„Prima întâlnire la o prăjitură” de Lică Barbu

Ei, nici aşa! E prea mult spus. Cu Zburlita mă întâlneam zilnic la şcoală, dar şi la joacă pe stradă, căci despre o întâlnire cu ea este vorba în povestea mea. Nu mai spun că Zburlita, ca să mă cheme la joacă, striga la poartă de trezea toţii câinii din vecini şi câte un cocoş întârziat la cucurigat. Pufosul, motanul meu, de teamă, pleca pe alte acoperişuri mai liniştite şi-și miorlăia nemărginirea.

Întâlnirile noastre erau ceva obişnuit, zi de zi. Daaa, dar de data aceasta a fost cu totul altfel.

Staţi să vedeţi!

Într-o zi de joi, când veneam de la şcoală împreună cu Zburlita, nu am ce face şi mă trezesc vorbind despre o carte pe care tocmai o citeam, Colţ Alb de Jack London. Ca să fac drumul mai nostim.

Aveam impresia că Zburlita nici nu mă asculta.

‒ Când te mai duci la bibliotecă, Licuţă?, m-a întrebat Zburlita nitam-nisam.

‒ Sâmbătă. Luni expiră termenul de împrumut la cărţi.

‒ De ce nu te duci duminică? Nu e deschis?

‒ Ba da. Dimineaţă, până la ora 13.00.

‒ Hai să mergem duminică!

‒ „Să mergem”? De când vrei tu să mergi cu mine la bibliotecă? De câte ori nu te-am rugat? Nici nu ai permis. Ai zis că citeşti cărţile pe care le împrumut.

‒ Vorba vine că mergem la bibliotecă. Vreau să mă scoţi duminică la o prăjitură! Şi la un film.

M-am oprit brusc. Şi prăjitură, şi film, plus bilete de autobuz. Făceam calcule.

‒ Ce-i Licuţă? Nu vrei?

‒ Ba daaa!, i-am răspuns cu jumătate de gură.

Puteam să o refuz pe Zburlita? Nu puteam. Dragostea mea pentru ea era sfântă şi cu sfinţenia nu şovăieşti. Şi apoi, dacă o refuzam, trei zile nu mai vorbea cu mine şi asta ar fi însemnat dramă în trei acte cu ochii-n tavan la ceas de seară.

În fine! Până duminică speram să fac rost de câţiva bănuţi pentru planificata mea întâlnire în oraş. Da, dar de unde? Mama, când mergeam la bibliotecă, îmi dădea 1 leu pentru autobuz şi atât. Să-i spun că am întâlnire cu film şi prăjitură, să nu-i spun? La suc nici nu mă mai gândeam.

A trecut joi, a trecut şi vineri. Sâmbătă eram fiert.

Şi când credeam că lumea s-a terminat pentru mine, sâmbătă dimineaţa, am ieşit într-o doară pe stradă, ca să mai uit de problema nerezolvată.

Jiji şi Tatalai jucau o miuţă. Pe zăpadă, c-am uitat să vă spun că povestea mea se întâmpla iarna.

‒ Hai, măi Gigi! Vii sau nu vii?, am auzit-o pe ţaţa Dumitra strigând la Jiji peste gardul ei.

‒ Vin, bre, vin! Mai bat mingea oleacă şi vin, îi răspunse Jiji fără să se uite la ea.

‒ Ce vrea ţaţa Dumitra, Jiji?, l-am întrebat curios.

‒ Să-i sparg nişte lemne. Ete, na! Exact asta nu făceam acuma. Mai stau puţin şi dispar spre şcoală. Hai, Tatalai, dă pas! Du-te tu dacă n-ai ce face!

Nici nu i-am mai răspuns.

Ţaţa Dumitra era văduvă de câţiva ani şi cerea ajutor băieţilor de pe stradă să o ajute la unele treburi din gospodărie. Nu degeaba. Ne plătea cu bani. Nu mulţi, dar erau buni şi ăia.

Când am intrat în curtea ei, a înţeles de ce am venit şi m-a condus la magazie să-mi arate ce lemne am de spart. Am înlemnit. Un munte de lemne mai groase aştepta să-l mărunţesc cu toporişca.

