Pe strada noastră trecea deseori o ţigancă însoţită de un puradel, de fiecare dată altul. Cred că-l lua după ea ca să impresioneze. Locuia în capul străzii unde a locuit Parfeu, vechiul meu prieten. El s-a mutat cu familia şi în locul lor s-a mutat altă familie de ţigani. Lumea vorbea că tatăl lui Parfeu a pierdut casa la barbut.
Pe ţigancă o chema Europa şi o cunoştea toată lumea, pentru că mereu avea ceva de vândut şi lua porţile la rând ca să-şi vândă marfa. Oamenilor nu le era teamă că vor fi prădaţi, dar tot aveau porţile închise, cu toate că se ştia despre ţigani că nu fură de la vecini pentru că ar fi primii suspecţi. De aceea pe strada noastră mult timp nu s-a auzit că s-a spart vreo casă. Le „apărau” ţiganii vecini.
Europa, dacă nu reuşea să-i vândă clientului ceva din marfa ei, schimba placa cu alte intenţii: „Hai să vă gâcesc, boierilor!” Mulţi o goneau de la poartă. Cei cu mintea mai curioasă o lăsau să le ghicească. Cerea bani puţini la început, avea strategia ei, ca apoi să dubleze plata şi curiosul cădea în plasă. Ghicea cu ce voia clientul: în cărţi, în boghi de porumb, în pietricele, în cărbuni arşi, în palmă, da’ în ce nu ghicea. Bani să iasă.
De obicei, ,,muşteriii” ei erau fetele tinere nemăritate care voiau să-şi cunoască ursitul. Rar se lăsau convinşi cei mai în vârstă. Doar vreo văduvă sau câte una pe care o bătea bărba-su toată ziua fără motiv.
Pentru noi, copiii, era un moment de căscat gura şi ne prefăceam că ne jucăm prin apropierea Europei atunci când intra în transa ghicitului la câte o vecină interesată de destinul ei.
Era una la vreo 35 ani, Julita îi spuneam, pentru că tot timpul avea faţa sau mâinile zgâriate, era o căscată şi o împiedicată, vorbea sâsâit şi era urâtă de nedescris.
Mie îmi plăcea de ea. Eu îi spuneam Julieta. Avea suflet bun şi de multe ori ieşea la stradă ca să ne dea ceva. Iubea copiii şi vorbea frumos cu noi. Lumea rea, na, râdea de ea.
Au încercat rudele să o mărite cu câte un bărbat mai scăpătat sau cu câte unul pe care nu-l mai însurau nici babele. Culmea era că Julita fugea de bărbaţi speriată ca de balauri.
„Da’ cu cine vrea să se mărite uşhita asta, fă? Cu Făt-Frumos?”, auzeam pe la porţi bârfa străzii.
Şi totuşi, Julita îi ieşea Europei în cale ca să afle cu cine se va mărita. Se plictisise şi Europa de ea, cu toate că o plătea cât cerea. De aceea, îi ghicea de fiecare dată altă ursită. Că se va mărita cu unul de peste un pod, de lângă o pădure la drum de seară. Noi căutam în mintea noastră toate podurile din Brăila. Erau două. Podul de la Brăiliţa şi podul de peste calea ferată. Niciunul nu era lângă o pădure. Care o fi?
Ba că se va mărita cu unul cu vorbe, peste o apă, la răsăritul soarelui şi va avea trei copii. Aici rămâneam încurcaţi şi scormoneam Brăila în imaginaţia noastră, după toate locurile cu apă. Găseam doar Dunărea. O fi Dunărea, ne spuneam. Dar care vorbe or fi?
Şi câte şi mai câte. Ca nişte poveşti. Julita visa şi visa…
Chestia asta cu „gâcitul” Europei ne-a inspirat să născocim o joacă: De-a ghicitul.
Bun. Drăguţ, dar cine ghiceşte şi cine e ghicitul?
‒ Mare scofală! Numărăm. Cine iese, va fi ghicitorul şi îşi va alege ghicitul, a propus Musculiţa privindu-ne de sus.
„Am stram gram,
piche, piche monogram.
Am stram gram.
Terente și Didina
Se plimbă cu maşina.
Beau câte un sirop!”
…era una din numărătoarele noastre. Primul ieşit la numărat a fost Jiji care şi normaaal, a ales-o pe Musculiţa.
‒ În ce vrei să-ţi ghicesc, Musculiţo? În palmă sau în stele?
‒ În stele, Jiji. Ador stelele!
‒ Unde vezi tu stele ziua?
‒ Tu ai să le vezi după ce îţi dau o palmă. Ghicitorii adevăraţi văd stelele şi ziua. Hi, hi, hi!…
Jiji s-a supărat şi a plecat să ghicească în ce-o fi. Musculiţă să nu fie.
La rând a căzut Musculiţa cu Tatalai. Musculiţa i-a ghicit în căuş de frunză galbenă, căzută la voia toamnei. Alegerea lui.
‒ Măi, Tatalai! Văd în această frunză că eşti un copil timid care are nevoie de alint. Eşti mămos, adică. Ai nevoie de dragoste şi mângâiere. Peste o apă de munte vei trece toate grijile tale. Frunza va fi luntrea trecerilor tale. Eşti puternic, dar tu nu ştii. Frunza îmi spune că mă conduci acasă la drum de seară şi îmi vei oferi la poartă o gogoaşă cu gem pe care o ai în sân. Hai acasă, mâncăciosule!, a decis Musculiţa în ghicitul ei, iar Tatalai a urmat-o paralizat de situaţie.
Ce frumos! Eu şi cu Zburlita am rămas „pam-pam”. Ne uitam unul la altul şi nu ştiam ce va urma. Să folosim numărătoarea, să ne prefacem că nu ştim de ce am rămas doar noi doi, sau să plecăm acasă ca final de joacă?
Dorinţa destinului era ca o chemare. Zburlita mă privea cu coada ochiului.
‒ Ia zi, măi, Lipovene! Mă ghiceşti sau te ghicesc?
‒ Să numărăm pentru alegere, am spus fără să ştiu de ce am spus asta.
‒ Taci! Eu sunt ghicitoarea ta. În ce vrei să-ţi ghicesc?
‒ În… Nu ştiu. Aş vrea în Soare sau în Lună.
‒ Taci! Am să-ţi ghicesc în ochi. Vrei?
‒ Nu ştiu. Cum zici tu, i-am spus şoptit închizând ochii.
‒ Am înţeles. Am să închid şi eu ochii. Acum am să-ţi ghicesc în gânduri şi asta-i uşor. O fac tot timpul, chiar dacă nu eşti lângă mine.
‒ Şi ce spune gândul meu?
‒ Gândul te dă de gol şi spune că ai să fii mereu prietenul meu. Şi mai spune că, la drum de seară, când răsare luna, ai să primeşti un sărut, iar greierii ne vor susţine dorinţa.
Şi m-a sărutat. Ca să vezi ce bine a ghicit Zburlita!
Ăsta nu-i joc, dragilor. E dragoste.
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
„Va urma” (1) de Lică Barbu
„Va urma” (2) de Lică Barbu
„Va urma” (3) de Lică Barbu
„Va urma” (4) de Lică Barbu
„Va urma” (5) de Lică Barbu
„Va urma” (6) de Lică Barbu
„Va urma” (7) de Lică Barbu
„Va urma” (8) de Lică Barbu
„Va urma” (9) de Lică Barbu
„Va urma” (10) de Lică Barbu
„Va urma” (11) de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina Zâmbetul unește
