„Livada lui Messina” de Lică Barbu

56
livadă cu peri

logo lumea lui licutaNu departe de strada noastră, în câmp, lângă păduricea cu salcâmi Oraca, era o livadă mare şi mănoasă. Se întindea de la marginea păduricii până-n Şoseaua Cazasului, unde era intrarea în livadă şi avea o lăţime de trei ori cât lăţimea străzii noastre care era cât un bulevard.

Deci, vă daţi seama cât era de lată livada.

Livada aparţinea unuia Messina, cei din Cazasu îi spuneau Meşina, un italian aciuat prin locurile noastre în timpul războiului. Nu-i cunosc istoria adevărată. Lumea povestea de toate despre el, dar nicio poveste nu avea vreun temei. Vorbe.

Importantă era livada lui. Cultivase italianul tot felul de soiuri de pomi fructiferi. Cireşi, caişi, peri, gutui gospodărind cu mare grijă şi pricepere toată livada.

Angaja oameni din Cazasu la cules şi, periodic, scoatea pe piaţă fructe la vânzare.

Fructele erau de calitate şi pentru că nu ţinea la preţ, le vindea imediat. Toată Brăila ştia de negustoria lui şi toată lumea îl căuta în Piaţa Mare ca să-i cumpere produsele.

L-am văzut şi eu în piaţă de câteva ori. Tata era vânzător la un Aprozar şi treceam pe la el când eram în vacanţa de vară. Ştiam că mai căpătam un parfeu delicios sau câte o bragă rece.

Messina era un bărbat trecut de jumătatea vieţii. Avea părul şi mustaţa albe ca neaua, doi ochi blânzi şi era deosebit de amabil cu toţi clienţii. Vorbea stâlcit româneşte. Vocea-i era calmă şi duioasă.

Mă învârteam pe lângă taraba lui şi îl priveam ca pe o minune. M-a observat şi mi-a dăruit un măr din soiul ionatan.

‒ Come ti chiama?

‒ Licuţă şi vă mulţumesc!

‒ Mul-ţă-mes-cu! In italiano si dice grazie.

‒ Graţie, domnule!

Mărul avea un parfum şi un gust pe care nu le-am uitat niciodată, iar culoarea parcă era pictată de pictori celebri. Aveam şi noi în curte un măr cu mere bune şi dulci, dar nu ca acela pe care mi l-a dăruit italianul Messina.

Tot timpul verii, dar şi toamna, erau cete de băieţi care colindau livezile din jur la furat fructe.

La livada lui Messina nu îndrăzneau. Era încercuită cu un gard înalt cu sârmă înghimpată deasă şi greu puteai trece. Se vorbea că Messina avea câţiva câini de pază special dresaţi ca să apere livada, dar nimeni nu i-a văzut.

Şi totuşi, băieţii de băieţi au făcut-o. Au avut curajul să intre în livadă la furat pere.

Avea Messina un soi de pere, ce mai!, mai ceva ca-n carte. Erau parfumate şi zemoase. Cum să nu fie tentante pentru cei care voiau să le fure?

Atunci când s-a întâmplat aventura la furat pere, lucram cu ziua la cules roşii şi ardei gras pe tarlaua IAS-ului Dunărea. Pe înserate, când am venit de la cules, am aflat de la cei de pe stradă că ai lu’ Fâşie au fost prinşi de Messina la furat pere. Am mai aflat că pe fraţii Fâşie i-au însoţit şi Jiji cu Tatalai.

Lumea tot vorbea în bisericuţe pe malul şanţului. Fraţii Fâşie, trei din ei, căci erau vreo cinci fraţi, toţi băieţi, s-au dus acasă la ei, iar Jiji cu Tatalai le povestea ce s-a întâmplat.

Tatalai a ţinut de şase. Ceilalţi au tăiat sârma şi, prudenţi cu teama de câini, au intrat în livadă.  S-au urcat repede în peri şi dă-i la cules pere direct în sân.

Pe drumul de lângă câmp, din depărtare, se apropia un om. Tatalai a fluierat dând alarma.

Ghinion. Câinii au simţit şi într-o secundă au ajuns sub perii unde erau cocoţaţi furăcioşii. Mai coboară dacă poţi! Dulăii salivau ca să-i muşte. Norocul lor că a venit Messina cu încă un om şi au domolit câinii.

‒ Şi tu ai fugit acasă?, îl întreabă tanti Dumitra pe Tatalai.

‒ Nu. Nu aveam cum. Omul de pe drum era paznic în afara livezii şi m-a luat cu el.

‒ Unde? La Miliţie?, îl întrebă speriat nea Pirică.

‒ Nu. Messina ne-a dus la casa lui din livadă şi ne-a luat la întrebări, continuă Jiji. Cum ne cheamă, unde stăm şi ne-a dat drumul acasă.

Nea Pirică a vrut să-i mai întrebe ceva, dar nu a mai apucat. Pe stradă a apărut Messina în persoană cu încă un om. În mâini aveau câte un coş cu pere.

Jiji şi Tatalai, când l-au văzut, au înlemnit.

‒ Unde sono ceilalţi tre ragazzi?, îi întrebă Messina pe cei doi.

‒ Acasă la ei. Stau mai încolo, se repezi să răspundă Tatalai.

‒ Andiamo la ei acasă!, hotărî Messina.

Am mers şi eu cu ei. Alde Fâşie locuiau într-o casă mai să se dărâme pe ei. Opt suflete îşi duceau traiul acolo. Cinci copii, părinţii lor şi bunica din partea mamei. Tatăl lor lucra ca forjor la o fabrică, iar salariul lui era tot venitul lor.

Fraţii Fâşie au ieşit la poartă împreună cu mama lor.

‒ Draga seniora! Ragazzi, cume se zice, băiete la dumneavoastră, au venit să fure pere la mine livada. No bona aspecto! Corretta să vină la mine să ceară şi io servite co placere. No bono să fure. E grave problema, spuse Messina pe un ton cald care suna ca o iertare.

‒ Vă rog să-i iertaţi! Nici nu mai ştiu pe unde umblă, se scuză mama fraţilor Fâşie.

‒ Alora, io iertare bambini e donate pere per tutti familia, mai spuse Messina cu blândeţe şi le-a dăruit cele două coşuri cu pere.

Jiji şi Tatalai salivau măcar pentru o pară, dar nu au primit nimic.

Messina a intrat în curte şi s-a interesat de familie, de veniturile pe care le are şi mai multe nu am mai auzit pentru că au intrat în casă.

Bănuiala mea era că Messina, înduioşat de sărăcia familiei, a venit intenţionat să-i ajute.

După ceva timp am aflat că Messina, pentru că nu avea copii, a adoptat un băiat din familia fraţilor Fâşie. Le-a reparat casa şi curtea, iar pe tatăl lor l-a angajat om bun la toate pentru un salariu măricel.

Mărinimia acestui italian m-a impresionat foarte mult. A fost o lecţie pentru mine şi pentru toţi ceilalţi de pe stradă.

Numai Jiji nu a înţeles. A fost prins la furat struguri în via lui Vrabie şi a fost „angajat” să culeagă toată via. Gratis.

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu  

„Va urma” (3) de Lică Barbu

„Va urma” (4) de Lică Barbu

„Va urma” (5) de Lică Barbu

„Va urma” (6) de Lică Barbu

„Va urma” (7) de Lică Barbu

„Va urma” (8) de Lică Barbu

„Va urma” (9) de Lică Barbu

„Va urma” (10) de Lică Barbu

„Va urma” (11) de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.