În cadrul parteneriatului media dintre Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan – Engleză (MTTLC), din cadrul Universității București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) și Leviathan (v. articolul din 29 decembrie 2024, click aici), publicăm traduceri ale masteranzilor pe site-ul leviathan.ro și în revista culturală trimestrială „Leviathan”. Textele încredințate de redacția noastră, majoritatea publicate în revista „Leviathan” sau din volume apărute la Editura Leviathan, sunt diverse: poezie, proză, teatru, reportaj, literatură pentru copii, critică muzicală și curiozități din istoria muzicii, istorie, eseuri etc. Pentru că aceste traduceri sunt la rândul lor un act de creație, vom publica în viitor o antologie a acestora la Editura Leviathan.
Mai jos, proză de Pompilius Micu (fragment), versiune în limba engleză de Ruxandra Bujor. Textul integral al traducerii va apărea în nr. 3 (32), iulie– septembrie 2026 al revistei „Leviathan”.
Revista trimestrială „Leviathan”, nr. 2 (31), aprilie–iunie 2026, pe care o vom primi în curând din tipografie, are în sumar 16 pagini la rubrica MTTLC: proză și poezii de Rudy Roth, Emil Mureșan, Valentin Emil Mușat, Mircea Bodnariu, George Corbu, Cornelia Bartels, Iuliana Corina Mihalache, versiuni în limba engleză de Ana-Maria Duță, Sorina Lincă, Diana Gabriela Radu, Ruxandra Bujor, Costina Spînu, Alexandra Sandu.
Pompilius Micu
Tărâmul vorbelor nerostite (fragment)
În copilărie așteptam cu nerăbdare să-mi petrec vacanțele la bunici, într-o zonă frumoasă de dealuri cu livezi, fânețe, dar și cu o pădure în apropiere. Cum ne scăpau din ochi, eu și cei doi veri ai mei, Vali și Gabi, care, culmea, mai erau și vecini cu noi, o zbugheam în pădure și căutam de zor comorile de care tot auzisem în poveștile bătrânilor. Într-o zi am mers mai departe ca de obicei și am ajuns într-un loc mai întunecat cu multe tufe dese printre care ne-am strecurat cu mare greutate. Eu și Vali eram destul de temători, dar Gabi se tot avânta și nu-i păsa deloc de zgârieturile deloc puține care apăruseră pe noi. La un moment dat îl auzim:
– Vali, Pompi, am găsit un izvor! Mamă ce apă rece și bună are!
– Unde ești Gabi?, îl aud pe Vali puțin îngrijorat, pentru că el era fratele mai mare și cam toate boroboațele făcute de Gabi se spărgeau în capul lui.
– Aici sunt, făcându-ne semne din spatele unor tufe ce păreau că sunt mai degrabă un gard înalt de mărăcini.
– Să vezi bătaie ce îi dau!, izbucnește Vali supărat, cum o să intrăm acolo?
De intrat am intrat noi, cu chiu cu vai, aproape târâș și am văzut un luminiș în mijlocul căruia era un izvor cu o apă tare bună și rece, iar mie mi se părea că este un soi de apă minerală după cât era de acidulată. Neastâmpărat, Gabi a dispărut imediat de lângă noi și-l auzim strigând cu putere:
– Veniți repede, este un pui de căprioară care a rămas prins în noroi!
Am alergat spre el și deși puiul se zbătea speriat, am reușit cu chiu cu vai să-l eliberăm din capcană. Nu vă spun cât de murdare erau hainele de pe noi, iar bietul Vali a exclamat:
– Să vezi ce bătaie îmi iau, tu scapi mai ușor cu țața Lixăndrina. Dar e bine că măcar am salvat puiul.
– Uite, a venit și căprioara să ne mulțumească, ne atrage atenția Gabi, care era numai zâmbet.
Puiul cu mama lui s-au apropiat de noi, au dat din cap ca un soi de mulțumire tăcută și au plecat. Eram destul de obosiți, așa că am stat puțin să ne odihnim într-un loc cu ceva mai mult soare. Nu știu cum se face, dar am ațipit.
– Cine sunteți voi și ce căutați pe tărâmurile mele?, aud o voce gravă.
Am tresărit speriat și când m-am uitat, am văzut o namilă de om care avea un soi de ghioagă imensă pe umăr.
– Sunt oameni buni, stăpâne, ne-au salvat puiul!, o aud pe căprioară.
– Cum de pot vorbi animalele?, întreb eu surprins.
– Aici, pe tărâmul vorbelor nerostite, pot vorbi toate animalele. Stăpânul nostru este Spiritul Pădurii și ne apără pe toți. Izvorul pe care l-ați găsit voi este ca o poartă între lumea voastră și a noastră, de aceea nu l-am putut salva pe puiul meu, fiindcă era în lumea voastră!
– Nu înțeleg cum să fie un izvor ca o poartă?, întreb eu nedumerit.
– Suntem două lumi diferite, trăim în același spațiu, dar în timpuri diferite, îmi spune Spiritul Pădurii. Acum ești prea mic, dar cândva, sunt sigur că o să înțelegi asta. Pentru că l-ați salvat pe fiul meu, toate animalele din pădure sunt copiii mei, o să vă arat lumea noastră și dacă vă place, puteți rămâne la noi un timp. Apoi fluieră scurt și apăru un soi de caleașcă fără roți care plutea deasupra pământului.
– Urcați aici, ne invită uriașul.
Nu am stat mult pe gânduri și am urcat în caleașcă, însă imediat am fost cuprinși de un soi de bretele care ne-au fixat de scaunele caleștii și un acoperiș transparent a acoperit-o.
Zburam cu o viteză nemaipomenită, iar noi cam speriați ne înghesuiam de zor unul în altul. Când am coborât din caleașcă am văzut cum Spiritul Pădurii și căprioara se transformă într-un cuplu de o frumusețe stranie, îmbrăcați într-un soi de costum de astronauți.
– Așa arătăm noi de fapt, dar voi ne vedeți altfel, atunci când se mai întâmplă să ne întâlnim, spuse fosta căprioară, cu o voce cristalină.
– Cine sunteți voi?, întreabă Gabi nedumerit.
– Să spunem că suntem două personaje de basm, spuse zâmbind Spiritul Pădurii. Stați liniștiți, o să avem grijă de voi, fiindcă ne-am dat seama că sunteți cam speriați.
– Dar cum de-am ajuns aici?, întrebă Vali surprins.
– Izvorul este o poartă, mai bine spus un portal care se deschide la intervale diferite de timp și noi trebuie să avem grijă să nu ajungă aici persoane nepotrivite.
– Dar ce este acela un portal?, întreb eu.
– Un soi de poartă între două lumi, îmi spune zâmbind căprioara, de fapt femeia. Eu sunt Agnes și Spiritul Pădurii este Augustus, iar puiul pe care l-ați salvat este copilul nostru, frumosul și neastâmpăratul Simon. Noi nu avem voie să intervenim dincolo de lumea noastră, așa că v-am condus pe voi acolo ca să-l salvați. Ne-am deghizat așa, doar ca să nu vă speriem prea tare.
– Nu înțelegem nimic!, am exclamat nedumeriți.
– Lasă că vă arat eu, ne spune Simon, puiul de căprioară, care se transformase într-un copil de vârsta noastră. Puneți-vă căștile și ochelarii aceștia și o să înțelegeți.
Am pus căștile pe cap, ochelarii la ochi și am văzut o lume ca în povești, multe flori și păduri întinse, oameni veseli și binevoitori. În plus, se auzea o muzică parcă venită din cer care te liniștea și-ți producea o stare de bine. Priveam și ascultam totul cu nesaț. Deodată îl auzim pe Simon:
– Așa arăta Terra odinioară dar, din păcate, cineva a vrut să fie stăpânul lumii și a declanșat un război nimicitor iar totul a dispărut. Noi ne-am refugiat în altă dimensiune și tot așteptăm ca oamenii să redevină ceea ce au fost.
– Din păcate, cred că o să aveți mult timp de așteptat, îi spun eu.
– Noi avem timp, voi nu prea mai aveți timp. Tare îmi este teamă că omenirea o va lua încă o dată de la început. Sper ca măcar voi să nu uitați de vizita aceasta. […]
Leviathan, Anul VII, Nr. 3 (24), iulie–septembrie 2024, pp. 123–124
Pompilius Micu
The Realm of Unspoken Words (fragment)
Translated into English by Ruxandra Bujor
During childhood, I was eagerly awaiting to spend my holidays at my grandparents’, in a beautiful area of hills with orchards, meadows, and also with a forest nearby. As soon as we were out of sight, my two cousins, Vali and Gabi, who, incidentally, were also our neighbors, and I would run into the forest and frantically search for the treasures we had heard about in the old folks’ stories. One day, we went further than usual and arrived in a darker place with many dense bushes through which we squeezed with great difficulty. Vali and I were quite fearful, but Gabi kept soaring and didn’t care at all about the not so few scratches that had appeared on us. At one point, we hear him:
– Vali, Pompi, I found a spring! What a crisp and cool water it has got!
– Where are you, Gabi?, I hear Vali a little worried, because he was the older brother and he was blamed for all the mischiefs Gabi made.
– Here I am, waving at us from behind some bushes that looked rather like a high bramble fence.
– Just wait and see what I’ll do to him!, Vali bursts out angrily, how are we going to get in there?
We managed to enter, but hardly, almost crawling and we saw a clearing in the middle of which there was a spring with very crisp and cool water, and it seemed to me that it was a kind of sparkling water from how fizzy it was. Naughty, Gabi was immediately out of sight and we heard him shouting loudly:
– Come quickly, there’s a fawn that got stuck in the mud!
We ran towards it and although the baby was struggling and frightened, we managed to free it from the trap after all. I can’t tell you how dirty our clothes were, and poor Vali exclaimed:
– I’m so going to be scolded for this, you’ll get away with Lixăndrina. But it’s good that at least we have saved the fawn.
– Look, the doe came to thank us, too, Gabi draws our attention, who was smiling.
The fawn and its mother approached us, nodded as a kind of silent thanks and left. We were quite tired, so we rested for a while in a sunnier place. I don’t know how it happened, but we fell asleep.
