„Teorema lui Piti” de Lică Barbu

18 martie 2023

Ori de câte ori mergeam la bibliotecă să împrumut trei cărţi, atâtea aveam voie, două erau de beletristică şi una era despre cunoaşterea lumii. Mă captivau matematica, geometria, fizica sau chimia, toate distractive şi le învăţam mai uşor ca la şcoală.

Acasă făceam experienţe din aceste cărţi. Din ce aveam. Odată am experimentat cum se combină salata cu ceapă şi ridichi adăugând sare, oţet şi, neavând ulei, am pus untură. Am descoperit cum arată o salată sleită. Glumesc. Asta făceam mereu.

O boacănă tot am făcut. Citind despre arcul electric dintre doi poli, plus şi minus, explicat acolo printr-o experienţă dintre doi cărbuni, mă pune, nu spun cine, să leg cu sârmă doi cărbuni de la o baterie pătrată pe care o folosea tata la lanternă şi după ce am izolat legăturile cu nişte cârpe, bag sârmele în priză, apuc cărbunii de partea izolată şi-i apropii să văd arcul electric.

Am văzut stele verzi, Cosmosul şi pe mama care tocmai intrase în „atelierul” meu de viitor om de ştiinţă, speriată de urletul meu.

M-am ales cu o sperietură zdravănă, cu degetele arse şi cu mângâierea mamei mulţumită că am scapăt cu viaţă.

Această întâmplare mi-a fost ca o lecţie, zic. Au fost şi altele. De teamă, mă abţin să le mai povestesc.

Nici nu am terminat bine de urlat când, la poartă, Zburlita. M-a surprins cu mâinile în apa rece din butoiul pus de tata să strângă apă de ploaie.

‒ Ce-i, Licuţă? Iar ai descoperit „jucării” savante?, m-a luat în râs Zburlita privindu-mă autoritară.

Dintr-o cutie medicală a scos nişte bandaj şi mi-a pansat degetele arse. De unde a aflat aşa repede, nu ştiu. Zburlita, mereu surprinzătoare.

‒ Te-am simţit în gândul meu când ai ţipat, Licuţă. Nu te mai mira atâta. Aşa simt prietenii adevăraţi. Să nu umbli cu mâna prin praf că ajungi la injecţii!, m-a sfătuit „doctoriţa” mea, Zburlita.

Nu am umblat prin praf, dar am umblat pe la bibliotecă şi am împrumutat o carte, Geometrie distractivă, care m-a făcut foarte curios. Nu prea eram eu pasionat de matematică sau de geometrie, dar în această carte am descoperit că geometria face parte din viaţa noastră. Tot ce se demonstra acolo întâlnim peste tot în natură. Cercul, triunghiul, pătratul, cubul şi altele sunt peste tot şi fiecare ne ajută în multe situaţii.

Cel mai mult mi-a plăcut Teorema lui Pitagora. Cu ajutorul ei poţi să construieşti lucruri drepte şi sigure cu mare uşurinţă. Aşa scria în carte. Avea şi multe desene. Am învăţat teorema foarte simplu, fără să vreau. Dar şi reciproca. Ceea ce mi-a prins perfect pentru că în acele zile, la ora de geometrie, am avut lucrare de control cu o problemă despre Teorema lui Pitagora şi am luat un zece cât clasa de mare. Dar nu asta contează. Contează că ştiam ceva nou.

L-am văzut pe tata când construia un gard nou în spatele curţii, cum potrivea el parii de susţinere, ca să fie drepţi, cu ajutorul unei rulete. Din două priviri mi-am dat seama că-l aplică pe Pitagora.

‒ Bre, tată! Tu îndrepţi parul cu Teorema lui Pitagora?

‒ Nu ştiu cine-i ăla şi ce face. La servici’ facem asta zilnic, când montăm ceva care să fie drept

Asta, dacă nu avem poloboc. Ca şi acum.

Am plecat la joacă total nelămurit. Ce-o fi ăla poloboc? Nu ştiu, dar învăţ.

Pe stradă i-am năucit pe toţi cu Teorema lui Pitagora. Le desenam cu un băţ pe malul şanţului triunghiuri şi formule de calcul încât nu au avut ce face. Din Lipoveanul m-au poreclit Piti.

Nu-mi plăcea deloc. Degeaba i-am rugat să nu-mi mai spună aşa. Mă jigneau şi pe mine şi pe Pitagora. Până într-o zi.

Vine Tatalai la joacă cu un băţ mare în mână. Am crezut că vrea să ne jucăm poarca.

‒ Nu. Facem un ceas solar, ne-a lămurit Tatalai cu aere de mare conducător de oşti.

‒ Solar avem şi noi în grădină, dar nu e ceas, a sărit cu vorba Jiji râzând.

‒ Habar n-ai. Am văzut la Teleenciclopedia cum se face. Trasăm un cerc pe pământ şi înfigem băţul în mijloc. Umbra băţului de la soare ne va arăta ora. Nimeni nu are aşa ceva în cartier.

‒ Şi dacă e înnorat de unde ştim cât e ora?

‒ De la tanti Raţa. Toată ziua stă la poartă cu un ceas de mână la vedere. Ea ştie sigur.

Trebuie să fac o precizare. A avea ceas de mână în acele vremuri era un semn de bunăstare.

‒ Hai, măi Tatalai. Ora o ştiu de la mama când mă cheamă de la joacă: „Gigi! Treci acasă că-i doi’şpe şi trebuie să mergi la şcoală!”

Zburlita şi Musculiţa se jucau Păcălici pe iarbă şi se amuzau de vorbele celor doi.

Tatalai a trecut la fapte. S-a cocoşat să traseze cu o piatră un cerc în praf, care numai cerc nu era şi voia să pună băţul în mijlocul cercului, dar nu nimerea mijlocul.

Era cazul să intervin. M-am dus acasă şi am adus din magazie două cuie mari şi sfoară. Le-am arătat cum se trasează un cerc mare fără compas şi în locul unde era cuiul am înfipt băţul în pământ. Ca să fie băţul drept, am măsurat cu sfoara distanţe egale dintre vârful băţului şi marginea cercului explicându-le celor doi că am aplicat Teorema lui Pitagora. M-au ajutat şi fetele, ce-i drept. Bucuroase c-a ieşit perfect, au marcat orele cu pietricele şi secundele cu seminţe de dovleac. Gata.

Citeam pe faţa celor doi admiraţie pentru ceea ce am făcut.

‒ Ce tare Pitagora ăsta! Bravo, Lipovene!, a completat Jiji aprecierea.

Opa! Nu mi-a mai zis Piti. Niciodată. Am luat-o ca pe un respect şi i-am strâns mâna. Nu ştiu de ce. Apoi, ne-am luat cu altă joacă.

O păsărică interesată de „secundele” ceasului s-a aşezat în vârful băţului ca să se ospăteze cu seminţele de dovleac. Băţul a căzut şi ceasul nu mai era ceas.

‒ Şi eu cum voi şti cât e ceasul?, a întrebat Tatalai bosumflat.

‒ De la tanti Raţa. Nu ai spus tu?, l-a lămurit Jiji râzând.

Zburlita s-a apropiat de mine cu nu ştiu ce intenţii.

‒ Măi, Lipovene! Când mă săruţi, cum aplici tu Teorema lui Pitagora?

‒ Apropii cele două catete, A şi B, adică tu şi eu şi le unesc cu ipotenuza, adică cu un sărut.

Ceea ce am şi făcut demonstrând „teoria”.

Musculiţa desena inimioare în aer, care nu aveau nicio legătură cu nicio teorie geometrică.

Pam, pam!

La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu