”Promisiunea de joi (22)” de Gina Zaharia

201
Gina-Zaharia-roman-foileton-leviathan.j

rubrica roman foileton leviathan.roO mașină luxoasă, neagră, trase în fața impozantului hotel Sfinx, aflat în centrul orașului Timișoara. Din ea, o tânără de aproximativ douăzeci și cinci de ani, cu părul blond, ușor ondulat și ochii de grafit, îmbrăcată în fustă și taior gri, pantofi asortați, cu toc înalt, ceea ce-i sporea eleganța, coborî pe trotuar însoțită de un bărbat mult mai în vârstă, care n-o slăbea din ochi.

– Spune-mi, unde mergem? îl întrebă nedumerită, lăsându-se condusă spre intrarea hotelului și de acolo înspre lift. Mi-ai spus că mă duci la mama. Ce căutăm aici? Pierdem vremea, știi că i-am fost departe în tot acest timp!

– Taci odată! scrâșni bărbatul, expirând un vălătuc de fum și aruncând chiștocul în silă. Te-am scos din pușcărie, lasă figurile! Dacă nu-l dădeam pe asociatul meu în gât, i-ai fi trimis mămicii tale dragi gânduri drăgălașe, printre gratii, mult și bine, Adela! Iar ea îți aducea sărmăluțe tot printre gratii!…

– Dar n-am fost vinovată, Arion, ştii bine asta! se tângui femeia și, oricât ar fi dorit să se încrunte în discuția purtată cu însoțitorul ei, chipul frumos îi trăda sufletul senin.

– Crezi că p-ăia îi interesau poveştile tale? Te-au prins cu drogurile în mașină, ce mai conta de unde și până unde le plimbai?

– Dar a fost o înscenare… Ai recunoscut asta în fața polițiștilor.

– N-am recunoscut nimic. Le-am dat doar înregistrarea. Nu e același lucru.

– Le-ai dat-o, însă am impresia că ai aruncat toată vina asupra lui…

– Nu te priveşte pe tine! o întrerupse Arion. Ar fi cazul să-mi mulţumeşti.

– Mulţumesc! Și acum du-mă la gară.

– Ha-ha-ha!… Te vei căsători cu mine. E timpul să mă așez și eu la casa mea, adică să am familie, să mă ocup de firmă… Trebuie să albesc nişte bani… Ne vom înțelege. După un timp mă vei iubi și tu. Ai să vezi! Vom călători mult… Cumpărături… Bijuterii… Într-un cuvânt, vom fi fericiți. Asta dacă nu ai fumuri de madmoazelă de pension. Dacă faci nazuri, ştii unde ţi-e locul – în colivie!

Tânăra oftă lung, își săltă geanta pe umăr și păși în lift ca într-un tărâm tenebros de unde începea o altă viață. Se simţea murdară. Atât moral, cât şi fizic. Ar fi vrut să-şi refacă machiajul în oglinda din peretele cabinei, însă individul de alături nu merita nici măcar o umbră din rimelul ei. Bărbatul se arătă încântat de faptul că tânăra se privi în oglindă, totuşi își reprimă orice dorință de a o atinge, de a o mângâia.

Camera, în nuanțe vișinii, cu un balcon mare, dădea spre parcul orașului, oferind o privelişte de toamnă generoasă. Își roti privirile de câteva ori prin încăpere. Ar fi dorit să fie singură, să-și adune gândurile, stările, să se reculeagă, să conștientizeze că era liberă, să spere că-şi va regăsi drumul pierdut, şi că va afla cum se simte mama sa, unde îi este înmormântat tatăl…

Arion, care acum se îndeletnicea cu un pahar de whisky, îi provoca oroare. Avea vocea autoritară și privirea tulbure. Ar fi vrut să se descotorosească de el, dar îi era datoare cumva. El îi angajase avocați, dăduse proba care o discriminase și o eliberase din închisoarea unde stătuse destul încât să-i accepte avansurile libidinoase. În tot acest timp, fusese singurul ei vizitator. De multe ori n-ar fi dorit să-l vadă, însă trăia cu speranța că-i va aduce vești de acasă. O dată i-a dat telefonul mobil să-și sune mama, cu condiția s-o mintă că este plecată în America. A durut-o sufletul, ar fi dorit să strige, să ceară ajutor, dar realiza că și maică-sa-i la fel de înrobită ca ea… Cu toate acestea, până la căsătorie calea era lungă…

– Ne vom odihni puțin, apoi vom lua masa, propuse bărbatul.

Își dezbrăcă sacoul și rămase într-o cămașă bej, cu butoni aurii. Se descheie după un timp, cu gesturi studiate și la cămașă, privind-o insistent. Adela îl urmărea cu privirea piezișă, prefăcându-se că își caută în frigider o băutură răcoritoare. Îi simțea ardoarea hulpavă din ochi, însă încerca să nu-și piardă calmul. Arion, fremătându-şi nările, se apropie de ea:

– Îmi ești datoare, Adela! zise scurt. Să nu uiți asta niciodată! Ți-am redat libertatea pentru că te iubesc! mai șopti apăsat, prinzând-o de după umăr și silind-o să se întoarcă cu fața spre el.

