„Sună clopoţelul!” de Lică Barbu

243
Statuia lui Nedelcu Chercea aflată în curtea Şcolii Gimnaziale„ Nedelcu Chercea”, Brăila
Statuia lui Nedelcu Chercea aflată în curtea Şcolii Gimnaziale„ Nedelcu Chercea”, Brăila

logo lumea lui licutaPovestirea care urmează nu are ceva fantastic în ea şi nici nu o înfloresc literar. E o simplă relatare a unei zile prin care am trecut toţi când eram elevi. O zi foarte importantă pe drumul pe care viaţa ni-l oferă, marcând un nou început.

Cine nu-şi mai aminteşte de prima zi de şcoală din fiecare an şcolar ori e dus cu mintea, ori nu i-a plăcut şcoala. Mie îmi plăcea şcoala, dar la modul cum o vedeam eu. Şi cum o vedeam eu?

Păi, să vă spun!

‒ N-ai să le foloseşti pe toate din prima zi de şcoală. Am să ţi le iau pe rând, mă pondera mama în ziua când trebuia să-mi cumpere rechizite înainte de începerea şcolii.

Eu voiam multe: acuarele, pensule, penar, ghiozdan nou, caiete dictando sau de matematică, caiet de muzică pe care desenam gărgăuni, caiet de desen pe care-l terminam în câteva zile, pentru că tot timpul desenam, dar cel mai mult şi mai mult îmi doream un stilou.

‒ Stiloul de anul trecut unde-i Licuţă?, mă întreba mama curioasă.

‒ L-am pierdut pe câmp, când am fost cu oile. Nu ştiu unde, minţeam eu cu neruşinare ştiind că stiloul i l-am dat lui Tatalai ca să mă lase la televizorul lor să văd „Val-Vârtej”.

Şi mi-a cumpărat un stilou nou în loc de ghiozdan ca să nu mă mai vadă tot timpul cu degetele murdare de cerneală de la tocul cu peniţă. Plus două caiete, un creion, o radieră, iar ghiozdanul cel vechi l-a peticit tata cu piele de porc de la răposatul Ghiţă. Şi restul?

‒ Restul, la salariul celălalt, puncta mama situaţia.

De uniformă nu mai zic. Tot aia de anul trecut. Pantalonii peticiţi în genunchi, buzunarele de la haină cusute şi răscusute, doar pantofii erau mai noi, fiind înnoit de mama la Paşti.

Anul şcolar începea, în acea vreme, pe data de 15 septembrie în oricare zi a săptămânii, cu excepţia zilei de duminică. Pe atunci aveam cursuri şi sâmbăta.

În acel an, 15 septembrie a căzut într-o vineri.

Înainte cu o zi, am fost cu Zburlita şi am adunat flori de câmp ca să le dăruim doamnei dirigintă. Toamna nu prea ne-a ajutat atunci cu flori mai deosebite, dar ne-a ajutat tanti Agapia cu nişte crizanteme superbe din grădina ei, de îmi venea nici să le mai iau a doua zi la şcoală.

Zburlita le-a împachetat cu hârtie grofată mov, le-a legat cu panglică albă şi gata buchetele!

Cursurile începeau la ora 8.00, dar eu, fanatic de punctual, eram la şcoală la ora 7.00. Nici femeia de serviciu nu venise la acea oră.

Aşa că, la ora şapte fără zece, gătit, curăţel ca pentru prima zi de şcoală, eram la poarta unde locuia Zburlita să mergem împreună la şcoală. Ea nici nu se trezise.

N-am strigat, nu am bătut în poartă. Am intrat direct în curte. Căţeluşul Zburlitei nici nu m-a băgat în seamă. Ne ştim demult ca buni prieteni.

Am intrat în casă şi am chemat-o pe Zburlita mai mult şoptit. Nimic. M-am dus direct în camera ei şi am găsit-o dormind dusă. Pe pat, lângă ea, era o fotografie cu mine şi ea, făcută la Orăşelul Copiilor de Crăciun. M-a îndoioşat, dar trebuia să mergem la şcoală. Nu mai aveam răbdare. Dacă întârzii?

