soarele a cuprins gheaţa,
vezi o flacără,
să ştii că este doar inima mea
ce arde pentru tine.
Tu, iubitul meu, cu inima neînfricată!
Nu ştii că sunt victima ochilor tăi
mai albaştri ca marea?
Săgeţile privirilor tale mi-au rănit inima;
au făcut-o să sângereze.
Să te iubesc pe tine e de parcă
aş atinge soarele!
Când te privesc, toate blocurile de gheaţă din mine
se topesc.
Mangalia, 19 noiembrie 2016
Leviathan, Anul VIII, Nr. 2 (27), aprilie–iunie 2025, pp. 30–33
Unde să mă duc?
Norii mai zăbovesc peste valea
în care s-a topit zăpada.
Unde-s florile de prun?
Unde-s izvoarele ce curg în diamante?
Lacul de cristal este încă îngheţat.
Chipul tău, ca luna, are strălucirea divinităţii.
Ȋţi voi scrie numele în ţărână,
Mă voi pleca în faţa lui
și-i voi vorbi din priviri.
Dar, ce aud? Ce-mi spune?
Tu, pui de gazelă, doar tu mă urmezi,
nu doar când toate rănile sufletului tău
strigă numele lui,
ci şi atunci când toată lumea este a ta!
Dragostea, pe care o porţi acum în sufletul tău,
se va topi într-o zi în oceanul inimii lui.
Strălucitoare ca Afrodita.
Inimile voastre vor avea un singur cântec,
vor fredona într-un singur fel,
mereu acelaşi cântec,
să amintească peste veacuri şi milenii
câte cazne ai pătimit ca să ajungi
în sanctuarul inimii lui.
Am lăsat vraja din ochii lui să mă fure
și m-am urcat pe nori să fiu mai aproape de el.
Ȋntr-o zi a fulgerat şi fulgerul m-a proiectat pe pământ,
mi-a pus inima pe jar.
Mă uit înspre mare şi n-o deosebesc de cer.
Stelele se oglindesc în ea.
Mă uit înspre munţi şi mă gândesc:
Unde să mă duc?
Unde să merg când cerul a venit la mine?
Căci cerul meu eşti tu.
Deschid zăvorul încătușării
Țărmul mării e atât de aproape,
dar paşii mei nu ajung pe nisipul auriu
Sfidez valurile ce furios se sparg
de stabilopozi și revăd răsăritul stacojiu
Sunt un far care nu mai are lumină
Fără tine, vântul îmi șuieră-n suflet
Rătăcind, mă pierd în a destinului ruină
O rază firavă șerpuiește în calea-mi de ploi și de trăsnet
E seară și razele lunii par că dansează pe apa mării
Ele nu au nevoie de poante,
fac reverențe unduindu-se ușor la cântecul privighetorii
Stelele strălucesc în noapte mai mult și-mi flutură aripi de condor
Sunt liberă-n cuget, mai presus de orice, de gratii nu mă-nconjor
Simt propria-mi lumină și deschid zăvorul încătușării
Visele ascunse năvalnic pornesc spre calea schimbării
Nu mai sunt un far fără lumină, nu mă mai ofilesc înainte de a-nflori
Fulgerul din ochi îmi potolește furtuna inimii
Tunetul e un cântec de mierlă acum, în primăvara sumbră
Copacii se îmbracă și miresmele lor în suflet mi se adună.
Tăcerea ta
Când umbra lunii îmi lovește fruntea și ochii,
Eu privesc cerul cu inima-n iureș în fiecare seară.
Nici o suflare sau un sunet de aripi în ceruri…
Valurile mării sunt din mătase în astă seară.
Tăcerea ta îmi sfâșie sufletul, lăsându-mă inertă.
Nenumărate emoții încărcate pe aripile cuvintelor,
Pe care eu le umplu cu speranța-mi ineptă, pe de-a pururi,
Cresc și se înmulțesc, precum spicele de grâu în urma ploilor.
Gândurile mi-s pline de amintirile tale, eu te aștept, călător în visare!
Te aștept pribegind pe holurile vieții, căci și fructele se coc cu răbdare.
Și din nou umbra lunii îmi lovește fruntea și pleoapele-mi se-nchid alene,
Mi se pare că aud vântul cum geme, ori viața îmi joacă vreun renghi, pesemne.
Mangalia, 14 ianuarie 2024
Leviathan, Anul VIII, Nr. 3 (28), iulie–septembrie 2025, pp. 34–35
[1] Nume feminin, față de lună.
Urfet Șachir
Seraglio Poems (2)
Translated into English by Diana Anton
Maviș
I shall summon the wind,
to dry the tears upon your cheek,
to end your sorrows
and bring the spring about.
May your eyes, blue like the sky,
smile to the song of the nightingale.
May your voice, like the whisper of a spring,
echo its song at dusk
when you sit thoughtful on the porch.
