În cadrul parteneriatului media dintre Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan – Engleză (MTTLC), din cadrul Universității București și Leviathan (v. articolul din 29 decembrie 2024, click aici), publicăm traduceri ale masteranzilor pe site-ul leviathan.ro și în revista culturală trimestrială „Leviathan”.
Astăzi, fragment din traducerea realizată de Diana Gabriela Radu, urmând ca textul integral al traducerii acestei povești pentru copii de Pușa Roth (apărută la Editura Leviathan în 2022) să fie publicat în numărul 4 (29), octombrie–decembrie 2025 al revistei „Leviathan”, în curs de apariție.
Pușa Roth
Aventurile lui UNU
fragment
Dedic această carte preaiubitului meu nepoțel, Albert Frederick.
Cu dragoste, bunica Pușa!
Povestea cifrelor a început atunci când oamenii au avut nevoie să facă ordine în viața lor!
UNU, după cum îi spune și numele, este unic în lume și el știe asta, de aceea merge mereu cu pași siguri, cu ochii larg deschiși și cu zâmbetul pe buze. Este o frumusețe de băiat, blonduț, cu ochi ageri, iar când lumea îl privește, el spune, mai în glumă, mai în serios, că este UNU, cifra fără de care nimeni nu poate merge mai departe. Când îl văd, copiii îl salută și-l întreabă: „Ce faci, UNULE, de ce ești mereu singur?” UNU, care se bucura de tot ce era în jurul său, nu prea avea nevoie de alte cifre – de altfel, nici nu știa de existența lor –, mai ales că el, UNU, se considera unic.
Într-o zi, în parc, a zărit într-un colțișor un balonaș care îl privea cum se joacă. UNU s-a îndreptat spre el, dar micul balonaș s-a ascuns de teamă să nu fie lovit, așa cum a pățit cu alți copii din parc.
– Așteaptă, dragă balonaș sau cerculeț, sau ce ești tu, că eu vreau să ne jucăm împreună!, strigă UNU spre el.
Balonașul, auzind glasul vesel, și-a luat inima în dinți, a ieșit la iveală și îi spuse lui UNU:
– Eu te cunosc, tu ești cea mai importantă cifră din lume, dar nu am îndrăznit să mă apropii de tine, de teamă să nu mă alungi.
– De ce să te alung, mititelule? În fond, ești și tu un semn, acolo.
– Da, un semn, dar și eu sunt important pentru oameni. Pe mine mă cheamă ZERO, ca să știi!
– ZERO? Păi, zero e zero, cred eu. Ce poți să faci tu, prietene ZERO?
ZERO prinse curaj și-i răspunse lui UNU, chiar dacă mândrul UNU s-ar putea necăji că o să se agațe de el ca o codiță.
– Frate UNU, uite, eu am auzit de la oameni că noi doi suntem importanți dacă stăm alături…
– ZERO, noi nu prea semănăm, eu sunt suplu, înalt, iar tu ești chiar prea rotunjor. Cred că mănânci cam mult, nu-i așa?
– Nu, UNU, așa m-a făcut pe mine de la început. Sunt rotunjor, e adevărat, dar acesta e… farmecul meu, râse balonașul cel zglobiu. Chiar dacă sunt ZERO, eu sunt important pentru oameni.
– Adică cum, ZEROULE?
– Uite, oamenii au multe degete…
– Da, dar diferite, adică unu și unu, zise UNU.
– Nu, UNULE, dacă eu și cu tine stăm alături, știm câte degete au oamenii, chiar dacă nu seamănă între ele.
– Adevărat, frate ZERO, e bine că noi facem ordine în lume, deși trăim în copilărie.
– UNULE, tu știi că eu sunt un fel de rege?
– Mă faci să râd, frate ZERO, eu sunt prima cifră a lumii.
– Da, dar după mine, sunt cifrele mofturoase, cele care se scriu cu semnul minus. Așa mi-a spus tata.
– Părinții mei mi-au spus doar că eu sunt cel mai important și să nu uit asta. Acum, că te-am întâlnit, frate ZERO, aflu și eu mai multe. De exemplu, eu și cu tine alături suntem unu și zero…
– Iar oamenii ne-au botezat frumos, ne-au zis ZECE.
– Adică eu și cu tine vom sta alături mereu?, întrebă UNU.
– Atunci când oamenii au nevoie de noi, așa vom face. Dacă vrei, îți desenez.
ZERO făcu niște piruete, iar pe aleea din parc, pe pământul reavăn, apărură ca prin farmec cele două semne: UNU și ZERO.
– Uite ce frumoși suntem unul lângă altul.
– Da, eu cred că suntem importanți în viața oamenilor, m-ai convins. Frate ZERO, trebuie să mă întorc acasă, să-i întreb pe tata UNU, pe mama UNU, ce e cu lumea asta a cifrelor de care tu mi-ai vorbit. Ei sunt oamenii cei mai importanți din viața mea.