„Mamăă!”, mi-am zis. Ştia Jiji de ce nu voia să vină. Ce să fac? Era unica mea ocazie de făcut bani. De la început, loveam fără milă în lemne… Credeam că termin mai repede, dar după o oră eram fleaşcă de oboseală.

Până la urmă am terminat. Nici nu am mai mâncat. Am plecat iute la şcoală şi am întârziat la prima oră, dar mulţumit că am primit 20 de lei şi mi-am rezolvat problema care mă frâmânta.

Duminică dimineaţă, la prima oră, i-am spus mamei că plec la bibliotecă.

‒ Bine, Licuţă! Ia de aici 10 lei să-i oferi Zburlitei o prăjitură. Lasă că ştiu. M-am întâlnit cu mama ei şi mi-a spus că ai invitat-o la o prăjitură.

Mincinoasa! Am de discutat cu ea. Neapărat.

‒ Da, mamă, dar am bani. De la ţaţa Dumitra.

‒ Ştiu. Ia-i şi p’ăştia. Nu-ţi ajung şi pentru film.

N-am mai comentat ce şi cum. Am zburat spre Zburlita cu dorinţile împlinite.

De la Bibliotecă, am mers la film, la cinematograful „11 Iunie” fost „Teatrul Passalacqua”, unde rula filmul românesc Lupeni ’29. Doi lei biletul pentru că era matineu. Am găsit locuri fără probleme. Nu prea se înghesuia lumea la un film ca acesta.

Nici Zburlitei nu-i plăcea. Vorbea tot timpul despre ce era în film de parcă nu vedeam şi eu. Dar nu m-am supărat. Era prima oară în viaţa mea când vedeam un film alături de o fată. Nici pe mine nu mă interesa filmul, mai ales că fata m-a ţinut tot timpul de mână.

Şi tot de mână, Zburlita m-a purtat spre cofetărie, unde am comandat o prăjitură Sinaia şi o bragă, iar Zburlita o Amandină şi o citronadă.

Savuram prăjitura, dar mai mult o savuram pe Zburlita. Cu buclele ei roşcate ieşite de sub căciula galbenă şi cu ochii negri care mă fixau pe sub sprâncene, parcă trăiam un film romantic. Era dulcele meu moment. Of! N-am uitat clipa asta toată viaţa.

‒ Ce faceţi, porumbeilor?, am auzit vocea Musculiţei ivită lângă noi.

Era însoţită de un băiat pe care nu-l cunoşteam şi se ţineau de mâini. M-am înroşit tot.

‒ Ce-I, Licuţă? Te simţi cu musca pe căciulă?, a mai spus Musculiţa şi s-a aşezat la o masă.

Am bâlbâit ceva şi am rămas lovit de trăsnet. Pe cap nu mai aveam căciula. Căciula mea nou-nouţă, căciula mea cu urechi cumpărată de mama nu era. De căscat ce eram, am uitat-o la cinematograf. Cred că mi-a căzut pe sub scaun, iar pe capul meu a căzut cerul.

Ei şi ce? Frumos era momentul cu Zburlita şi nu voiam să-i stric clipa minunată a primei noastre întâlniri.

Asta da întâlnire! Halal! Şi cu capul gol, şi cu o febră musculară de la spart lemne, care mi-a trecut după o săptămână, dar, mai ales, cu o chelfăneală zdravănă de la mama că am pierdut căciula, toate acestea au rămas în amintirea mea cu un gust dulce-melancolic al copilăriei.

Asta e, dragilor! Dragostea cere sacrificii.

La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

„Va urma” (1) de Lică Barbu

„Va urma” (2) de Lică Barbu  

„Va urma” (3) de Lică Barbu

„Va urma” (4) de Lică Barbu

„Va urma” (5) de Lică Barbu

„Va urma” (6) de Lică Barbu

„Va urma” (7) de Lică Barbu

„Va urma” (8) de Lică Barbu

„Va urma” (9) de Lică Barbu

„Va urma” (10) de Lică Barbu

„Va urma” (11) de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește