”Promisiunea de joi (8)” de Gina Zaharia

367
Gina Zaharia roman-foileton Promisiunea de joi leviathan.ro

rubrica roman foileton leviathan.roFemeia oftă a eliberare:

– Acum unde este?

– E la spital, la Răzvan. Eu am fost de gardă. Acum am ieșit. Mă voi duce la ei.

– Copilul e bine?

– Da, operația a reușit. Mi-era teamă că va rămâne paralizat. Bogdan a asistat la operație, eu n-am avut curajul. A fost dificil, dar se va reface.

O lacrimă de mulțumire se ivi pe obrazul Elenei Davidescu. O șterse cu podul palmei, apoi își frecă fruntea de câteva ori. O durea capul îngrozitor de tare.

– O să-i spun să vă sune, continuă Simona, însă vă dau și noul lui număr de telefon. Dar să-l credeți că a fost ocupat. Altfel v-ar fi căutat.

Doctorița memoră numărul fiului ei și îl sună imediat ce convorbirea cu Simona a luat sfârșit. Bogdan răspunse îndată:

– Mamă, ce bine îmi pare că te aud! Iartă-mă că am plecat fără să vă anunț. Era prea dimineaţă. Dormeaţi, cred. Cum de aveți numărul acesta? Vi l-a dat Simona, da? Atunci înseamnă că v-a spus și despre Răzvan. A fost tare greu. Avea dureri mari. A căzut pe scări când se întorcea de la un prieten. Diagnosticul a fost de scolioză în cuburi mari, norocul lui că n-a fost fractură, doar un traumatism al coloanei, atât cât să-i întărâte durerea. Ni s-a spus că deformarea coastelor poate reduce cantitatea de aer din plămâni, determinând inima să facă un efort suplimentar, riscând astfel să apară complicații. Dar tu știi, desigur, deși ești medic oftalmolog.

– Am fost îngrijorați, Bogdan. Te caută comisarul Dan Simionescu. E lângă mine acum, suntem acasă la tine.

– Dacă sunt acuzat că aş fi furat vreo inimă, îmi doresc să pledez: Vinovat! Pentru orice altceva, sunt nevinovat! Fii în asentimentul meu, mamă! glumi Bogdan. Dar ce-am făcut?

– Ți-l dau pe domnul comisar, să-ți explice dânsul. Eu nu mai înțeleg nimic…

Femeia întinse telefonul spre Dan Simionescu. Polițistul luă telefonul:

– Alo! Domnul Bogdan Davidescu?

– El, domnule comisar! Am înțeles că sunteți acasă la mine.

– Da, cu părinții dumneavoastră. Căutăm un indiciu.

– Și de ce tocmai acolo?!

– Ne facem datoria, domnule, zise comisarul. Ați dispărut fără să lăsați un semn… Sau poate că ați lăsat unul…

– Să înțeleg că trebuia să anunț poliția că am plecat de-acasă? persiflă discret Bogdan.

– Nu. Mai ales în cazul în care aţi săvârșit vreo faptă urâtă.

Se instalaseră câteva clipe de tăcere.

– Nu-mi amintesc decât că am plecat în grabă, în dimineața zilei de vineri.

– Exact, afirmă comisarul. În dimineața în care a fost ucis pictorul Tudor Cristache.

– A fost… Ce-ați spus? Pictorul a murit?

– Da, a fost găsit mort. Cineva i-a dat medicația nepotrivită diagnosticului său. Și asta în doză tot… nepotrivită, ceea ce a dus la deces.

– Nu se poate! exclamă doctorul. A trebuit să plec neapărat. M-a sunat Simona. Am ieșit din țară pe la Nădlac.

– Știu, însă ai ieșit la suficient timp pentru a parcurge distanța dintre Zăvoaia și Arad.

– Zăvoaia, ați spus?

– Da. Cu precizarea că pictorul a murit exact în cadrul tabloului pe care tu îl deții, aici, acasă la tine. Acum înțelegi, domnule B. D.?

– Mă voi întoarce în România, promise doctorul. În câteva zile voi fi acolo. Vom lămuri lucrurile. Dar Maria?

– Ea ne-a ascuns faptul că i-ai dat două mesaje înainte de a pleca.

Convorbirea se întrerupse brusc. Dan Simionescu nu consideră necesar să reiniţieze legătura telefonică.

(Va urma)

Vezi episoadele anterioare: ”Promisiunea de joi (1)”

”Promisiunea de joi (2)”

”Promisiunea de joi (3)”

”Promisiunea de joi” (4)

”Promisiunea de joi” (5)

”Promisiunea de joi” (6)

”Promisiunea de joi” (7)

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.