Ce nu știau cele două cifre, UNU și ZERO, era că în parc, așezat pe o băncuță, la umbra unui copăcel, stătea un băiețel care urmărea cu atenție discuția celor două cifre. Băiatul scoase din gentuță o hârtie și un creion și începu să le deseneze, gândindu-se că la școală va avea nevoie de ele. Copilul era fascinat de faptul că cifrele vorbeau, el nu știa asta, aflase acum, dar într-o poveste totul este posibil, iar el era, fără știrea lui, personajul principal și cifrele prinseseră viață pentru el. Mama, tata și fratele mai mare priveau cu interes florile și copacii și se uitau cum desenează, știut fiind că era o preocupare constantă a băiețelului. Cei trei, mama, tata și fratele, nu puteau intra în poveste pentru că nu le era destinată lor, ci puiului de om care acum începea să descopere miracolele lumii.
Așadar, UNU s-a îndreptat spre casă și le-a povestit părinților întâlnirea cu ZERO. Părinții i-au spus că e timpul să descopere lumea din jurul lui și, mai ales, familia de cifre fără de care lumea nu ar putea exista. A doua zi s-a întâlnit cu ZERO care i-a promis că îi va face cunoștință cu un alt confrate. Mândrul UNU s-a lăsat purtat de curiozitate și împreună cu ZERO au ajuns lângă o floare superbă, iar lângă floare era o cifră care se juca cu doi melci.
– Hei, frate, încetează cu joaca!, îl strigă ZERO pe tânărul jucăuș.
– Frate ZERO, veniți mai aproape. Aaaaa, mă bucur că l-ai convins pe UNU să-și cunoască rudele! Dragă UNU, eu sunt DOI, iar în ordinea cifrelor sunt, cum e și firesc, al doilea.
– Cum adică ești al doilea?, se miră subțirelul UNU.
– De ce te miri? E timpul să ne cunoști, fiindcă nu ești singur pe lume.
– Dar eu de ce nu am știut nimic? Am așa de multe rude și eu nu știu?
– Acum e timpul să afli! ZERO a fost bun cu tine și o să descoperi multe, dacă vrei.
– DOI, dar ce faci tu cu melcii pe aici?, se miră ZERO.
– Dacă te uiți bine, semănăm puțin și cei doi prieteni mă învață cum să urc pe tija florii să privesc în jurul meu. Ce bine e să ai prieteni! ZERO, fratele UNU trebuie să-i cunoască pe toți prietenii noștri!
– Dragul meu DOI, lasă melcii să se joace și hai cu noi să-l căutăm pe TREI, continuă ZERO bucuros.
– Cine e TREI?, întrebă UNU curios.
– Vei afla imediat prietene, că TREI e cam zburdalnic. Până să veniți voi era prin copaci. A, uite-l, e cocoțat în salcie, adăugă jucăușul DOI.
Bineînțeles că din povestea aceasta nu putea lipsi băiețelul care și-a convins fratele să meargă în parc. Avea o misiune secretă și trebuia să afle întreaga poveste, să deseneze, ca desenele lui să fie mărturia acestei descoperiri. Ar fi vrut să pună întrebări, dar nu voia să întrerupă povestea căci, cine știe, cifrele ar fi putut dispărea, poate de teamă sau poate fiindcă se rupea vraja lumii lor. Așa că a tăcut mâlc, a privit, a ascultat – numai el putea auzi acest dialog – și, bineînțeles, a desenat. Dar să trecem la lumea cifrelor, să urmărim povestea!
Ilustrații de Albert Frederick Roth, 7 ani, Palma de Mallorca, Spania
Ediție de lux, cartonată, București, Editura Leviathan, 2022, vezi click aici.
The Adventures of ONE
fragment
Translated into English by Diana Gabriela Radu
To my precious grandson, Albert Frederick.
With love, grandma Puşa!
The numbers’ journey began when people realized they needed to bring order into their lives.
ONE, just like his name dictates, is one of a kind, and he most certainly knows it; that’s why he walks around with a steady stride, his eyes wide opened, his lips arched into a bright smile. What a handsome boy he is too, with his blonde hair and keen eyes! And whenever anyone stares him up and down, he tells them, half joking, half serious, that he is ONE, the number without whom, nobody can move forward.
Whenever they see him, the children greet him and ask:
”Hello, dear ONE, how are you? How come you’re always on your own?”
ONE, who already enjoyed every single thing around him, did not feel the need for other numbers in his life ‒ what is more, he didn’t even know they existed ‒, especially since he, the ONE, believed he was truly one of a kind.
One day, in the park, he spotted a little bubble watching him play from its corner. ONE headed its way, but the little bubble hid for fear he might be hurt, as it happened to him before, because of some other children in the park.
”Hey! Don’t go, dear little bubble, or circle, or whatever you are, I only want us to play together!” ONE called out to him.
Upon hearing the cheerful voice, the little bubble mustered up his courage, stepped out into the light and told ONE:
”I know you, you are most important number in the whole world, but I dared not approach you, for fear you might send me away.”
”Why would I do that, little fellow? After all, you are some sort of symbol yourself, aren’t you?”