– Who are you and what are you doing on my lands?, I hear a deep voice.
I shook in fright and when I looked, I saw a massive man who had a kind of huge mace on his shoulder.
– They are good people, master, they saved our baby!, I hear the doe.
– How is it that animals can talk?, I ask surprised.
– Here, in the realm of unspoken words, all animals can speak. Our master is the Spirit of the Forest and he protects us all. The spring that you found is like a gate between your world and ours, that’s why I couldn’t save my baby, because it was in your world!
– I don’t understand how a spring can be a gate?, I ask, puzzled.
– We are two different worlds, we live in the same space, but in different times, the Spirit of the Forest tells me. Now you are too young, but someday, I am sure you will understand this. Because you saved my son, all the animals in the forest are my children, I will show you our world and if you like, you can stay with us for a while. Then he whistled briefly and a kind of carriage without wheels appeared that floated above the ground.
– Come up here, the giant invited us.
We didn’t think about it for long and got into the carriage, where we were immediately binded by a kind of straps that pinned us to the carriage seats and a transparent roof covered it.
We were flying at incredible speed, and we, being scared, were desperately huddling together. When we got out of the carriage, we saw how the Forest Spirit and the deer turned into a strangely beautiful couple, dressed in a kind of astronaut suits.
– This is how we actually look like, but you see us differently, when we happen to meet, said the former doe, in a crystal voice.
– Who are you?, Gabi asks, puzzled.
– Let’s say we are two fairy-tale characters, said the Forest Spirit, smiling. Don’t worry, we will take care of you, because we can see that you are a little scared.
– But how did we get here?, Vali asked amazed.
– The spring is a gate, or rather a portal that opens at different time intervals and we have to be careful so the wrong people do not get here.
– But what is a portal?, I ask.
– A kind of gate between two worlds, the doe tells me, smiling, actually the woman. I am Agnes and the Spirit of the Forest is Augustus, and the fawn you have just saved is our child, the beautiful and naughty Simon. We are not allowed to intervene beyond our world, so we led you there to save him. We disguised ourselves like this, just so as not to scare you too much.
– We don’t understand anything!, we exclaimed, bewildered.
– Let me show you, says Simon, the deer cub, who had turned into a child of our own age. Put on these headphones and glasses and you will understand.
We’ve put on the headphones and the glasses and we saw a storylike world, many flowers and vast forests, cheerful and content people. Moreover, there was this music that seemed to come from the sky above that calmed us and made us feel good. We watched and listened to everything greedily. Suddenly we hear Simon:
– This is what Earth used to look like, but unfortunately, someone wanted to be the master of the world and started a devastating war and everything disappeared. We took refuge in another dimension and are still waiting for people to become what they once were.
– Unfortunately, I think you will have to wait for a long time, I tell him.
– We have time, it’s you who don’t have much time left. I am very afraid that humanity will start all over again. I hope that at least you will not forget this visit. […]
Leviathan, Year VII, No. 3 (24), July–September 2024, pg. 123–124
Vezi: https://leviathan.ro/revista-trimestriala/
La aceeași adresă de mai sus, puteți citi în revistă rubrica permanentă de A(furisi)sme. Gânduri pentru… banca timpului și proză de Pompilius Micu.
„Prozator talentat, înzestrat cu spiritul ficțiunii anticipative, proiectând întâmplări într-un viitor îndepărtat (Un visător rătăcit în viitor, Editura Leviathan, 2021), Pompilius Micu propune acum o carte de aforisme cu titlu ciudat, cel puțin în aparență: A(furisi)sme, cuvânt creat de autor, dezvăluit în scurta prezentare din acest volum. Aceste gânduri pentru… banca timpului ar fi așadar «aforisme-afurisite», ticluite de un «visător», cum se declară, cu diferite ocazii, autorul. Visător, dar unul fără îndoială dezamăgit de degradarea morală și socială pe care o trăim și, nu o dată, sceptic. Scriind aforisme, arma sa principală este constatarea în forma succintă, adesea memorabilă, proprie speciei, fără a exclude paradoxul. Și, în plus, ironia și autoironia, acestea făcând chiar diferența specifică, în ce-l privește pe Pompilius Micu, între autorii de aforisme, unii dintre ei mai degrabă gravi, încrâncenați, lipsiți de simțul umorului. Gândul înscris în «banca timpului», cugetarea lapidară cu bătaie lungă devin astfel nu numai un mod de a atrage atenția asupra relelor care ne înconjoară sau pe care ni le provocăm singuri, ci și o formă de detașare prin ironie și umor.” – Costin Tuchilă, Aforismele unui visător sceptic, prefață la vol. A(furisi)sme. Gânduri pentru… banca timpului de Pompilius Micu, București, Editura Leviathan, 2023. Alte detalii și fragment din volum, click aici.
Al doilea volum de A(furisi)sme va apărea într-un viitor apropiat.
Portalul Editurii Leviathan, click aici.
Cărți ale Editurii Leviathan și revista „Leviathan” (ultimele exemplare) la Librăria „Mihai Eminescu” din București, click aici.