Neavând încotro, femeia îi întâlni buzele flămânde și pe dată îi năvăli în nări mirosul puternic de parfum bărbătesc, amestecat cu transpirație. Avea senzația că se sufocă. Îl cunoscuse într-un cerc de prieteni. De fapt, era tatăl unei foste colege de facultate cu care păstrase legătura până în clipa catastrofei. Divorțat, îi lăsase impresia unei persoane respectabile, ce oferă siguranță și încredere. În seara aceea a fost altfel. Primise invitația de a cina cu Lorena, fiica lui. Nu era prima dată când se întâmpla asta. Într-adevăr, Arion devenise curtenitor, însă ea considerase că asta făcea parte din stilul său, al omului de afaceri mereu protocolar, atent, sociabil. Tot în seara aceea și cam pe nepusă masă, venise acolo și un tânăr care pretindea că este bun prieten cu Lorena. Deşi îi cunoştea pe toți apropiații casei, pe acesta nu-l mai văzuse până atunci. Sunase insistent la ușă. Îi deschisese Arion, calm. Un câine ciobănesc, în holul locuinței, făcându-şi datoria de bodyguard, îl mirosi întâi și-apoi îl lăsă să intre.

– Suntem căutați de poliţie! aproape țipă tânărul.

– Ce te-a apucat?! îl potoli Arion Petrache, făcându-i semn că discuția trebuie să se întrerupă.

Bărbații au intrat în sufragerie. Tinerele erau pe terasă. Se auzeau frânturi din convorbirea acestora. Adela nu dădea importanță. La un moment dat a început să se simtă rău. O cuprinse o stare de slăbiciune care o înfricoșa.

– Nu știu ce am, îi zise prietenei sale. Aș vrea să plec, să mă odihnesc. Ne întâlnim mâine.

Se înnoptase de-a binelea. Locuia la douăzeci de minute distanță. Avea apartament cu trei camere, cumpărat de părinții săi, încă din primul an de facultate. Se pregăti de plecare. Prin ușa deschisă își luă rămas bun de la gazdă.

– Pleci așa repede? o întrebă Arion.

– E târziu…

– Mă poți duce și pe mine până la Piața Rosescu? o întrebă noul-venit.

– Da, sigur, răspunse fata.

Lorena se oferi s-o conducă până la poarta casei. Tânărul făcu câțiva pași, apoi se scuză:

– Doar două minute, vă rog! Am uitat ceva.

Nici n-a intrat bine în casă, că Arion l-a și prins de guler:

– Să nu mai vii cu tâmpenii de-astea la mine, auzi?! îi șuieră în nas tânărului. Mai şi urli că ești urmărit de poliție, ce dracu!?…

– Chiar suntem! I-am văzut sub castan, spre PECO! zise acesta, apoi scoase dintr-o borsetă micuţă un pachet cu multe pliculețe și-l trânti pe masă: Aruncă-le!

– Dispari, dracului, cu ele, cu tot! Dacă apar ăștia acum și ne găsesc cu droguri?!… Unde este reputația mea, unde e libertatea noastră? Valea, că sun eu la poliție! porunci Arion şi luă telefonul, prefăcându-se a căuta ceva pe ecran.

– Bine, plec! Iau și astea cu mine. Dacă mă vor urmări să știi că le las la muierea ta, în mașină. Ce-mi pasă mie de mironosița aia?… zise zeflemist, ascunzând pachetul într-unul din buzunare. Salut!

Arion avusese grijă să-l înregistreze. Se auzea doar vocea tânărului. Un specialist putea face o mină de aur din acea înregistrare și Arion avea de gând să se folosească de ea în momentul când va voi să scape de el și să se retragă din stilul acesta de viață.

De pe trotuarul de vizavi, din umbra castanului, doi polițiști cercetau discret – credeau ei! – fiecare gest al celor care tocmai porniseră cu mașina. Tânărul sesiză că polițiștii îi urmăreau, dar încerca să se arate relaxat. Înainte de Piața Rosescu, ceru să coboare la semafor și făcu acest lucru în grabă, fără măcar să mulțumească.

– Stai, ai uitat asta! strigă fata, descoperind pachețelul pe scaunul din dreapta.

În același timp sună telefonul iar semaforul se schimbase. Era mama sa. Sfâșiată de durere, îi dădea vestea că tatăl ei a suferit un accident aviatic. Apoi totul s-a precipitat. A fost oprită de echipajul de poliție. Asupra ei fusese găsit pachetul care conținea droguri. A fost arestată pe loc. În perioada ce a urmat, singurul care s-a arătat interesat de ea a fost Arion…

(Va urma)

Vezi episoadele anterioare: ”Promisiunea de joi (1)”

”Promisiunea de joi (2)”

”Promisiunea de joi (3)”

”Promisiunea de joi (4)”

”Promisiunea de joi (5)”

”Promisiunea de joi (6)

”Promisiunea de joi” (7)

”Promisiunea de joi (8)”

”Promisiunea de joi (9)”

”Promisiunea de joi” (10)

”Promisiunea de joi (11)”

”Promisiunea de joi (12)”

”Promisiunea de joi (13)”

”Promisiunea de joi (14)”

”Promisiunea de joi (15)”

”Promisiunea de joi (16)”

”Promisiunea de joi (17)”

”Promisiunea de joi (18)”

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.