„Cireşiada” de Lică Barbu

48
lica barbu lumea lui licuta (1

logo-lumea-lui-licutaNici nu dădeau bine în pârg cireşele că noi, copiii de pe strada mea, aveam planurile de „aprovizionare” cu cireşe, bine puse la punct. Mai greu de rezolvat era cu cireşii din livada lui Vrabie. Acolo aveau planuri băieţii mai mari, dar nici ei nu prea îndrăzneau. Avea Vrabie nişte dulăi special dresaţi să înhaţe iute câte un tur de pantaloni ai celor mai curajoşi.

Aproape toţi vecinii aveau la poartă câte un cireş de diferite soiuri, care mai de care mai fălos, care mai de care mai gustos. Deci, liber la „cules” cireşe. Asta ştiau toţi vecinii şi de aceea îşi luau măsuri de pază din timp.

Cu toate că mai avea doi cireşi în curte, ţaţa Dumitra dormea ziua ca să stea de pază seara lângă cireşul ei de la poartă. Nici nu ne oboseam prea mult ca să gustăm cireşe din pomul ei. Ţaţa Dumitra adormea instant sforăind şi fiecare dintre noi lua cât putea să ducă.

Nea Berilă îşi lega seara câinele de pom cu un lanţ lung şi, credea el, nu se va apropia nimeni de cireşul lui. Spic, câinele lui, era o rasă de câini blânzi şi se gudura pe lângă toată lumea. Se dădea la tine doar dacă îi făceai rău. Atunci, chiar era fioros. Nefiind dresat să păzească pomul, Spic era un fel de „pisicuţă” pentru noi. Şi-aşa nu era nevoie să culegem cireşe din pomul lui nea Berilă seara, pentru că toată ziua, şi el, şi nevastă-sa, erau plecaţi cu munca la colectiv. Ne serveam liniştiţi cu cireşe din pomul lui în timpul zilei, fără probleme.

Şi, ca să fim băieţi cumsecade, îi aruncam peste gard lui Spic câteva oase proaspete. Era prietenul nostru şi asta făceam tot timpul. Nea Berilă nu prea îl hrănea.

Cel mai mult şi mai mult mie îmi plăceau cireşele de la poarta lui nea Pantazi Nelu. Avea un pom cu cireşe de-alea galbene, pietroase. O minunăţie de cireşe. Ca-n carte.

Lui nea Pantazi nu i-am pus nicio poreclă pentru că era un om bun şi blând cu toată lumea. Când treceam pe la poarta lui, dacă era la stradă, sigur primeam ceva. Măcar şi-o vorbă bună.

Problema era alta. Nea Pantazi locuia la colţ, departe de casa mea. Acolo era zona fraţilor Fâşie care locuiau în apropiere. Ei „păzeau” cireşul.

Mă mulţumeam cu ce „culegeam de ici-de colo”. Multe aş avea să vă povestesc despre epopeea cireşelor, scurtă de altfel, o săptămână dura tot curajul nostru în această aventură, dar cea mai hazlie întâmplare am petrecut-o cu Jiji.

Staţi să vă povestesc!

Nea Costică avea la poartă un pom cu cireşe amare şi nimeni nu le dorea. Prea puţini. Nea Costică şi cu tanti Stela stăteau liniştiţi că aveau cireşe din belşug pentru dulceaţă, care ştiţi bine cât de bună este.

Jiji, nu ştiu de unde a auzit că cireşele amare, dacă mănânci câteva pe zi, te fac mai puternic şi faci muşchi. Într-adevăr, cireşele amare sunt ca un medicament, mi-a spus mamaia Ştefana, bune la multe boli, dar în niciun caz să faci muşchi. Pentru asta trebuie sport.

În fine! Jiji mă tot sâcâia la cap să ne urcăm seara în cireşul lui nea Costică, atunci când nu mai era nimeni pe stradă.

Nu prea voiam să-l însoţesc cum dorea el, dar a învins dorinţa Zburlitei căreia îi plăceau cireşele amare. Nu neapărat să le mănânce. Se gătea punându-le de după urechi şi se lăuda că-i cea mai şic de pe stradă. Iluzii, că nimeni nu o aplauda.

Ca să-i satisfac dorinţa Zburlitei de a fi „şic”, am acceptat să-l ajut pe Jiji la cules cireşe amare şi seara, pe la ora zece jumate’, când se auzeau pe stradă doar greierii, noi doi şi o lanternă eram în vârful pomului.

Tot culegând de zor, am auzit o voce tăioasă strigând la noi:

– Care eşti mă acolo?

Stop-cadru. Era nea Costică cu o bicicletă. Venise omul de la muncă. Era schimbul II.

Jiji a stins imediat lanterna şi aşteptam nemişcaţi urmarea.

Nea Costică a început să ne ia la rând, întrebând de toate numele copiilor de pe strada noastră. Ne-a nimerit şi pe noi, dar noi, mâlc.

Norocul nostru a fost că a ieşit tanti Stela la poartă.

– Lasă-i măi, Costică! Copii. Câte o să ia? Mai bine, hai în casă că ţi-am pus masa!

Uraaa! După ce au intrat în curte, am coborât tiptil din pom de ne invidia orice pisică din lume şi fuga la casele noastre.

A doua zi, pe la ora prânzului, când ne jucam tabinet pe iarba de la poarta unde locuieşte tanti Agapia, hop!, apare nea Costică lângă noi. Ne privea bănuitor pe rând şi nu i-a fost greu să descopere făptaşii care i-au furat cireşele.

Jiji era murdar pe maieu de la sucul de cireşe, eu aveam degetele pătate de cireşe amare iar Zburlita, moţ, cu ce credeţi că era?, cu „cercei” de cireşe la urechi.

Fără nicio introducere, nea Costică a dat o comandă scurtă:

– Hai! Voi trei mergeţi la cules cireşe! De-adevăratelea.

Şi asta am făcut toată ziua. Jiji şi cu mine în pom, iar Zburlita căra coşuleţele cu cireşe în bucătărie la tanti Stela, care se apucase de gătit dulceaţă.

Eram toţi murdari de cireşe, căci nu ne abţineam să nu mâncăm din ce culegeam. Zburlita avea la urechi câte trei codiţe de cireşe şi se fălea la toată lumea care trecea pe lângă noi.

Mai spre seară, tanti Stela ne-a adus acasă câte un borcănel cu dulceaţă. Caldă, încă.

Mie mi-a dat două ca să-i duc şi Zburlitei.

Nici n-am aşteptat prea mult. Fuga la Zburlita ca să-i fac surpriză.

Zburlita era la poartă. Parcă mă aştepta. La urechi, îi atârnau cerceii de cireşe. Zâmbea.

I-am dat borcănelul cu dulceaţă privind-o în ochi. Se năştea dorinţa.

Zburlita a închis ochii şi aştepta clipa dorită de amândoi. Am sărutat-o scurt, copilăreşte. Mi s-a părut mie scurt, dar a durat o veşnicie.

Sărutul avea aroma dulceţei de cireşe amare – dulce-amărui. Ca-n orice poveste de dragoste.

La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu  

„Va urma” (3) de Lică Barbu

„Va urma” (4) de Lică Barbu

„Va urma” (5) de Lică Barbu

„Va urma” (6) de Lică Barbu

„Va urma” (7) de Lică Barbu

„Va urma” (8) de Lică Barbu

„Va urma” (9) de Lică Barbu

„Va urma” (10) de Lică Barbu

„Va urma” (11) de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.