„Va urma” (2) de Lică Barbu

29
Colaj de Lică Barbu
Colaj de Lică Barbu

În primul episod, v-am povestit ce şi cum e cu personajele din această schiţă umoristică, locul întâmplărilor şi cu temperament vulcanic de cititori aţi urmărit, literă cu literă, cum am cutezat să intru cu condeiul în imobilul de la numărul 8, urcând tiptil la etajul II, ca să vedem ce se întâmplă la camera cu numărul 15.

Păi, să vedem!

Să ne apropiem încet de uşă. De dincolo de uşă se aude brusc soneria unui ceas. O secundă, două şi clic!, se opreşte din două lovituri bâjbâite. Urmează apocalipsa.

Din spatele uşii se aud timp de 5 secunde, hai, 6, zgomote ciudate: un tren în noapte, scârţâit de uşi vechi, cârpă ruptă, apă la duş, râgâit, cafea în foc, trompetă care sună retragerea, clopot de vapor, bip de maşină, sertare trase, urlet sinistru, mai spuneţi şi voi că nu mai ştiu… şi ping!, pe uşă iese Dicu în cea mai posibilă viteză a lui, de parcă-i urmărit de o tornadă din secolul al XV-lea, anii secetoşi.

În mână are un animăluţ mic din cauciuc, ce ţipă când îl apeşi, pe care îl aruncă în cameră printr-o deschidere scurtă a uşii. La ureche are un balonaş cu spumă de ras, iar pe obraz are lipită o hârtiuţă pe care scrie „Nu uita”, semn că s-a tăiat.

Este îmbrăcat ca Zorro, partea întâi. Îşi trage borul pălăriei peste ochi şi dă să plece într-o direcţie, dar rămâne stop-cadru cu un picior în aer. Se întoarce brusc spre camera de vizavi şi bate încet în uşă cu un anumit semnal. Să zicem linie-linie-punct-linie. Linişte.

A două bătaie în ușă e urmată de o chemare şoptită:

– Cobee!

Linişte. Ce credeaţi că urmează? Nişte bătăi sănătoase în uşă urmate de un strigăt fără limite:

– Cobeeeeee!!

Îi răpunde doar ecoul holului:

‒ …be…be…be…

Mai multe uşi de pe hol se deschid scârţâind curioase şi zeci de ochi inspectează holul.

Dicu este iritat de curiozitatea vecinilor şi rânjind în colţul gurii aruncă provocarea cu o voce prefăcută de femeie:

– Luminaaa!!

 Tranc, ţanc, clic, buf! Toate uşile se închid instantaneu. Linişte de imobil părăsit.

Dicu se întoarce către uşă şi lasă un mesaj fără avertisment:

– Vezi că eu am plecat. Dacă-ţi sună ceasul, dă-i lu’ Cioculeţ să crape în el.

În uşă se aude o bufnitură de la un papuc aruncat din interior.

 – Bine. Rectific. Să servească micul dejun.

Şi pleacă spre noi aventuri, adică spre uşa de la ieşirea din imobil.

La ieşire, Miga blochează trecerea măturând un gunoi imaginar. E ora când face inventarul celor care ies spre serviciu.

Dicu, când o vede, se opreşte brusc şi dintr-o fandare lateral stânga studiază afizierul cu întreţinerea. Poate pleacă „paza” fără rost a uşii. Paza îşi face rost şi-l aşteaptă la ieşire.

N-are încotro. Îşi trage pălăria peste ochi, ia aer în nări şi dă să treacă pe lângă ea mormăind un „Săru’ mâna!”

Miga atacă printr-o răsucire măiestrită a cozii măturii, blocându-i trecerea.

– Mă scuzaţi, mă grăbesc…

– Vaaai! Nu se poate. Semănaţi aşa de bine cu chiriaşul meu, Stone Dicu de la 15, că-mi vine să vă cer chiria pe care o are de plătit.

– Mda. Se mai întâmplă, mă scuzaţi!

Miga explodează fără fir conectat:

‒ Diculeee!!

Lui Dicu i-a căzut limba-n stomac şi hârtiuţa de pe obraz.

– Nu încerca să mă păcăleşti tu pe mine, măi, Zorro nemachiat. Te somez azi, dar azi, nu mâine sau poimâine: Vreau chiria!

– Doamna Miga! Săru’ mâna! Ştiţi, m-am îmbrăcat aşa, c-aşa cere serviciu’, iar cu chiria, doar am vorbit. A rămas pe 12 la 12.

– Care 12, Dicule?

– 12 ziua, normal. Noaptea e închis la casierie.

Miga îşi îmoaie vocea:

 – Mda! Ei şi tu.Te-am speriat?… Casieria mea e la mine în cameră şi e deschisă şi noaptea, nu mă deranjezi. Sunt sub duş… Câţi de 12 mi-ai promis că te visez şi noaptea, Zorrel nebunatic ce eşti! Îndrăzneşte şi tu un 12 odată şi-odată. M-ai disperat!

– Încă unul mic şi gata. Mi-a promis patronul că luna asta, ce mai, au crescut vânzările.

– Lasă, că vă ştiu eu p’ăştia tineri. Vă cheltuiţi salariul pe fleacuri şi femei. Când ţi-ai cumpărat animal în cameră, pe mine m-ai întrebat?

– Nu e animal, este o pasăre. Şi n-am cumpărat-o, mi-a trimis-o mama ca s-o gătesc.

– Aha! Ai o păsărică şi vrei s-o găteşti. Hi, hi, hi! Numai la prostii vă gândiţi voi, tinereii ăştia.

– Doam… Domnişoară Miga! Este o pasăre din specia gânsacilor, animale domestice.

– Nu mă interesează. Dai animalul afară.

– Nu e nevoie. Face la oliţă.

– La oliţă, pe aragaz, unde-o vrea. Îţi sugerez să facă, altfel îl trec la întreţinere de-i merg fulgii.

– Imposibil, domnişoară! Se întreţine singur. Nici nu pot să mă apropii de el cu o furculiţă, o unghieră, ceva, că intuieşte în mintea lui preistorică c-aş vrea să-l tai. Din cauza asta sunt plin de ciupituri. Ia uitaţi, ia!, spuse Dicu dezvelindu-şi un picior.

– Vaai, ce tortură pe bietul băiat! Şi ce păr ai pe picioare! Dacă eşti rănit şi pe piept, vino la mine să te vindec. Am eu un leac. Pe 12 la 12, mă înţelegi?

Dicu e mămos.

‒ Nu mă înţelege nimeni cât sunt de terorizat. Ar fi putut şi mama asta să-mi trimită o găină, nu un gânsac. E război în camera mea.

– Domnule Dicu! Pe mine nu mă interesează. Casa mea nu e coteţ. Dacă nu-l prepari cu varză, ţi-l trec pe listă. Cum îl cheamă?

– Mi-e teamă să zic. Dacă află, s-ar putea să plătiţi dvs. chiria în locul lui. Nu-i de joacă.

– Plăteşte tu chiria şi lasă vrăjeala cu păsărica ta.

– Necondiţionat, d-ră Miga. Pe 12 la 12, așa cum am vorbit. Hai, cu săru’ mâna că-i târziu!

Şi ţâşneşte spre alte aventuri ca voinicul din poveste.

Va urma

„Va urma” (1) de Lică Barbu  

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește 

4 COMENTARII

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.