Doamna dirigintă a avut ideea să ne întrebe la ora de dirigenţie ce facem noi acasă în timpul liber, cu toate că tema era despre cum trebuie să ne comportăm în societate.
Primul care a ridicat mâna a fost Jiji.
‒ Eu, în timpul liber, citesc, a spus el ca să se dea mare.
‒ Bravo, frumos! Şi care este ultima carte pe care ai citit-o?, l-a întrebat doamna dirigintă luându-l prin surprindere.
‒ Pânzele în sus de Mihai Coşbuc.
M-a pufnit râsul. Era clar.
‒ N-am auzit de acest scriitor, Mihai Coşbuc. Poate George Coşbuc sau Mihai Eminescu. Şi nici despre cartea de care ai spus nu am auzit, a spus doamna dirigintă nedumerită.
‒ Ăăă… E o carte cu o corabie care pleacă pe… adică, nu. E o corabie într-o carte care…
Jiji habar n-avea. Se bâlbâia uitând ce i-am povestit despre aventura din carte şi i-am sărit în ajutor, ridicând mâna.
‒ Da, Licuţă.
‒ Cartea se numeşte Toate pânzele sus! de Radu Tudoran. Colegul meu le cam încurcă pentru că nu a fost atent când i-am povestit aventura lui Anton Lupan plecat pe mări cu goeleta „Speranţa” în căutarea prietenului lui, Pierre Vaillant.
Jiji s-a prefăcut că a scăpat pixul pe jos.
‒ Am înţeles. Pentru că tot te-ai ridicat, Licuţă, te rog să ne spui ce faci tu în timpul liber, m-a invitat doamna dirigintă să răspund la tema propusă.
‒ Pentru că a venit primăvara şi a ieşit colţul ierbii, merg cu oile la păscut pe câmp, lângă Oraca, păduricea cu salcâmi, unde îmi fac temele sau citesc o carte. Şi pentru că au răsărit buruienile, culeg susai, urzici, leurdă, păpădie, muşeţel şi dacă e nevoie, patlagină şi pălămidă. Le culeg cu atenţie aşa cum m-a învăţat tataia Muşat.
‒ Le colecţionezi într-un ierbar?, m-a întrebat diriga’ curioasă.
‒ Nu, doamnă dirigintă. Le călăuzesc către organismul nostru, acolo unde le e locul.
‒ M-ai făcut curioasă. Explică-ne ca să ştim şi noi.
‒ Păi, să vedeţi! Primăvara, toate fiinţele renasc. Ierburile revin la viaţă primăvara pentru animale, păsări, dar şi pentru noi, oamenii. Toţi am trecut prin iarnă şi ne-am obosit organismul. Avem nevoie de multe minerale ca să ne continuăm sănătoşi viaţa. Culeg aceste ierburi ca să mă hrănesc cu ele şi să mă vindec, dacă am probleme de sănătate.
Susaiul de exemplu, este prima buruiană a primăverii. Ne dă fier, potasiu şi vitamine. Mamaia Ştefana îl foloseşte la ciorbe, la salate, iar tataia Muşat mă îndeamnă să mănânc susai crud cu sare şi cu mămăligă coaptă pe plită. Ştiţi ce bun este? Frunzele şi rădăcina susaiului se folosesc la tratarea unor boli cum ar fi tusea, astmul, ficatul slăbit, pietre la fiere, iar când mă rănesc jucându-mă pe stradă, mama îmi pansează rana cu susai. A doua zi nu mai am nimic şi zburd la joacă.
Ce-o fi şi cu urzica asta răsărită peste tot în natură? Urzica ne împrospătează sângele cu fier pe care l-am consumat iarna. Urzicile conţin multe vitamine şi multe săruri minerale. Vindecă multe boli şi ne îndepărtează de farmacii. Mie îmi place cum o găteşte tataia Muşat. Fiartă un pic, căci e o plantă sensibilă, doar că ne ustură puţin dacă nu umblăm atenţi cu ea, o savurez cu leurdă sau cu usturoi lângă o felie de mămăligă, normal, coaptă pe plită. O nebunie! Simţi că ai o nouă viaţă.
Păpădia e regina mea. De ce spun asta? Pentru că îi culeg florile galbene şi le dăruiesc prietenelor mele ca să le pună-n păr. Ştiţi cât de emoţionate sunt? Cum să nu mă îndrăgostesc de ele? Zburlita ştie că ador culoarea galbenă şi-şi pune-n păr multe păpădii, ca să fie mai cu moţ.
Şi nu numai pentru asta iubesc păpădia. Primăvara, ea este doctorul casei. Curăţă sângele şi sistemul digestiv de toxine, dizolvă pietrele de la fiere şi, pentru că planta conţine mult potasiu, ajută la reglarea glicemiei, dar şi la reglarea tensiunii arteriale. Iubeşti mai cu foc după o cură cu ceai de păpădie.
Salata cu frunze şi tulpini de păpădie e preferata mea atunci când îmi prăjesc două ouă ochiuri cu brânză de oaie rasă pe deasupra. Pufuleţ, motanul, se linge pe bot degeaba căci nu-i dau nimic.
La Oraca, câmpul e plin cu covoraşe de muşeţel. Îmi place aşa de mult mireasma florilor de muşeţel încât, atunci când îl pun la uscat pe un ziar, îl aşez cât mai aproape de patul meu. Dorm de rup.
Muşeţelul este o plantă delicată, dar cu mari puteri tămăduitoare. Micile flori de la această plantă erau considerate de egipteni un medicament universal. Bătrânii dobrogeni îi spuneau plantei de muşeţel „Floarea Raiului”, pentru că vindecă suferinţe de orice fel.
Ce să vă mai spun de patlagină, de pălămidă şi de rostopască, cât şi de multe alte ierburi care răsar primăvara? Fiecare plantă a fost însămânţată pe Pământ de Dumnezeu pentru orice suferinţă umană.
De fapt, nu a fost nicio oră de dirigenţie. Am născocit acest cadru al povestirii ca motiv să vă reamintesc de bogăţia naturii de lângă noi pe care trebuie să o protejăm aşa cum şi ea ne protejează pe noi. Cunoştinţele despre natură încep din copilărie, acolo unde bunicii ne îndrumă să alegem din natură ce-i mai sănătos pentru noi, dar ne însufleţesc şi dragostea pentru această planetă, singura casă a noastră din Univers.
Poftă bună la verdeaţă!
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
„Va urma” (1) de Lică Barbu
„Va urma” (2) de Lică Barbu
„Va urma” (3) de Lică Barbu
„Va urma” (4) de Lică Barbu
„Va urma” (5) de Lică Barbu
„Va urma” (6) de Lică Barbu
„Va urma” (7) de Lică Barbu
„Va urma” (8) de Lică Barbu
„Va urma” (9) de Lică Barbu
„Va urma” (10) de Lică Barbu
„Va urma” (11) de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina Zâmbetul unește
