Așadar îi simți mirosul de parfum bărbătesc și de tutun extrafin, dar asta n-o făcuse mai binevoitoare, dimpotrivă:
– Mai târziu, te rog, încercă Adela să se împotrivească. Trebuie să ajungem la mama.
Bărbatul o strânse puternic de mână.
– Doar știi că e nebună! Poate să mai aștepte. Nu mai are noțiunea timpului. Ai vorbit o dată cu ea, îți ajunge. Apoi, continuă sarcastic, i-ai spus că ești în America, biata de ea, ce s-o mândri cu tine!…
– Dar ce, am vorbit eu cu ea?
– Prostuţo, ştii bine că te iubesc mult… Cum aş putea să te mint în halu’ ăsta?…
O furie oarbă o cuprinse, întunecându-i rațiunea. Zări, peste umărul bărbatului, pe noptieră, o veioză înaltă, solidă. Deşi avea senzaţia că joacă o scenă dintr-un film de duzină, era hotărâtă să ducă scenariul până la capăt:
– Hai să ne așezăm, zise, prefăcându-se că-și descheie nasturii la taior.
Se aplecă și își încleștă mâna pe zveltul picior de veioză. O singură clipă a avut senzaţia că o stăpânesc puteri titanice. Lovi puternic, fără milă. Bărbatul se clătină și se prăbuși pe pat. În scurt timp, Adela își recăpătă curajul și sună la poliție. Anunță că în camera 68 a hotelului Sfinx, un bărbat – Arion Petrache – se află în stare critică după ce a fost lovit în cap cu un corp contondent, în urma unei tentative de viol. A așteptat poliția acolo, lângă trupul amețit de lovitura primită. Nu avea de ce să se teamă. Era singura ei șansă de a scăpa de acest individ pervers pe care nu-l voia sub nicio formă lângă ea. Doi lucrători din poliție au sosit în câteva minute, însoțiți de un angajat al hotelului. Arion era cu picioarele pe covor și cu mijlocul ușor contorsionat, pe patul imens. Din tâmpla stângă i se prelingea o dâră subțire de sânge. Auzise însă zgomot și începu să dea semne de revenire în simțiri. Puse mâna la locul dureros, iar degetele i se pătaseră de sânge. Speriat, dădu să se ridice.
– E în regulă, încercă unul dintre polițiști să-l liniștească. Se pare că nu ești foarte grav rănit. Te rugăm să ne prezinți actele.
Bărbatul păli și mai tare:
– Nu le am la mine. Mă numesc Arion Petrache. Sunt om de afaceri. Vă poate confirma logodnica mea.
– Mă îndoiesc, zise polițistul. La recepție te-ai înregistrat cu numele Eduard Prodea.
Adela făcu ochii mari. Nu auzise niciodată acest nume.
– Eu zic să insiști, totuși. Dacă nu, o vom face noi! E imposibil să călătorești fără acte, mai ales că ești om de… afaceri.
Arion căută prin buzunarul dinăuntru al sacoului. Încerca să prezinte doar adevărata sa carte de identitate.
– Scoate tot, din toate buzunarele!
Neavând încotro, se conformă. Spre surpriza polițiștilor, a urmat o descoperire fantastică: aveau în față un infractor cu identități multiple, pe care Adela li-l oferise pe tavă. Deținea trei cărți de identitate. Una dintre ele era pe numele David Romanescu. Adela tresări, când auzi acel nume, ceea ce nu le scăpă anchetatorilor. Nevoită, se scuză:
– Şi numele meu de familie este tot Romanescu!
– Nu cumva părinţii locuiesc în Brașov, pe Strada Plopilor?…
– Au locuit, începu Adela să plângă. Povestea familiei noastre e un blestem. Tata a murit într-un accident aviatic, mama a înnebunit și este într-un sanatoriu, eu am fost închisă pe nedrept. Acum realizez că totul este o uneltire pusă la cale de el! zise, arătând spre bărbatul de alături. Și se dă salvatorul meu…
Printre sughițuri, Adela explica – pentru a câta oară? – înscenarea în urma căreia a fost acuzată de trafic de droguri.
Polițistul o ascultă, apoi luă legătura cu colegii săi, timp de câteva minute.
– Arion Petrache, ești arestat pentru fals de identitate, uz de fals, furt și înșelăciune! Erai dat în urmărire generală. Și să-ți mai spun ceva: tatăl domnișoarei Adela Romanescu, pilotul Mihai Romanescu, cel care pretindeai că-ți este frate și după care țineai doliu, dar i-ai luat apartamentul, trăiește. Și soția sa, Ilona Romanescu, s-a întors acasă. E doar o chestiune de timp să-și recapete locuința. Și nu e deloc nebună, așa cum te-ai grăbit să dovedești.
Arion fusese încătușat sub privirile sale. Simți o eliberare, însă nu avea în brațele cui să alerge și să-și spună bucuria.
– Doamne! exclamă Adela. Părinții mei trăiesc!? Mulțumesc cerului!
– Da, părinții dumneavoastră trăiesc. Luați legătura cu Serviciul Investigații Criminale din Brașov. Ei ne-au pus la curent cu activităţile acestui preacinstit domn. Tot ei vă vor ajuta să-i găsiţi… Şi încă ceva, stimate domn… zise poliţistul, studiind atent legătura de chei scoasă din buzunarul pantalonilor de către Arion: Această cheie e de la un depozit bancar, din Germania, aşa-i?
(Va urma)
Vezi episoadele anterioare: ”Promisiunea de joi (1)”