M-am decis să mai aştept câteva minute şi o voi trezi într-un târziu.

Pe un scaun avea pregătită uniforma curată şi călcată, iar aşternută peste ele, cravata de pionier.

Eiiih! Cravata! Mi-am uitat cravata acasă. Fugi, Licuţă!

Când m-am întors, Zburlita era la poartă.

‒ Ai întârziat, Licuţă. Tu, cel punctual.

Nu i-am mai dat explicaţii. Am luat-o de mână şi hai la şcoală. Cu flori cu tot.

Şcoala din cartierul Chercea, 1 Mai cum i se spunea atunci, era construită de filantropul Nedelcu Chercea în anul 1934 şi donată Primăriei împreună cu un dispensar şcolar unde, prin anii ’40, funcţiona  Primăria Comunei Nedelcu Chercea.

Şcoala era compusă din două clădiri: Şcoala Primară de Fete şi Şcoala Primară de Băieţi. În vremea mea cursurile erau comune.

Prima zi de şcoală începea în curtea şcolii prin formarea unui careu. Fetele pe un rând, băieţii pe alt rând, la fiecare clasă în parte.

La ora opt suna clopoţelul. Un clopot din alamă care era fixat încă de la construcţia şcolii la una dintre intrările în clase.

Domnul director suna clopoţelul anunţând începerea anului şcolar. Toţi elevii eram smirnă. Doar o cioară croncănea în nucul din curtea şcolii supărată că s-au întors copiii şi aveau să-i fure nucile. Pe fondul croncănitului cântam Imnul de Stat. Mai mult bâlbâiam.

Domnul director ne ţinea o cuvântare cu patria şi cu partidul de ne adormea. Printre noi treceau cadrele didactice ca să supravegheze disciplina adunării.

Zburlita mă ţinea de mână şi când a trecut printre noi profa’ de română, s-a oprit o clipă, i-am dat voie să treacă şi a mers mai departe zâmbind.

La clase se intra pe rând. Unul câte unul. Intram în clase şi descopeream pe bănci manualele noului an de învăţământ. Ce bucurie! Cel puţin pentru mine care muream de curiozitate să descopăr cunoştinţe noi. Nu le înfloresc. Chiar mă bucuram.

Doamna dirigintă, în acel an, doamna Olguţa Rizescu, profesoară de chimie, intra în urma noastră, iar noi o „îmbrăcam” cu flori.

Fiecare dintre noi trebuia să povestim cum ne-am petrecut vacanţa.

Zburlita a povestit cum în fiecare dimineaţă săruta soarele şi vorbea cu păsărelele. Emoţionant!

Iar eu am povestit cum am mers în Insula Mare a Brăilei la prăşit porumbul, cum mergeam cu oile pe câmp unde citeam cărţi şi mă ducea dorul de începerea cât mai repede a şcolii.

Au râs toţi, iar eu mă bucuram că mi-a reuşit gluma.

De aceea îmi plăcea la şcoală! Prietenie, cunoşterea lumii, provocări la unele concursuri de cultură. Adoram să vin pregătit la şcoală cu cunoştinţe din cărţile de la bibliotecă.

Nu eram un elev eminent. „Brânză bună în burduf de câine”, spuneau profesorii despre mine.

Daaa, dar mereu o „brânză” proaspătă şi gustoasă. Până şi eu rămâneam uimit uneori.

Cum să nu-mi placă la şcoală!

Şi azi, paşii mă îndreaptă spre şcoala mea din Chercea. Mă opresc o clipă şi-i spun un simplu „Mulţumesc!”

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu  

„Va urma” (3) de Lică Barbu

„Va urma” (4) de Lică Barbu

„Va urma” (5) de Lică Barbu

„Va urma” (6) de Lică Barbu

„Va urma” (7) de Lică Barbu

„Va urma” (8) de Lică Barbu

„Va urma” (9) de Lică Barbu

„Va urma” (10) de Lică Barbu

„Va urma” (11) de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește     

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.