”Indeed, a symbol, but I too am important to the people. My name is ZERO, in case you didn’t know!”
”ZERO? But I believe zero is zero, basically nothing. What could you possibly do, fellow ZERO?”
ZERO grew a little bolder and retorted to ONE, risking the proud ONE getting upset to have somebody clinging onto him like a little tail.
”Listen, brother ONE, I’ve heard it from the people that if we were to stick together, we’d make up something big, important.”
”Well, ZERO, you and I are not much alike. I am slender and tall, and you look quite round. I bet you eat quite a lot too, don’t you?”
”Actually no, ONE, that’s just how I was made. I am indeed round, but that’s just part of… my charm, laughed the playful little bubble. My name may be ZERO, but I am certainly important to the people.”
”What do you mean by that, ZERO?”
”I mean, these people, they have many fingers…”
”Yes, but they’re all different, each of them one of a kind, I might say.” said ONE.
”O, ONE, if you and me were to stand side by side, we’d know precisely how many fingers the people have, even though they don’t all look the same.”
”Well that’s true, brother ZERO. It’s good that we bring order to the world, even though we both live in childhood.”
”But, ONE, did you know that I’m basically a king?”
”Don’t make me laugh, brother ZERO, you’re talking to the first number in the world.”
”Indeed, but right next to me, there are the fussy numbers, the ones written with a minus sign in front of them. That’s what my dad told me.”
”My parents only told me that I am the most important of all and that I should never forget that. Now that I’ve met you, brother ZERO, I am finally discovering more things. For example that me and you together make one and zero…”
”And the people have given us a beautiful name, that’s TEN.”
”And does this mean that you and I will be glued to one another forever?” asked ONE.
”Well, at least when the people need us both like this, that’s what we shall do. I can draw it for you if you want.”
ZERO twirled and spun and, as if by magic, the two symbols appeared on the damp soil of the park path: ONE and ZERO.
”Look how nice we look next to each other like that.”
”Yes, I think we’re important in the people’s lives, you have convinced me. Now, brother ZERO, if you’ll excuse me, I must return home, so I can ask mommy ONE and daddy ONE what is with this world of numbers you have told me about. They are the centre of my own world.”
What the two numbers, ONE and ZERO, did not know, was that, right there in the park, sitting on a bench, under a tiny tree, there was a little boy, who was listening carefully to their discussion.
The boy took a piece of paper and a pencil out of his bag and started to draw them both, thinking that he might need them at school someday. This child was fascinated by the fact that the two numbers could speak. He didn’t know this, he had just found out, but everything is possible in a story and, as he was unknowingly the main character of this one, the numbers had come to life for him only. His mother, father and older brother could not enter the world of this story, because it wasn’t meant to them, but to the little boy, who had just started to discover the miracles of the world.
And so, ONE headed home and told his parents all about his encounter with ZERO. His parents told him it was time for him to discover the world around him and, especially, the whole family of numbers, without whom the world could not exist.
The next day, he met with ZERO again, who promised to introduce him to another fellow number. The proud ONE let himself carried away by his curiosity so he and ZERO stopped together by a gorgeous flower, and next to the flower there was a number playing with two snails.
”Hey, brother, quit playing!” ZERO called out to the young playful number.
”Brother ZERO, come closer! Come, both of you! Ah, I’m so glad you convinced ONE to meet his relatives! My dear ONE, I’m TWO, and by the order of numbers, I am, of course, the second.”
”What do you mean you are the second?” the slender ONE asked in surprise.
”Why are you so surprised? It’s high time you met us, because you’re not all alone in this world.”
”But how come I’ve never known anything about this? I have so many relatives and I had no clue?”
”Now it’s time for you to find out! ZERO was kind to you and you shall discover a lot of new things, if you are willing to.”
”But, TWO, what are you doing here with these snails?” ZERO wandered in surprise.
”If you look a little closer, we do look quite alike and these two friends are teaching me how to climb up the flower’s stem so I can get a better look around me. It’s so good to have friends! ZERO, brother ONE must meet all of our friends!”
”My dear TWO, let the snails play and come with us to find THREE.” ZERO went on cheerfully.
”Who’s THREE?” asked ONE with curiosity.
”You’re about to see, my friend, that THREE is rather sprightly. Just before you came, he was swinging in the trees. Ah, there he is, up there in the willow-tree” added our playful TWO.
Of course, this story would not be complete without the little boy, who convinced his brother to go to the park together. He was on a secret mission, he had to uncover the whole story, sketch it, and let these pictures bear witness of his discoveries. He would have asked a lot of questions, but he didn’t want to interrupt the story, because what if the numbers disappeared, out of fear or simply because the spell of their world would have been broken? So he sat there, quiet as a mouse, and watched, and listened – as he was the only one who could hear this dialogue – and, of course, he drew. But let’s get back to the numbers’ world and carry on with our story!
Illustrations by Albert Frederick Roth, 7 years old, Palma de Mallorca, Spain
Bucharest: Leviathan Publishing House, 2022