Not even the fox in your garden, hidden behind the plum tree
dares to cast its eye upon a chick.
The playful wind carried your tears away
and laid them as dew on flowers propped against a stake.
Your tears, carried across ages,
I bear within my soul as a sign that you are calling me,
distant pains are the same even today.
Storms, hidden in the chest for centuries
could awaken anytime, for they have no cure
and they shall never end. Never.
I wish to hurl myself in the storm within your chest,
to be the armor for your sorrows,
may my loving kiss become a potion
for the wounds that broke your heart.
Oh, Maviș, embodiment of the blue sky and of the Sun God!
Your rays stream like the midday sun on a summer day
over my fragile soul.
Before you, I say my prayers in tears,
from you I draw the spring of life
and I shall be reborn whenever you call me,
for in eternity, you are my beloved!
Alira, the bride of Seraglio
I bathe my eyes
watching you from the window, beautiful Alira!
My soul is intoxicated by the fragrance of your warm heart,
an inexhaustible spring from which I drink your love with insatiable thirst.
On this day, I hope for imortality! I dream
of the day we shall break the bars that keep us apart
and we shall fly away from this Seraglio
where springs of cristal-clear water flow, deer frolic
and, oh, proud peacocks, fanning out their tails,
shall greet us in a wedding procession,
claiming their rights as royal hosts.
Mangalia, november 30, 2023
The Stolen Tear
A tear stolen from your weeping eyes
Trickles into my heart,
Rivers of longing flow through my frail body.
Give me the tear! you say with pleading eyes.
Give me my stolen tear! I will not let it weigh you down.
I do not wish to see your heart scarred by my suffering.
It is mine now. I will not give it back!
Upon your cheeks, hollowed by longing, I want to see sunrise.
Let me be the dawn springing from your eyes,
Let me be the spring in which you bathe your body.
The Flower of Youth
When all is predestined, it is futile to resist.
Love, for to love is the easiest thing!
Let the bird within you get caught
in the trap of loving eyes!
In a choir, harmony is most important, voices
need not be the same.
The cloud comes and goes. Its tear remains
on the grass, on the flowers, on the rosy cheeks.
Nobody knows, nobody knows when it comes and
when it goes.
Branches tremble on the mountain, your pure heart
yearns for rosebuds.
Take your lute, man, and sing, sing
on the notes of your heart!
The night will leave its dew on the flower of youth.
Mangalia, July 19, 2019
The Song of Rain
Someone murmuring the song of rain
In the glade of flowing waters
Leaves their heart in the crystal of the day
For a misty dusk.
The house is empty without the beloved.
The lover, with her heart broken, sits in despair
Sits with her eyes lost and her mind empty
Longing for the lover deceived by a heart of stone.
Loves demands true sacrifice, not a performance
The lover awakened from the sleep of lies
Has come to see how the games of love lured him in
And made him lose real love.
The song of rain echoes in the distance.
The Last Ship
Because I loved you,
i let the snowflakes
cover my heart.
The lighthouse on the pier has gone dark.
Who knows if it will ever shine again?
With the last ship,
the last emotion departed.
A thick fog enveloped the world…
Only the song of some siren
still echoes, longing
for the moon.
Mangalia, November 1, 2022
Dead without ever having died
If the moon were to tell me about you
I wander what it would say.
If the moon were to tell you about me
I wander what it would say.
We are prisoners in this cage called world,
some break their chains, dreaming of freedom.
The ones that stay behind shed their tears into the wind,
lock their suffering away in their chests, they are captives
of sorrow and unhappiness.
They can no longer live the spring of their lives,
they are dead without ever having died.
Mangalia, August 13, 2019
You tell her, Bosphorus!
Oh, fairy from the tales! You have bound my heart and I regret that you do not know
How my soul bleeds when I do not see you for a single day.
Ah, how your dark eyes burned me, my love
They have plunged a dagger straight into my heart!
If I were to shout my love for you across the Bosphorus,
Perhaps it might understand how much I long for you!
My feelings drift like clouds, endlessly,
If I were rain, I would pour over your long silky hair.
The trees of the forrest bloom into another spring,
My heart carries the same bittersweet burden.
I withered like a leaf on a branch and fell
Without ever seeing you again at the window. My love, I have lost you!
You tell her, Bosphorus, that I only lived to love her!
Whisper it gently into her sleep before I perish!
It is not the rain of arrows and poisoned spears that kills me,
But the dagger in my heart, from my unfulfilled love.
Mangalia, September 7, 2023
Why do you cry out, mad nightingale?
The nightingale cries its sorrow from above…
In the gardens where trees used to bloom,
the storm has swept away the last leaf forgotten on the branch,
taking with it the soul that nourished it.
Why do you cry out, mad nightingale?
My heart is burned in the crystal Seraglio,
yet I still glimpse a flicker in the night.
Do not cry, lest your feathers be wet!
I shall be the rose in the gardens of Eden
over which you may pour your wondrous songs.
Is it worth turning to ashes for me?
Stop crying out, mad nightingale!
I am caught in the claws of fate…
Wherever I roam, wherever I look,
I desperately search myself, yet I cannot (re)find myself.
Mad nightingale,
my heart cries louder than you,
but it cannot make itself heard!
Mangalia, January 22, 2024
Ayyüzlü [2]
I picked bouquets of red roses for you
and sent them to you with last night’s courier
they are an omen, not a sign of love
dark clouds gather in the distance
thunder and lightning draw near the Seraglio
packs of dogs and false kings aproach
black ravens circle all around
sniffing the corpses of crowned princes
suddenly, a breeze scatters everything in its way
like rain drops on a furrowed cheek
the scourge remained in the deserted village.
Mangalia, May 21, 2024
The Flame of Heart
If, where the sun has melted the ice,
you see a flame,
know that it is only my heart
burning for you.
You, my lover with a fearless heart!
Do you not know that I am a victim of your eyes
more blue than the sea itself?
The arrows of your gaze have pierced my heart;
made it bleed.
Loving you is as if
I were touching the sun!
When I look at you, all the ice within me
melts.
Mangalia, November 19, 2016
Leviathan, Year VIII, No. 2 (27), April–Juin 2025, pg. 30–33
Where should I go?
The clouds linger above the valley
where the snow has melted.
Where are the plum blossoms?
Where are the springs that flow like diamonds?
The crystal lake is still frozen.
Your face, like the moon, has the radiance of divinity.
I shall write your name in the dust,
I shall bow before it
and speak with my eyes.
But, what is that I hear? What is it telling me?
You, young gazelle, only you follow me,
not only when every wound in your soul
cries out his name,
but even when the entire world is yours!
The love which you now carry in your soul,
will one day melt in the ocean of his heart.
Radiant as Aphrodite.
Your hearts shall have but one song,
they will hum in the same way,
always the same song,
to remind across centuries and millennia
of all the sufferings you endured to reach
the sanctuary of his heart.
I let the spell within his eyes steal me away
and climbed upon the clouds to be closer to him.
One day, lightning struck and the it hurled me back to earth,
setting my heart ablaze.
I look towards the sea and cannot tell it from the sky.
The stars are reflected on it.
I look towards the mountaints and think
Where am I to go?
Where am I to wander when the sky has come to me?
For you are my sky.
I break the chains of my confinement
The sea shore is so close,
but my steps cannot reach the golden sand
I defy the waves that crash in fury
against the breakwaters and watch the crimson sunrise once again
I am a lighthouse that no longer shines
Without you, the wind whistles through my soul
Wandering, I lose myself in the ruins of fate
A faint ray winds its way through my path of rain and lightning
It is evening and the moonlight seems to dance upon the sea
It has no need for pointe shoes
it bows swaying gently in the nightingale’s song
The starts shine brighter in the night and their condor wings flutter before me
I am free in thought, above all, I do not surround myself with bars
I feel my own light and I break the chains of my confinement
Hidden dreams surge wildly towards the path of change
I am no longer a lighthouse that does not shine, I do not wither before I bloom
The lightning in my eyes calms the storm in my heart
The thunder is but a blackbird’s song now, in this gloomy spring
The trees clothe themselves and their scents gather in my soul.
Your silence
When the shadow of the moon falls upon my forehead and my eyes,
I look at the sky with each evening with my heart racing.
Not a breath or a sound of wings in the skies…
The waves of the sea are made of silk tonight.
Your silence tears my soul apart, leaving me motionless.
Countless emotions carried upon the wings of words,
Which I fill with my futile hope as always,
Grow and multiply like ears of wheat after rain.
My thoughts filled with memories of you, I wait for you, wanderer of dreams!
I wait for you roaming the hallways of life, for even fruit ripen with patience.
Once again, the shadow of the moon falls upon my forehead and my eyelids slowly close,
It seems to me I hear the wind moaning, or perhaps life is playing tricks on me.
Mangalia, January 14, 2024
Leviathan, Year VIII, No. 3 (28), July–September 2025, pg. 34–35
[2] Feminine name, ”Moon faced”.
Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir
Vezi: https://leviathan.ro/revista-trimestriala/
Vezi și: Urfet Şachir, Tradiţii, datini şi obiceiuri turceşti /Ürfet Şakir, Türk Geleneği, Göreneği ve Âdetler, ediție bilingvă română-turcă/İki Dilli Romence-Türkçe Baskı, în traducerea autoarei, Editura leviathan, 2024, click aici.
Portalul Editurii Leviathan, click aici.
Cărți ale Editurii Leviathan și revista „Leviathan” (ultimele exemplare) la Librăria „Mihai Eminescu” din București, click aici.
